La Muzeul Prima Școală Românească din Brașov

Foarte frumos a vorbit părintele, foarte interesante ideile și exponatele, foarte frumos a fost totul, mai puțin căderea într-o extremă în care nu este bine să cădem…

Dacii n-au vorbit latina vulgară, pentru că niciun popor nu-și însușea limba altui popor, fără a se afla sub ocupație militară.

Nu e nicio rușine că dacii erau analfabeți, în afară de câteva popoare, toți anticii erau așa, hai să acceptăm asta și să nu ne mai vârâm cu picioarele într-o istorie care, după două milenii, nu mai poate fi rescrisă, pentru că nu dacii au colonizat lumea latinității, ci latinitatea a colonizat lumea dacă și, repet, nu este nicio rușine.

Nu, nu putem ridica România din colb cățărându-ne pe minciuni, ci numai adevărul, spus cu stăruință, ne poate crea premisele unui viitor demn. Iar adevărul brut este că noi nu suntem buricul pământului.

Pe de altă parte, părintele are dreptate: prea mulți trădători de neam și țară s-au perindat la conducere și au scos strălucirea istorică din cărți, înlocuind-o cu kitsch-ul. Și avem nevoie de istoria asta curată, fără exacerbări, pentru a crea o generație nouă de oameni, de români, de gândire.

Ca să înțelegeți, mai pe șleau, Ecaterina Andronescu ar trebui spânzurată pentru reformele sale din educație, reforme care se ocupau de orice altceva în afară de progresul social prin educație și cultură. Și alături de ea, bălăngănindu-se în vânt, ar trebui să șadă toți șefii de direcție numiți de ea, o bună parte din inspectorii săi și chiar și o legiune de cadre universitare instalate prin șpagă și plagiat.

Și, astfel, între un preot c-un patriotism exacerbat și o duduie despre care noul cod penal mă împiedică să vorbesc la modul în care simt c-ar trebui să-i vorbesc, îl prefer – totuși – pe preot pentru că, măcar, preotul este sincer în convingerile sale tâmpite, spre deosebire de duduia aia care nu acționează din credință, ci dintr-un interes parșiv și anti-național.

8 Comentarii

  1. U R A N U S 26 februarie 2014 la 21:53 - Raspunde

    Dupa cate vad eu, tu nu te-ai opri-cu impuscatul- numai la “capetele mari” (sdar nu te contrazic) , iar la chestia cu dacii, da, ai dreptate, sunt destui cretini(cu diplome) care cred ca daca am schimba numele Romaniei in Dacia, Europa (si mapamondul) s-ar face ca uita cine suntem deja (plagiatori, hoti, etc.) si ca Romania ar devein un leagan de civilizatie si prosperitate, doar pentru ca ne-am numi daci.Mai jos, ceva mai vechi dar la obiect:

    NOUA DACOMANIE.(republicare-Martie, 2012-Cronica Romania de azi-Mircea Batranu)

