Din ciclul "I am Cupid, call me stupid" astăzi un episod numai bun pentru un râs de week-end…

Eram prin anul 3 la facultate şi, printre alte materii, aveam şi un curs de electronică digitală care îmi plăcea foarte mult, dealtfel. Cu noi la curs mai veneau nişte juniori de la colegiu, anul 2. Şi făceam împreună într-un amfiteatru… No, în grupa de la colegiu era o bunăciune de ne băga pe toţi în boală. Ştiţi faza aia cu 90 – 60 -90. Vă jur, ea era!

Era bună de ne lua pe toţi cu hipertensiune localizată, dacă mă înţelegeţi. În afară de dimensiunile care respectau întru totul cele mai exigente standarde, trebuie să v-o mai descriu: era brunetă cu părul lung, până peste fundul perfect care ne momea de fiecare dată când îl priveam. Avea ochii de un abastru ameţitor (unii mai răutăcioşi ar spune că i se vedea ceafa, dar era doar o iluzie optică), buzele mari, sănătoase, numai bune de cântat la flaut cu bile, năsucul mic şi obraznic, tenul extrem de alb şi de îngrijit… Şi mirosea a iubire romantică şi nebună, a flori de primăvară. Purta întotdeuna pantaloni strâmţi, de obicei blugi albastru deschis, de i se vedea splendoarea piersicii. Evident, pentru un ochi cunoscător.  Era frumoasă de înţepeneam!

Io de obicei stăteam singur în a doua sau a treia bancă pe rândul de la geam iar ea se punea, invariabil, în prima bancă pe rândul de lângă perete. Până într-o zi când eu m-am pus pe rândul din mijloc. Ea s-a pus pe rândul de la geam, în banca a doua. Pe la jumatea cursului îmi trimite bilet: "Bună, sunt X. Putem vorbi puţin?". Stau io şi mă gândesc că poate o fi vreo glumă proastă a cuiva, când colo ea se întoarce şi se uită la mine, îmi zâmbeşte angelic şi-mi face semn cu degetul să merg lângă ea…

Vă mărturisesc că deja mă şi vedeam luând-o la dezmierdat de la Sud la Nord, dacă mă înţelegeţi, în cel mai barbar stil posibil, cu stânga trăgând-o de păr şi cu dreapta pe la Polul Sud! Mă şi închipuiam întrebând-o: "Cine-ţi dă ţie, cu ură, haosul şi armonia? Cine-i stăpânul? Cine e şef de trib în cetatea ta?". Sincer, crescuse inima-n mine de 10 ori mai puţin decât nivelul de testosteron din sondă. Mă vedeam cel mai mare petrolist, săpând furibund în căldura ei… Ce mai, eram extrem de entuziasmat.

Şi cum prezenta domnul profesor acolo la proiector uitându-se înspre amfiteatru iaca merge până la tablă să deseneze o chemă. Io fac ţuşti până lângă ea. Colegii erau terminaţi. Proful se prinde că nu eram acolo, dar nu spune nimic şi zâmbeşte. Mă prezint:

– Bună, eu sunt Robi.

– Eu sunt X, îmi răspunde, şi -mi întinde mâna cu pielea ei extrem de catifelată, cum numai la 20 de ani mai găseşti. Ştii, îmi spune ea, te văd cel mai dezgheţat din grupa ta [Pfuai ce te-aş arde, mă gândeam io.] şi vreau să mă ajuţi cu ceva. [Hai, lasă vraja şi deschiloţarea.] Hai până afară. [Ohoho!]

Se cere domnişoara afară. După două minute mă cer şi eu. Proful se prinde, iarăşi, că e ceva necurat la mijloc, dar nu spune nimic. Colegii erau paralizaţi şi începeau să şuşotească. Io mă şi gândeam: la Y nu e nimeni acasă, să vezi ce repede-i cer cheia. Rup patul cu ea. O spintec. O trag în ţeapă ca pe un duşman. Mâine intru la bulău pentru omor, dar azi o fac muci. Şi ies. Ea mă aştepta:

– Mă ajuţi? [Îs curios ce îmi pică. Mai bine zis ce îţi dau…]

– Desigur. Cu ce? [Fie, îţi dau şi vreo două limbi dacă ţii morţiş. Dar hai naibii odată.]

– Ştii, îmi place de un coleg de-al tău…