Castele României
Da, am scris bine titlul: castele, de la modelul de diviziune socială folosit în India, prin care țara este împărțită social în caste. De fapt, aș vrea din start să se observe că în România castele sunt de tip ocupațional.
Să luăm de exemplu medicii. Câine pe câine nu se pișă și nici medic pe medic nu se condamnă grav la Colegiul medicilor, dacă se poate mușamaliza totul. Să faci reformă în sistemul medical e ca și cum ai vida întunericul ca să obții lumină.
Sau să vorbim despre profesori: râmă la râmă nu-și rupe capul și nici profesorii nu se îngrămădesc să-și schimbe sistemul, în speranța că în câteva decenii le va veni și lor rândul la decis soarta unor fonduri, poziții și așa mai departe. Și asta am învățat-o de la niște profesori. Să faci reformă reală în educație e ca și cum ai prinde râme folosind pește.
Sau să vorbim despre magistrați: mistreț la mistreț nu-și scarmănă în gunoi (adică rahat). Sigur, sunt și câteva excepții, ceea ce este minunat, dar majoritatea sunt niște lepre care într-un act de justiție reală ar trebui omorâți cu pietre. În special pentru că au conceput și manevrat un sistem jegos. Cei mai răi sunt parlamentarii magistrați, care știu că legile sunt nașpa și le fac și mai nașpa, doar pentru a le manevra mai ușor. Să faci reformă în justiție e ca și cum ai extirpa țesutul sănătos dintr-o mare cangrenă, după care să încerci să le pui la loc.
Bine, lista poate continua cu funcționari publici de toate felurile, nu asta e important, ci faptul că sunt organizați sub formă de caste: magistrații nu plătesc anumite taxe și au drept de port armă pentru că ei sunt mai speciali și au și pensii speciale și nu prea pot fi dați afară decât de alții de la ei din castă, sub pretextul că justiția trebuie să fie independentă, medicii incompetenți nu pot fi dați afară de către colegii lor pentru că, no, sunt colegi și au făcut ani mulți de școală. Profesorii care au altă treabă cu școala decât educația nu pot fi dați afară, pentru că salariile sunt mici și mai fac și ei un ban, normal…
No, astea toate sunt caste și dacă nu scăpăm de ele o să sărăcim. Organizarea asta a societății a fost abolită în partea asta a lumii acum ceva vreme tocmai pentru că nu oferea competitivitatea socială necesară pentru a ține pasul cu productivitatea muncii, deci nu era potrivită maximizării profiturilor, ceea ce înseamnă competitivitate socială scăzută, deci bani mai puțini, deci sărăcie. Ca-n India, așa.
Tu, dragă cititor, aparții de vreo castă? Care este aceea? Dacă nu aparții, ce părere ai despre ele? Oare cine la va sparge? Sau, le va sparge cineva, vreodată?
Eu aparțin castei corporatriștilor. Așa sunt numiți cei de pe plantațiile de bumbac – corporatriști – de către domnii care înghit zilnic flegme de la șefii lor, patroni de firmulițe sau fițuici pompos numite pe prima pagină „gazete independente”.
Nu sunt corporatrist, ci doar corporatist. =))
Păi nici eu nu sunt tristă, nici măcar stresată de șefi, dar noh, am zis să le dau puțin peste nas celor care au impresia că dacă lucrezi pentru o firmă ceva mai mare, sigur o faci pentru că vrei să mergi din când în când la vreun team-drinking, sigur vrei să epatezi cu un stil de viață mai trendinez, sigur vrei să te dai mare cu funcția care îți ia 5 minute până îi spui numele, etc.
Mie mi-e și un pic rușine când spun cu ce mă ocup. Nu știu cum naiba mă lovește modestia în astfel de momente. =))
Exista casta fotografilor?:)
Nu. De ce ar fi? ))
ar trebui inventata si casta studentilor…
Este parte din casta profesorilor. 😉
Aparțin de casta programecilor, adică ăia scutiți de impozitele ciumeților. Sunt conștient că firma mea plătește suficiente dări în acest sens, da’ măcar principial vorbind, nu ies din buzunarul meu 😀
Nu știm cât plătesc companiile pentru noi, că dacă am ști am urla de nervi. Estimez că 150% din salariul fiecăruia. 16% de care suntem scutiți noi e fix vax albina.