Înainte NU era mai bine…

  • Coadă la ouă, 1982
  • Coadă la carne. August 1982 pe strada Rosetti
  • Coadă la alimentară
  • Rația lunară de alimente pentru o persoană. Aș fi murit de foame.
  • Prețurile la alimente în anii 1980 (pentru echivalentul actual în lei, înmulțiți cu 2!)
  • Coadă la butelii de aragaz
  • Criza alimentară din 1988, în caz că ați uitat și vă doreați o reamintire despre cum erau acele vremuri

“Grozav!”, îmi spuneam ieri dimineață în timp ce făceam un duș. “N-am apă rece, apa asta este prea opărită și trebuie să mă spăl iepurește, să nu mă ard!”. Cumva, mi-am amintit de vremurile copilăriei comuniste, când nu se găsea nimic, dar toată lumea trăia cu iluzia că are.

Noi aveam apă rece două ore la două zile și apă cladă tot câte două ore, în celelalte zile, tot din două în două. Or, cum să regreți niște vremuri în care n-aveai nici cu ce te spăla? Mă rog, dacă igiena personală nu ți-a fost o prioritate, poate nu te interesa, generalizam eu în mintea mea…

Apoi, mi-am amintit că pe trei dintre noi mama ne îmbăia deodată, că nu exista posibilitatea de a proceda altfel, că cele două ore nu erau garantate și nu odată apa a venit prea rece pentru a mai putea îmbăia un copil și mi-amintesc că stăteam toți trei în cadă, în fund, în apa călie care nu ne ajungea nici până la buric, în ciuda încercărilor părinților de a ne ajuta.

La o adică, nici nu prea aveau ce să facă: nu aveam acces la gaze naturale, așa că foloseam o butelie la aragaz, care butelie este atât scupă, cât și rară și – tulai! – multe zile de sărbătoare am petrecut cu butelia în spate căutând să o schimb cu una plină.

Cum să regreți așa ceva? Sau, în primul rând, cum să uiți?

Cum, iarăși, aș putea să uit pâinea luată pe cartelă până în 1993? În orașele mari, după Revoluție, bunuri și alimente se mai găseau. Nu și la noi, în Valea Jiului, și iarăși multe zile am hălăduit prin oraș căutând o brutărie de unde să iau pâine și nu de puține ori am mers câte o oră prin zăpadă, ghețuș și frig până într-o altă parte a orașului unde se găsea pâine, pentru că oamenii erau mai săraci și nu și-o permiteau nici măcar pe aceea, și ajungeam acasă răcit, obosit – sleit, nu așa! – dar cu pâine și nu conta că n-m găsit decât pâine neagră, aveam ce pune pe masă.

Ce este de regretat aici?

Ce era de regretat când se lua curentul peste noapte și râncezea și așa puțina mâncare din frigider? Asta, ca să nu mă mai leg de programul de la televizor, care era haotic – dacă era – iar programul TV era cel mult orientativ și cel mai tare mă supăra că ne tăiau ăștia desenele la jumătate ca să-l bage pe Nicu plimbându-se printre spice și chiar a o gară antică cu ăștia: într-o dimineață ne-am uitat pe programul TV și ne erau promise desene animate cu Tom și Jerry sau Mieunel și Bălănel. Irelevant. Ideea este că nu ne-au mai băgat desene, ci filmul cu șoimii și racheta, pe care-l mai văzusem de zeci de ori.

Dezamăgirea de vinerea aceea nu mi-a trecut nici acum!, după cum se vede.

Tata își mai amintește cum aruncam feliile de salam pe după pat. Probabil de bun ce era, iar odată mama a venit de la muncă cu “pizza” cam așa: pe un aluat de pâine întins precum o plăcintă era pusă niște pastă de roșii, un ou ochi și trei felii de salam (din ăla pe care-l aruncam pe după pat). Oribil.