    Inainte de a aprofunda aceasta analiza, trebuie sa definim un cadru mai general si anume cel al notiunii de “istorie-istoric”, despre care -cei mai multi- stim ca este o stiinta “exacta” si ca ce e scris in istorie este sfant, adica de veridicitate maxima. Insa la fel de bine suntem ultragiati de istoria zilelor noastre, si anume ca guvernele o scriu dupa interesele lor, si chiar doar a unui individ(mai rar , dar adevarat).Ei bine, in acest realist context, dublat de cel universal ca “nu este om sa nu greseasca”, se poate spune ca si oamenii trecutului(chiar foarte indepartat) erau si ei oameni si deci greseau, asa cum este dovedit(din contradictiile existente intre multe surse istorice) ca guvernele diferite, scriau istoria conform cu punctul lor de vedere, iar istoricii -la randul- lor executau ce ce li se ordona, exact cum insasi marele istoric Herodot a recunoscut, ” am scris ce mi s-a spus” cea ce inseamna fie ca ce mi s-a ordonat fie ” ce am auzit de la altii”, amandoua ideile fac sens, pentru ca asta e natura lucrurilor, iar despre a doua parte, este absolut evident ca Herodot nu a fost decat in procent infim, parte, la evenimentele descrise. Mai mult, surse contemporane cu el il dezavueaza, iar altele il numesc “parintele minciunii”(si nu al istoriei- sau sugereaza -implicit- ca istoria este de multe ori fabricata).Pe de alta parte, cel mai vechi istoric(acelasi, Herodot) a trait in sec V i.e.n., Strabo, in ultimul secol(si 24 ani, in primul secol, e.n.), iar Tacitus in primul secol al erei noastre, iar la toti observam ca incursiunile lor nu se refera la timpul trecut, ci doar la prezent, Herodot nefacand nidiodata sugestie la ce ar fi fost inainte de el, si mai ales (in problema ridicata) ce evenimente, oameni, etc. au fost 3-4 sau 5 mii de ani in urma, mai ales pe meleaguri indepartate.
    Si acum, intr-o ordine cronologica, stim ca in Europa s-au descoperit urme a existentei “omului” (ca animal) datand cu peste 30 mii de ani in urma, insa la fel de bine se stie , suta la suta, ca in Europa (medie si de nord) nici la anul o mie i.e.n. nu exista nici macar un singur stat organizat, sau concentrari mari de populatie (orase) , populatiile traind in triburi mici, nomade sau seminomade.Spre deosebire de Europa, in Asia (in actualul Iraq) pe linia Ninive Ur(adica NE-SV, urmand albia fluviului Tigru), s-au ridicat foarte multe orase, incepind cu anul 4 mii I.e.n., iar acestea nu s-au ridicat intr-un an sau o suta, ci in multe sute de ani, cea ce presupune o activitate real umana, incepand cu anul 7-8 sau 10 mii i.e.n., si astfel -in Sumeria- la anul 3000 i.e.n., in Uruk , pe o suprafata de aprox. 500 ha locuiau 50 mii oameni, iar la anul 2200 i.e.n. pe aceiasi suprafata si suburbiile (acum) locuiau un sfert de milion de oameni, cea ce este un mare oras chiar in aceste timpuri! Urmand firul evenimentelor (prin prisma rationalului, unul din putinele caracteristici care ne defineste ca om si nu animal inferior) intelegem ca majoritatea lucrurilor au aparut fortat, ca o necesitate pentru ca noul om sa-si faca viata mai usoara, chiar confortabila, si rezulta ca si pictogramele si mai apoi scrierea, au aparut ca o necesitate si anume acea de a stoca si transmite informatii in alte locuri, sau in timp, pentru viitor, iar la aceasta data, nu se regaseste acesta necesitate in Europa sub nici o forma, abia la anul 5 mii sau 4 mii i.e.n. dezvoltarea oraselor sumeriene, cresterea productiilor, necesitatea contabilizarii acestora cat si a taxelor, amenzilor etc. au dus la aparitia scrisului, undeva, pe la anul 3500 i.e.n., eveniment al carui apogeu “imediat”,a fost scrierea “codului lui Hammurabi”(1851, i.e.n., deasemeni o necesitate in a reglementa activitatile sociale).
