Am citit recent o teorie foarte interesantă, conform căreia conștiența de sine apare în orice sistem de procesare a informației care devine suficient de complex.

Mie treaba asta mi se pare foarte plauzibilă, mergând pe firul logic: informație – concept – summum de concepte – summum de informație, unde summum devine o reflexie a lui ego.

Adică, fără implicarea a ceea ce numim inteligență, putem avea conștiență de sine cum, de exemplu, are cioara asta care se dă pe o sanie improvizată dintr-un capac de plastic. Adică, în mod evident, pasărea deține conceptele de eu, mă simt bine, parte (ca și spațiu cu o proprietate diferită față de o altă parte), pantă…

Sigur, în accepțiunea clasică, animalele n-au suflet. Cel puțin, așa ne-a învățat pe noi la filozofie, iar eu acum tind să nu mai fiu de acord.

Mai de grabă, după cum spuneam, mi se pare că este mai logic ca sistemele complexe să devină conștiente mai de grabă decât inteligente, pentru că inteligența este o optimizare a unui sistem auto-conștient. Mă rog, este o speculație educată. Dar are noimă, este?