Sunt convins că dacă astăzi oamenii ar putea să-și ia așa salam, n-ar mai face-o. Sau, aș face-o știind că sunt obișnuiți cu așa ceva. Mi-am dat seama cât de mult ne-am obișnuit cu răul abia înspre anul 2000 – 2003 când părinții primeau alimente de la uzină, în loc de bonuri de masă, ceva “salam” de o calitate îndoielnică, probabil fără carne, plin de zgârciuri și aproape stricat, salam pe care – în ciuda calității sale execrabile – îl consumam cu plăcere.

Domnule, dacă s-ar vine, asemenea “salam” ar fi vreo doisprezece lei kilogramul, sau pe acolo.

Cum să spun, știam că este nașpa, doar am mai mâncat salam bun, dar mi s-a părut curios cum de-l savuram ca pe o carne adevărată, până am înțeles nu că-mi plăcea, ci că avea un gust atât de familiar, încât organismul îl recunoștea “de pe vremuri” și nu-l respingea cum, de exemplu, ar fi tentat s-o facă astăzi.  Asta, dacă o asemenea scârboșenie mai poate fi produsă în U.E., ceea ce mă îndoiesc.

Mă întreb ce fel de memorie trebuie să ai, să uiți că aveau o rație de cel mult douăzeci de litri de benzină pe lună – aia, dacă reușeai s-o scoți, după că stăteai două zile la coadă la PECO – și că puteai circula doar în zilele pare sau impare, în funcție de ce număr de înmatriculare aveai.

Ce era frumos atunci?

Că te speteai ca un erou pentru dreptul de a avea un televizor? Sau că mureai în războiul muncii pentru a avea dreptul, într-un deceniu, de a-ți cumpăra un autoturism cu care, oricum, iarna nu puteai circula, că nu se găseau nici cauciucuri de iarnă și nici drumurile nu erau curățate.

Ce mai, nici în farmacii nu se găsea nimic, iar singurele leacuri cât de cât accesibile erau cele preparate de farmacii, din ce avea, care nu corespundea mereu cu ce au nevoie. Și trebuie menționat că-n perioada comunistă industria farmaceutică a stagnat: nu sa produs nimic în afară de niște medicamente generice. Păi nici vată de bumbac nu se găsea, darămite analgezicele moderne? Nici n-are ros să mai continui cu medicina acelor vremuri în care  proaspetelor mame li se punea găleata sub fund și erau lăsate să facă pe ele, ele neprimind îngrijirea medicală post-natală de care acestea aveau atâta nevoie.

La nivelul anului 1989, industria românească era doar cu patruzeci de ani în urma producătorilor vestici:

  1. Nicio locomotivă produsă până în 1989 nu avea circuite integrate sau automatizări care să îmbine informatica industrială cu electrotehnica.
  2. Până la Dacia Logan, un autoturism românesc avea mai multă electronică în casetofon decât în panoul de bord.
  3. Până să vină Alcatel-Lucent la Timișoara, infrastructura de telecomunicații tot cu relee lucra, precum în 1950. Nici nu s-a pus niciodată problema conceperii unor centrale telefonice digitale la scară națională, de producție autohtonă. Sigur, exploatările miniere aveau o centrală digitală (și câteva analogice), dar era de producție URSS, care URSS furase această tehnologie din SUA.
  4. Studenții din Regie au produs mai multe calculatoare Cobra (compatibile ZX Spectrum) decât fabrica de calculatoare Cobra.

Per ansamblu, producția de energie nu era suficientă cât să acopere necesarul, așa că populația era cea car se deconecta prima, iar în Valea Jiului aveam un electromotor de 1MW care, atunci când trebuia pornit, cerea să fie decuplați toți consumatorii din Vale și se suna la județ să-i roage pe ăia să ne decupleze.

Desigur, pe vremea aceea se cunoștea principiul de pornire stea-triunghi, doar că nu l-a aplicat nimeni, că era mai ușor să decuplezi 100,000 de oameni de la curent, decât să faci o automatizare de 100KW…

Eram , dați-mi voie să o spun, niște grobieni.

Ați văzut documentarul acesta? L-am văzut și eu, când era proaspăt, și mi se părea că era normal ceea ce s-a întâmplat, sărăcia fiind folosită ca justificare universală.