    La fel de bine stim ca abia pe langa anul o mie i.e.n. cel mai organizat stat-in Europa- era (actuala) Grecie, care si-a dezvoltat propriul alfabet dupa anul 900 i.e.n.(cu originea in cel sumerian) si -desi vecini cu Moesia si dacii de peste Dunare, nu gasim in istoriile lor nimic care sa sugereze o civilizatie comparabila, pe aceste tinuturi, nord-danubiene. Insasi marea cetate si marele imperiu (Roma si-prin extensie- imperiul roman), la acea dat, nu erau decat dealuri si vai, pe care ciobanii locali isi pasteau oile si caprele, fondarea acestei cetati-oras se face cu doar aprox 750 de ani i.e.n., insa se dezvota rapid, inclusiv militar, iar propriul alfabet este pus la punct la anul 650 i.e.n., ca o necesitate majora a unui oras extrem de promitator , inca din fasele existentei sale. Nu dupa mult timp, Roma se dezvolta atat de puternic incat incepe a cuceri alte tinuturi si astfel primeste -in mod natural- calificativul de imperiu.De aici stim -la fel de bine- ca ochiul lor s-a oprit si asupra bogatiilor dacilor si fara ezitare au pornit campania de cucerire a acestor tinuturi, pe care au si obtinut-o, in urma celor 2 campanii (razboaie) militare.
    Este evident ca in acele 2 razboaie, corp la corp, au fost ucisi mai multi barbati daci si luati prizioneri si trimisi ca sclavi unde era nevoie(si unde acestia au murit). Iar mai departe, toate sursele recunosc ca a fost o “colonizare masiva”, cu siguranta ca cu mult mai multi barbati (romani, macar ca si cetatenie) care au avut copii cu femeile dace si destul de probabil ca, in aceasta “masiva colonizare” s-au instalt in Dacia si familii romane(administratie, etc.) adica cu femei si copii, cea ce-in timp- va amplifica repercursiunile acestei colonizari. Deasemeni se stie clar ca inainte de anul 300 e.n. trupele si administratia romana s-au retras din 2 motive majore : era prea scump si riscant sa tina piept noilor aparuti, popoarele migratoare, si “isi facusera plinul”, transportasera -la Roma- sute de tone de aur si argint, si multe alte sute de tone de alte materiale (minereuri diverse,lemn, etc. etc). Deasemeni toate sursele recunosc ca imediat si in valuri, cateva sute de ani la rand, Dacia-Romana(pentru ca fusese romanizata, chiar daca procesul inca a mai continuat) a fost tinta popoarelor migratoare, unde s-au produs noi interhibridari, dar nu atat de multe ca dupa al doilea razboi (106) daco-roman.Oricm , aceasta perioada trebuie sa fi fost permanent umpluta cu lupte si distrugeri de orice natura, de unde totala lipsa a oricaror dovezi de stabilitate umana , pe aceste meleaguri.
    Dupa aceasta perioada, prima dovada de continuitate romana este constituita- la anul 1100 – din surse bizantine(deci neutre, ori chiar adverse, ei nefiind vorbitori de latina) care spun ca in zona respectiva se vorbea o limba romanica.La 1600(si ceva) Grigore Ureche, confirma originea linguistica “de la Ram”si originea noastra (“toti de la rami ne tragem”)iar D.Cantemir si (nu doar) Scoala Ardeleana, sunt fermi in originea romana a noului popor, chiar incercand sa impuna o teorie cu o origine pura(imposibila, de fapt).
    B.P.Hasdeu(Tadeu) (pe langa anul 1900)a fost un filolog valoros pentru limba romana, insa extrapasiunea sa la tarat pe un teren necunoscut, iar aceasta pasiune era -pare-se – cautarea propriei identitatii romanesti, si nu oricare, el luandu-si singur numele de Petriceicu, pentru a reflecta iluzoria descendenta din osul domnesc , Stefan Petriceicu. Insa efervescenta sa-in cautare de suport psihologic, intrisec- a continuat, si s-a extins asupra natiei si trecutului antic , el reclamand ca va demonstra ca domnitorul Bogdan I se trage pe linie directa de la conducatorii daci, iar Dacia a fost cea care a dominat Roma antica.Lucru pe care nu l-a dovedit niciodata si nimeni nu o va face. Si acum, o scurta intoarcere in timp, la anul 5 sau 6 mii i.e.n., cand Roma nu exista, iar dupa ce a fost ridicata a lasat markere arheologice absolut impunatoare. Deci-conform dacomaniacilor- Dacia era atat de dezvoltata incat a dus la formarea si dominarea Romei, insa pe propriile teritorii nu a construit nimic care sa demonstreze aceasta civilizatie(viaducte, drumuri pietruite, orase deosebite, etc.), insa a ridicat cea mai infloritoare civilizatie a timpului, la doua mii km.distanta! Pare logic?
