Despre incidentul din Bangladesh, pe o scară mai largă

Ceea ce s-a întâmplat în Bangladesh este rezultatul direct al deciziilor de achiziții ale vesticilor, inclusiv noi. Pentru că, față de ei, suntem vestici, occidentali, europeni.

Amu. chestiunea nu este – evident – simplă. Bangladesh NU este una dintre cele mai sărace țări din lume, deși este foarte, foarte departe de media planetară a veniturilor. Sunt, ce-i drept, săraci, dar nu sunt complet lipsiți de venituri, nu cu mult mai săraci decât eram noi în 1995.

Problema este alta: companiile care activează pe piețele lumii au niște programe sociale făcute în dorul lelii, iar noțiunea de responsabilitate socială corporatistă este fix vax albina. Și, până acum, m-am abținut să vorbesc despre HP, fiindcă am fost angajat acolo, dar în acest context trebuie să o fac.

În primul rând, foarte multă lume se întreabă de ce produsele HP sunt un pic mai scumpe decât niște produse așa-zis similare ale altor producători. E simplu: costurile de producție sunt mai mari pentru că HP nu ia în derâdere ideea de responsabilitate socială corporatistă, iar unul dintre lucrurile care îmi plac cel mai mult la această companie este fix acesta. Trebuie să detaliez, și veți vedea spre final unde vreau să ajung. Aveți un pic de răbdare cu mine.

În primul rând, ca și aspect de finețe, conform unor topuri organizate de Greenpeace, ani la rând HP a fost cel mai ecologic producător de componente IT din lume. Asta, în timp ce alte companii, nu dăm nume, strângeau un ban grămadă pe care să-l țină la ciorap, nu care cumva să-l investească în ecologizarea afacerii.

Toți furnizorii HP sunt obligați, prin contract, să se supună standardelor legale de mediu ale țărilor unde activează, precum și standardelor de mediu ale HP, mult mai dure decât cele naționale. Și se fac verificări serioase, pentru a se evita orice litigii sau conflicte juridice, ori de altă natură, cu oricine.

Asta a fost partea de finețe. Să trecem la cea brută.

Prin programul de Global Citizenship – și altele conexe, cum e acela prin care nu cumpără materie primă din zonele de conflict – HP încearcă să trateze identic angajații din toate cele 170 de țări, sau în câte activează, că nu mai știu. Astfel, și acesta este doar un exemplu, în fabricile din China, HP folosește niște metodologii îmbunătățite ale nomelor HACCP europene, astfel încât, inclusiv la facilitățile de producție ce le aparțin altor părți, dar care sunt contractori ai HP, la bucătărie carnea este pregătită separat de legume, pentru a se evita infestarea cu E. coli. Bine, pe lângă faptul că totul trebuie să fie proaspăt, comestibil, curat…

Mă rog, regulile privind hazardul sunt mai stricte decât atât. Un alt exemplu, la un moment dat, un muncitor n-a fost atent, s-a împiedicat de ceva și fie a decedat, fie a fost internat vreme îndelungată în stare gravă, în fabrica unui contractor. Acest contractor respectase normele legale ale țării în care activa, prin Asia oricum, dar HP a dispus încetarea activității până la remedierea cauzelor ce au dus la accident, în speță o țeavă montată cam neglijent.

Știți ce înseamnă protecția mediului sau responsabilitatea față de angajați sau față de angajații contractorilor? Costuri suplimentare, adiționale costurilor de producție. Să mai spun că, inclusiv în România, HP le permite angajaților ca patru ore pe lună să le petreacă pentru activități CSR plătite, desigur, în cadrul programului normal de lucru?

Pur și simplu, în materie de corectitudine față de toți cei 300,000 de angajați, HP nu are competitor.

Desigur, nicio companie nu poate oferi același salariu în toate țările. S-a ales, însă, o altă referință, extrem de rezonabilă: HP încearcă să nu plătească mai puțin decât salariul mediu pe economie în țările în care activează. Practic, nu încarcă notele clienților cu costuri sociale nerealiste, dar nici nu-și exploatează oamenii ca pe niște vaci de muls.

Problema este, însă, una gravă de percepție la nivelul publicului cumpărător: de ce să cumpăr un laptop HP cu anumite specificații, când pot cumpăra unul nesemnificativ mai ieftin, de la altcineva? Care altcineva n-are nicio greață în a lua banii și a nu-i investi în sustenabilitate, folosind componente cu mercur și aluminiu din zonele de conflict?

De exemplu, mă gândesc la alți mari producători de electronice, precum Canon. Nu-i văd în top. Și nici pe Nikon. Nici Huawei. Și nici Siemens. Sau Bosch. Sau Motorola. Sau gândiți-vă la companiile preferate și uitați-vă pe listă, să înțelegeți cum acționează sistemul economic actual: poate că multe companii ar vrea, dar sunt limitate de bugetele mereu insuficiente pentru că mereu clienții aleg în funcție de cost și atât.

Ceea ce e stupid. E ca și cum te-ai duce la bordel și ai lua mereu cea mai ieftină târfă, chiar dacă nu te satisface pe deplin.

Revenind, așa se întâmplă și în industria textilă: clienții aleg prețul cel mai ieftin, indiferent de costul social sau de mediu, pentru că asta contează pentru ei. Iar companiile poartă și ele o parte imensă din vină, alături de clienți: deși industria textilă este o industrie zisă și ușoară, profiturile sunt grele. Sau, la greu, doar am scris despre ele.

Și să nu credeți că România este în afara sistemului acesta de sărăcire a săracilor. La real,- Hypermarket sunt produse textile făcute în Bangladesh. Cumpăr mereu. Iar la Kaufland este fasole făcută în Etiopia. Nu cumpăr niciodată. Adică ăia mor de foame pe acolo, prin Africa, iar eu să le iau fasolea din blid?

Înțelegeți diferențele?

Dacă n-ar mai exista cerere pentru produsele industriale din țările ieftine, oamenii ăia n-ar mai avea de lucru. De aia și cumpăr de la ei. De aia mă și plimb prin orașele fantomă ale țării să-mi fac cumpărăturile, gen Petroșani și Lupeni. Însă totul se oprește la mâncare: prefer să dau dublu pe fasolea românească, decât să-i las pe săraci fără mâncare.

De aceea, problema nu este că ăia au salarii mici. Problema este că publicul nu se răscoală, să le ceară tuturor companiilor să dea dovadă de mai multă responsabilitate socială corporatistă.

Nici noi n-m purtat DG în anii 1990, că nu ne permiteau. Nici cei din Bangladesh nu vor musai asta. Ei vor lucruri simple, gen mâncare și adăpost. Ceea ce, într-o țară agrară, nu e așa de scump, ca la noi. De aceea, reiterez ideea, problema nu este dată de salarii, ci de felul cum companiile pentru care lucrează înțeleg să-i trateze.

Ori, nici noi nu suntem foarte, foarte departe.

2 Comentarii

  1. Papi 30 aprilie 2013 la 22:09 - Raspunde

    Stii cum e… cand ti-e foame accepti orice, orice e mai bun decat nimic.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.