Manipulând simţul timpului, cu ajutorul unor substanţe specifice, în viitor am putea face un infractor să simtă că stă 1000 de ani în închisoare, chiar dacă, în realitate, a stat acolo mult mai puţin – câteva luni sau un an.

Descoperă.ro

Mie ideea mi se pare acceptabilă, dacă se aplică pentru infracțiuni grave, gen omor, omor multiplu sau pentru pedepse lungi ori încarcerare pe viață.

Adică, în țările unde nu există pedeapsa capitală, și unde lungimea maximă a pedepselor este de câteva zeci de ani, chiar și pentru cele mai grozave mizerii, infractorii de bazează pe faptul că oricât de mult ar sta în închisoare, instanța nu-i poate condamna la mai mult decât durata de viață biologică, ceea ce – pentru o pedeapsă pe viață – reprezintă atât o executare parțială, cât și totală, a pedepsei.

Avem, deci, un paradox, pentru pedepsele de optzeci de ani de închisoare, cum se mai dau în unele țări. În mod evident, deținuții mor înainte de ispășirea pedepsei. Dar, desigur, știința ne-ar putea oferi o soluție, dacă s-ar dori căutarea uneia.

Desigur, se poate argumenta că o pedeapsă de o mie de ani de detenție ar putea fi mult prea mult, inuman chiar. Poate că și cinci sute de ani de detenție ar fi prea mult. Cine știe, poate chiar și o sută.

Ce definește, deci, lungimea percepută a executării pedepsei ca fiind inumană?

Și vreau să vin cu un exemplu: oare o astfel de pedeapsă, în care condamnatului să i se lungească urechile de plictiseală și să simtă că stă între gratii de sute și sute de ani, n-ar fi oportună pentru infractori de genul austriacului care  și-a ținut și și-a violat o fiică în beci vreme de zeci de ani?