Spoiala nu ține…
Aveam treabă într-o parte a orașului pe unde de obicei n-am treabă. Ce-i drept, eram un pic somnoros, doar ora era 05:15. Chiar și așa, mergeam încet și atent, în măsura în care luminile orașului îți permit s fii atent. revenind.
La un moment dat, dorind să virez spre dreapta, m-am trezit că mergeam cu mașina pe pistele de biciclete. Uitându-mă mai atent, observ că stâlpișorii de plastic de separare a benzii rutiere erau toți culcați la pământ.
Înseamnă că nu sunt singurul neatent.
De fapt, aceasta este frustrarea mea: că deși am fost atent, am ajuns să greșesc, întrucât la lumina galbenă a farurilor, marcajul vechi, cel pe care-l știam eu, se vedea la fel de clar ca și marcajul nou, cel pe care-l încălcasem eu.
Or, e clar că dacă un om atent este pus în situația de a greși, ceva nu este în regulă cu amenajarea rutieră cum, la fel, este greșită și la Metro, tot prin zonă.
Marcajele proaste și spoiala pun în pericol circulația rutieră. Pur și simplu, nu poți să redesenezi peste, lăsând vechiul sub nou, într-o formă contradictorie și ilogică. Este pericol de moarte.
Sunt foarte dezamăgit, că de la Cluj am pretenții.
Oricum, este plină țara de improvizații rutiere, dintre care cele mai groaznice și mai odioase sunt insulele de intrare și ieșire din localitate care cred că au omorât mai multe persoane decât orice criminal în serie.
Greșesc?




Nu greşeşti decât la faza cu „de la Cluj am pretenții”. Uiţi un lucru esenţial pe care îl pot explica puţin mai plastic. Vizualizează România ca fiind o găleată plină cu bălegar, orice bagi acolo o să pută a balegă. Şi nu, faza aia cu cele mai frumoase flori cresc într-un rahat e doar o petardă motivaţională ieftină. Miroase tu trandafirul crescut peste un morman de rahat, pe o nară parfum suav, pe alta… 😀