Pe scara umanității, atât de jos eram, iar cei care insistă că înainte era mai bine au rămas acolo, în penumbra civilizației, în negru istoriei, încastrați în naționala iluzie falimentară a comunismului.

Iar eu, pentru astfel de ghiboni, nu am niciun fel de respect, niciun fel de compasiune, niciun fel de milă: într-un secol al informației, ignoranța este o alegere.

Citește și: Cinci mituri false despre economia de dinainte de 1989.

Surse foto 12, 3, 4, 5.

6 Comentarii

  1. Bogdan 19 decembrie 2013 la 00:30 - Raspunde

    Depinde. Nu-mi plac generalizările considerând că fiecare individ are propria sa lume.

    În cazul meu, înainte a fost mai bine din multe puncte de vedere, din altele, a fost mai rău. Ceea ce regret ţine mai mult de felul cum am perceput schimbările post ’89 privindu-mi părinţii.

    Neamul meu, indiferent din care direcţia a fost unul pentru care lucrurile materiale (case, pământ, animale, carnete CEC, maşină, TV, potolul de friptane, etc) au fost mereu pe ultimul plan.

    Nu pot să uit şi nu voi uita niciodată seninătatea, liniştea şi bucuria părinţilor mei dinainte de ’89, lucirea bucuriei din momentele Revoluţiei şi apoi deznădejdea, blocajul, umilinţele şi denigrarea pe care “cuplul din filmele propagandistice” (el inginer agronom, ea profesoară), le-au cunoscut apoi odată cu “democraţia”.

    Pentru ei, a fost mai rău.

    PS – Am stat la coadă la butelie mai mult după revoluţie decât înainte, subit, biblioteca părinţilor s-a oprit din expansiune după ’89.

    PPS – Dar fiecare a avut parte de trăiri şi evenimente diferite, chiar dacă la general, se aseamănă.

    • Robin Molnar 19 decembrie 2013 la 08:47 - Raspunde

      Da, și biblioteca părinților s-a oprit din expansiune în 1990.

    • neagrigore 08 mai 2014 la 14:30 - Raspunde

      @Bogdan „Depinde. Nu-mi plac generalizările considerând că fiecare individ are propria sa lume.”

      Comunismul este generalizarea sărăciei, mi-ar fi plăcut ca tot ce s-a întîmplat înainte de ’89 să fi rămas doar în imaginaţia lui Dej. Deci, fie că-ţi plac, fie că nu, trăiam cu toţii într-o generalizare.

      Nu am pretenţia să te conving eu de cît de greşit este punctul tău de vedere, dar reacţiile de genul ăsta îmi stîrnesc o reacţie aproape fizică de greaţă. Nu-mi vine să cred că după 25 de ani mai sunt oameni care regretă, chiar şi o zi din ce-a fost înainte de ’89.

  2. Daniel 05 mai 2014 la 20:14 - Raspunde

    chiar este irelevant ce pui în bibliotecă?

    • Robin Molnar 12 mai 2014 la 10:16 - Raspunde

      Între jeguri mai intră și lumină.

