Elena 1

Elena se născuse la începutul secolului XX într-o familie de ţărani din mijlocul Bărăganului şi, ca orice copil, mergea la şcoală, ajuta la treburie casnice, şamd. Era o copilă cuminte.

Avea 16 ani când a venit la Bucureşti împinsă de foametea ce se instaurase în ţară, odată cu intrarea României în război, care război îi răpise deja fratele, tatăl şi iubitul. Ajunsese până la un punct în care viaţa ei aproape că se destrămase. Umbla desculţă, doar cu straiele de pe ea şi cu frumuseţea ei tulburătoare. Câteodată mai rupea câte o floare pe care şi-o punea în păr şi tot câteodată găsea câte ceva de lucru la oamenii mari, pe care-i ajuta la curăţenie sau la spălat rufele.

Săraca de ea, dormea pe unde apuca, de obicei pe câmp, însă odată cu venirea toamnei şi a frigului situaţia ei devenise disperată. Norocul ei a fost că s-a angajat la un restaurant, pe post de chelneriţă, şi că proprietarul îi dăduse voie să doarmă în pod. Măcar nu ploua pe ea. Pur şi simplu nu mai conta că unii dintre clienţi erau hoţi şi încercau să o înşele la bani sau că încercau să abuzeze de frumuseţea ei. Nu de puţine ori se culca flămândă, fără un colţişor de pâine în stomac, din cauza clienţilor care se furişau afară şi "uitau" să plătească.

Da, lumea ei era aspră, o lume în care unii oameni avuţi furau de la cei ce nu aveau nici măcar ce pune în gură. Nu de puţine ori se gândise să le-o plătească cu aceeaşi monedă, dar se gândea că ar întina amintirea tatăului ei erou care, înainte de a pleca pe front, îi spusese: "Fata mea, acum eşti frumoasă, dar să ştii de la mine că frumuseţea unei femei este dată de cinstea sa. Să nu uiţi asta niciodată.". Iar ea n-a uitat.

Din păcate, însă, odată cu iarna războiul ajunse la Bucureşti, chiar de Moş Nicolae, când cavaleria germană a intrat în oraş, iar burghezii fugiseră la Iaşi, pentru a se adăposti, astfel încât restaurantul nu prea avea clienţi iar când aceştia totuşi veneau, erau nemţi. Ei îi era frică de nemţi, căci ei îi uciseră în război o bună parte din ceea ce iubea, dar nu avea de ales, pentru a supravieţui trebuia să îi servească şi pe ei, nişte clienţi gălăgioşi şi pe undeva imprevizibili.

Într-o seară, însă, în restaurant intră un domn, înconjurat de soldaţi, un colonel. Tănăr, frumos şi respectuos care impunea la rândul lui respect. Se aşează la o masă alături de alţi doi ofiţeri şi cere ceva de mâncare şi de băut. Elena se apropie cu teamă de ei, cu farfuriile în mână. Citindu-i teama de pe chip, colonelul spune, într-o română stâlcită dar inteligibilă:

– Domnucă, fiţi fără teamă. N-am ales noi să venim aici şi onoarea noastră de militari nu ne permite să facem rău civililor…

[Va urma.]

L.E. Povestea întreagă este aici.

14 Comentarii

  1. Perti 13 februarie 2009 la 18:31 - Raspunde

    Imi place! Mai vreau, mai vreau!

    • Robin Molnar 13 februarie 2009 la 18:34 - Raspunde

      :woohoo: Mai am. Numai că trebuie scris… :woohoo: Mersi! 😉

  2. Mihai Todor 13 februarie 2009 la 18:40 - Raspunde

    Poate pe asta il continui… ca pe [url=www.robintel.ro/index.php/blog/personal/barock-petroani.html]res[/url]_[url=www.robintel.ro/index.php/blog/seriale/amintiri-de-pe-front-2.html]tu\'[/url] le-ai cam lasat in plop… 😛

    • Robin Molnar 13 februarie 2009 la 18:45 - Raspunde

      😆 Care restul? Ăla cu Barock? 😆 Încă aştept muza… :woohoo:

  3. Mihai Todor 13 februarie 2009 la 19:19 - Raspunde

    Vaz ca nu te-ai prins… Restu adica ([url=www.robintel.ro/index.php/blog/personal/barock-petroani.html]1[/url] si [url=www.robintel.ro/index.php/blog/seriale/amintiri-de-pe-front-2.html]2[/url]) 🙂

    • Robin Molnar 13 februarie 2009 la 19:26 - Raspunde

      :woohoo: La Barock ştiu ce am de scris. Problema e că îmi vin căutări pe chestia asta şi n-aş vrea să mă găsească ştiu eu cine… :woohoo: La amintirile de pe front încă n-am visat nimic nou… :woohoo: La povestea asta am tot, inclusiv finalul, şi dacă nu aş avea sesiunea acum aş scrie tot… :woohoo:

  4. Anonim 13 februarie 2009 la 20:09 - Raspunde

    la aia cu frontul vreau neaparat continuare, am citit cu mare placere :side:

    • Robin Molnar 14 februarie 2009 la 04:33 - Raspunde

      :woohoo: Promit că va urma. Cum am un episod nou cul îl scriu. 😉

  5. Mihai Todor 13 februarie 2009 la 20:58 - Raspunde

    \”n-aş vrea să mă găsească ştiu eu cine\”… Sechelele astea… 😛

    Schimba si tu denumirile / numele si nu o sa se prinda decat cunoscatorii 😛

  6. Adrian 14 februarie 2009 la 10:27 - Raspunde

    Sper ca va urma cat mai repede 🙂 Te-ai gandit sa scrii o carte? Un roman sau o colectie de nuvele?

    • Robin Molnar 14 februarie 2009 la 11:52 - Raspunde

      :woohoo: Am să încerc să termin astăzi sau mâine. :woohoo: Şi da, mâam gândit şi la treaba asta. Momentan nu am suficient de mult material. :woohoo:

  7. Perti 14 februarie 2009 la 12:01 - Raspunde

    Las-o-ncolo de sesiune… pune-te si scrie aici! 😀

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.