Gânduri despre poliție și Oprea

  • Modificare aparută în Monitorul Oficial ca să-l apere pe Oprea
  1. “Toţi poliţiştii ştiu ce s-a întâmplat marţi seară pe bulevardul Ştirbey Vodă din Bucureşti. Toţi. Mulţi au ascultat inclusiv conversaţiile prin staţie din seara aceea – şi înainte, şi după accident. Toţi ştiu despre ce coloană oficială era vorba – pentru că nu era prima dată şi pentru că într-o asemenea acţiune sunt implicaţi mult mai mulţi agenţi decât un motociclist şi doi şoferi – intersecţiile de pe drum trebuie şi ele, de exemplu, închise când trece maşina demnitarului, iar progresul acţiunii e monitorizat la centru, potrivit procedurilor.” (Vlad Petreanu)
  2. Pot niște polițiști, care nu sunt capabili să spună adevărul în cazul unuia de-al lor, să apere adevărul altora?
  3. Polițiștii sunt niște lași…
  4. Cum sa mai fii general cand ti-ai abandonat primul soldat?
  5. „În fiecare zi se face aşa. În oraş se merge cu peste 100 km/h. E mai ceva ca Iohannis. Se face traseu, el fără traseu nu merge. Cred că şi la WC se duce cu coloana. Merge şi la restaurante. Se face coloană şi la plecare, şi la ieşire. Nu ştii când iese. Stai pe poziţie. Stai ca prostul indiferent că plouă sau e frig. Motociclist nu are de mult timp, de când s-a aglomerat, de la începutul şcolii. Motocicleta sparge şi lumea se dă la o parte. Mai nou… pe contrasens. E ca la el acasă. Numai cu viteză. Avem timpi. Timpi de reacţie de ajuns dintr-un loc în altul. Avem patru minute, şase. Face trei minute de la MAI la Guvern. La el e obişnuinţă. Sâmbătă, duminică se şi duce în vizită la rude.” (Digi24)
  6. “În Monitorul Oficial de ieri a fost publicată o Ordonanță de Urgență interesantă – OUG 43/2015. Printre altele, aceasta modifică Legea 191/1998 privind Serviciul de Protecție și Pază.Ca o coincidență bizară, printre schimbări este precizat și faptul că inclusiv președinții de partide parlamentare pot beneficia de protecția SPP, dacă există o hotărâre CSAT în acest sens.Din câte știam, SPP coordonează deplasarea coloanelor oficiale. Și ultima ședință CSAT a avut loc pe 17 septembrie.Deci nu îmi dau seama cam care ar fi fost varianta de acoperire a deplasării cu coloana oficială, având în vedere faptul că în normele de aplicare ale codului rutier par să urmeze categoriile de beneficiari din legea SPP.” (Elena Calistru)
  7. Încă un polițist-motociclist accidentat în timp ce îl escorta pe Gabriel Oprea.
  8. Autoritățile au șters deja urmele accidentului în care un polițist și-a pierdut viața!
  9. “Care e graba, trebuie sa spună urgent o platitudine mai mare în altă parte? De ce e timpul lor mai prețios decât al nostru? Sau, hai, nu al meu, ca eu mă plimb aiurea cu bicla: de ce e timpul lui Ponta mai valoros ca al lui Stroe de la Dacia? Sau al lui Cărtărescu de la Cultură? De ce naiba Iohannis se duce cu girofar la Sibiu, absolut fără nici un merit (da, Herr, că numai mașina matale se grăbește în mandatul tău), în vreme ce proștii care l-au votat se dau la o parte?” (Lucian Mîndruță)

Concluzia, sau concluziile:

  1. Generalul Oprea este un laș.
  2. Primul ministru este un laș.
  3. Șefii poliției sunt niște lași.
  4. Liderii de sindicat din poliție sunt niște lași.
  5. Noi suntem proști.
  6. Dar măcar încercăm: Demisia, Oprea! Încetați abuzul de coloane oficiale!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.