  3. Wesley Snipes 07 aprilie 2017 la 17:18 - Raspunde

    Ma repet si aici. Daca in vara lui 89 cand se lauda ca scapaseram de datoriile externe, daca baga la greu haleala in alimentarile alea, oua, carne, lapte, branza, cascavaluri, pui, cafele, etc etc, niste seriale, gen Sclava Isaura, Dallas-ul ala de unde-l intrerupsese la ep 64 cand l-a impuscat Kristen aia pe J.R, mici libertati asa, avorturi la liber, Dacii la liber, tv color tot asa fara liste, al dreak daca il mai dadeau aia jos cu toate agenturili lor! Dar el nu si nu! La zid atunci, panaramelor! Sa fii nostalgic dupa copilarie inteleg, multi suntem, dar sa nu exageram cu ”timpurile minunate”! Nu exista asa ceva decat daca erai nomenclaturist sau copiii acelei persoane, in rest era intuneric, frig, mizerie, trafic pe scara, cozi la magazinele saraciei, umilinta, frica, eram inconjurati de persoane care aveau ca unic scop turnarea vecinilor, minciuna, teroarea ca esti arestat, megalomanie, dementa …..conditii de trai sub limita normalului, exact ca intr-un lagar cu circuit inchis. Da, se lucra si se raportau cifre inexistente din fabrici si ogoare care exportau tot iar poporul murea de foame, frig si umilinta. Sigur, eram copii si desi nu intelegeam prea multe simteam tensiunea, represaliile asupra parintilor, apatia si dorinta ca e posibil si altceva decat uniformizarea populatiei din proiectul unui schizofrenic. Dar da copilaria ramane pentru totdeauna refugiul si visul la care toti ne intoarcem cu gandul si zambim cu drag.
    Au fost vremuri mizerabile, nu grele! Am fost ingraditi in toate modurile posibile, de la privarea de alimente, caldura, cultura si libertate! Eram bombardati, indobitociti cu cultul personalitatii lui si al sotiei! Omului ii placea grandomania! Se vedea linga…, de fapt, se vedea deasupra lui Stefan cel Mare, Mihai Viteazul si Alexandru Ioan Cuza in istoria Romaniei. De regii germani Carol I si Ferdinand nu se sufla o vorba oricum! Tot ce a facut a facut din grandomanie si pt. cultivarea cultului personalitatii, exact ca in Corea de Nord azi! Si ei au de toate: fabrici, spitale, scoli, baraje etc. facute de dictatorii lor. Inclusiv bomba atomica! Dar cu ce sacrificii?! V-ati dorii sa traiti in Corea de Nord astazi?! Cei care nu au trait acele vremuri nu au cum sa-si dea cu parerea decit din auzite si nu este corect! Ii rog doar sa caute pe net cum se traieste in Corea de Nord astazi ca sa-si faca o oarecare imagine! Nu a fost chiar atit de rau cum e la ei, dar nici departe de ei nu eram! Ceausescu nu a fost singurul vinovat! Era inconjurat de o sleahta de lingai oportunisti, majoritatea inculti. O mare parte din ei au ocupat pozitiile cheie ale tarii, direct sau indirect, dupa lovitura de stat! Desigur Romania a fost atacata imediat dupa ce a ramas fara stapin de sacali! Si din afara si din interior! Pentru toate acestea exista mai multi vinovati, Iliescu aflindu-se in capul listei! Dar nici SRI-ul nu a fost condus de patrioti in acele vremuri, cum nu e condus nici in zilele noastre! Restul e gargara!
    Asa ca, domnilor nostalgici ce credeti ca era mai bine atunci… Cat de naivi…ar fi plouat cu carnati…si ar fi curs petrol la robinet…, vai de capul vostru… 10 litri de benzina /luna… mizerie, teroare, frig, foame… etc. etc… asta e comunismul… habar nu ai… numeste o tara comunista care o duce bine… una singura… Situatia actuala din Romania… este reflectia ceausista… mafia si coruptia se trag de acolo… Nu ati trait in comunism… e la fel ca spectatorul de fotbal… care crede ca stie mai bine decat cel ce transpira pe teren… si nu scapa ocazia sa arate, ce bun ar fi fost el daca ar fi fost jucator… bla bla… vinovati cu adevarat sunt dictatura de dupa razboi impreuna cu scoala si biserica… fel ce a urmat dupa 89′ si pana astazi… cu aceeasi vinovati… dictatura mascata la nivel bugetar… repectul fata de persoana nu exista… terminati sa mai puneti botul la propaganda ruseasca si la celor platiti de ei… faceti ordine si implicati-va in dreptatea de zi cu zi… fiecare la locul lui de munca… cand toate sunt rezolvate… treceti la urmatoarea faza… restul sunt vise si otravire nationala… ganditi-va… care e miza acestui articol ?… aveti creier… unii… folositi-l !

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.