O să încep acest alt fel de La mulți ani 2014! cu un citat din Dan Alexe:

Un studiu vechi, din 1964, al sociologului francez Pierre Bourdieu intitulat intrigant Moștenitorii («Les Héritiers, Les étudiants et la culture») punea întrebarea dacă nu cumva pînă și într-o societate presupus egalitară cum e Franța mediul social din care provin elevii și studenții produce deja inegalitate din start.

Sărăcia moștenită – când UE îl confirmă pe Bourdieu

Păi despre sărăcia moștenită cred că pot să-mi dau cu părerea.

Și voi începe prin a spune că în România sărăcirea clasei de mijloc din anii 1990 a fost o decizie politică, o consecință logică, directă și evidentă a (continuării) politizării instituționale totale într-o societate debusolată.

Acestă sărăcire are un efect direct imediat asupra generațiilor acum active, și voi face o comparație semnificativă între mine și un tânăr cu un venit egal, a cărui familie a fost ferită de sărăcirea indusă politic:

La venituri egale, eu sunt mai sărac. Pentru că nu sunt singur pe lume, pentru că am o familie pe care o iubesc și la care țin foarte mult și pe care încerc s-o ajut.

Și asta cred că este drama oricărui moștenitor de sărăcie care-și găsește bunăstarea în altă parte și dacă te-ai mutat de acasă în alt oraș și faci tot ce poți să-i mai ajuți pe ai tăi cu bani, înseamnă că și tu ești un moștenitor.

Și să revenim la comparație: atât eu cât și un ne-moștenitor ne putem permite un weekend la Viena, măcar o dată pe an, la patru stele, cu tot ce se impune. Doar că eu prefer să fac altceva cu banii, pentru că eu, moștenind sărăcia, percep o altă valoare a banilor.

Or, asta este moștenirea sărăciei: deformarea valorii banilor.

Și poate n-aș fi scris despre asta, dacă zilele trecute n-aș fi văzut un fenomen social interesant: foarte mulți oameni cu venituri mici au spart banii de parcă mâine n-ar mai trebui să cumpere nimic. Ceea ce-i va pune într-o situație dificilă după sărbătorile de iarnă, adică începând cam de azi.

Din păcate, în România nu se dorește combaterea sărăciei și nici măcar ameliorarea ei, pentru că oamenii ținuți în sărăcie – ca decizie politică – sunt mai ușor de manipulat decât cei care, scoși din sărăcie, descoperă valorile liberale care se opun flagrant principiilor comuniștilor care încă ne conduc.

Și aș vrea să medităm un pic la asta, căci sărăcia indusă politic chiar și acum va avea efecte negative chiar și peste trei sau patru generații și indiferent câtă creștere economică ai, dacă oamenii au o viziune deformată asupra valorii banilor, ei vor fi în continuare săraci, sau se vor percepe în continuare ca fiind săraci, fapt care conduce la o întârziere a ameliorării bunăstării personale, cu implicația tristă că ăștia de acum nu ne fură doar din bruma de bunăstare de acum, ci și din viitoarea bunăstare a urmașilor noștri.

La fel cum noi suntem, acum, victimele sărăciei induse de nomenclaturiștii comuniști, care au continuat programul bolșevic de sărăcire a populației, totul pentru un mai facil control politic.

Ca atare, vom avea o clasă politică mai bună când sărăcia indusă politic va fi ameliorată sau anulată, liantul dintre generațiile prinse în acest cerc vicios fiind tocmai sărăcia moștenită.

În fine, sper că anul acesta va fi măcar puțin mai bun, pentru puțin mai multă lume decât anul trecut.