    N.Densunsianu, nu a fost arheolog sau antropolog el a fost colector de folklor insa a avut aceasta inspiratie , care a nascut protocronismul(sau Dacomania) bazata pe idea sa (sau culeasa de la altii), si anume ca in mileniu 6 i.e.n. s-a format acest stat, ocrotit de zei(Uranus si Saturn)!!! Eu cred ca asta spune tot, dealtfel Titu Maiorescu (intr-o scrisoare) spunea de spre cei doi (Desunsianu si Hasdeu), ca sunt “amatori si nationalisti romantici”.Sa ne oprim aici, desi cei multi stiu ca el a folosit si termenul de “fantasmagorii” despre ideile celor doi!De aici si distantarea de el, si a celui mai mare istoric roman Nicolaie Iorga, recunoscut ca atare si chiar ca un geniu european, de lumea stiintifica internationala. N.Iorga, a fost ferm in sustinerea ideii ontogenezei si continuitatii romane pe actualul teritoriu romanesc.
    Iata de ce nu este nici o mirare de ce acesti noi corifei ai “dacomaniei” nu vorbesc despre cei doi predecesori prea mult, pentru ca este evident ca dovezile lor se bazeaza pe aberatiile mentale a doi indivizi care – deasemeni, este evident- ca au suferit de o oarecare labilitate mentala specifica, de unde “opera” lor (legata de acest subiect) este considerata groteasca, pentru ca asa se intampla cand cineva vrea sa fie luat in serios, despre un lucru fantasmagoric.
    In final, este imposibil sa accepti aceasta idee, a dacomanistilor, pentru ca nu exista nimic concludent fizic, iar cei mai mari istorici romani (cat si cei recunoscuti international, apartinand altor natii)-Dimitrie Cantemir si Nicolae Iorga, amandoi recunoscuti international- sustin continuitatea romana.
    Si atunci ce-i impinge pe acesti noi desunsiani si hasdei sa mentina inca vie aceasta problema? Singurul raspuns este interesul personal, banii si -asa cum declara insasi unul dintre ei- dorinta de publicitate, satisfacerea infatuarii patologice, de unde si dispretul aratat “stimabililor romani” si celor cu “neuron zburdalnic”. Banii se strang prin donatii de la persoane fara a cunoaste problema, ori sunt cu vederi nationaliste(fals nationaliste*), si chiar de la guvernul roman (pe canale subterane) care – ca si regimul ceausist- foloseste retorica lui Densunsianu si Hasdau, pentru a crea o stare de abatere de la problemele reale, si a le muta in planuri ezoterice si istorice, imposibil de probat. Iar in al treilea rand, aceasta propaganda sustinuta financiar este sustinuta (inclusiv financiar) de elemente straine si din interior cu ambitii irevendiste, separatorii, pentru ca nu poate fi mai mare lovitura data unui corp, decat separea sa, iar in acest caz, corpul este Romania, pe care acesti indivizi vor sa o divida, cea ce practic este sinucidere nationala (daca acceptatm**), aceasta tara fiind formata din 3 elemente care – in peste o mie de ani- s-au contopit intre ele, dar care prin limba si cultura, releva ca constituenta latina a avut intotdeauna prioritate. Nu ar fi nici cel mai mic necaz daca s-ar demonstra ca partea dacica primeaza, noi nu putem insa sa fim mandri mai mult de o parte sau alta, noi suntem un popor -poporul ROMAN- care am aparut natural si ne-am pastrat identitatea nationala pe aceleasi teritorii.
    Pentru aceste motive care nu pot fi tagaduite, consideram ca acest nucleu de indivizi, duc o activitate antiromaneasca si pericliteaza integritatea statului national roman, de unde consideram ca guvernul Romaniei ar trebui sa ia masurile necesare, pentru a delimita efectul negativ al aceste propagande antiromanesti.
    Armata trebuie sa retraga orice grad si onor militar acestor cativa indivizi racolati in aceasta actiune antiromaneasca, si sa le reduca pensiile la nivel de subzistenta.
    Organizatiile, asociatiile, etc. de arheologi, paleontologi si antropologi, sunt datoare sa intervina in curmarea acestui simulacru istoric si sa oblige pe doctorandul SS sa-si retraga sprijinul acordat acestor mercenari, care vor sa cumpere tacerea romanilor care altfel stiu, inteleg ca majoritatea popoarelor sau creat prin colonizari de catre diverse alte natii, popoare, mai ales triburi nomande, insa mari si razboinice.
    Iar daca guvernul vrea sa dovedeasca ca nu este implicat in aceasta actiune antiromaneasca, trebuie sa ia masuri impotriva acestor ageamii (dar mai ales excroci), si anume prin Interzicerea de ridicare de orice monumente care sa interfereze cu istoria dovedita, cat si plantarea de panouri-langa actualele “monumente” false- panouri care sa fie explicite despre falsitatea noilor “monumente” si mai ales despre conotatia lor. Indivizii acestia cred ca sunt ca in perioada sclavagisto-colonialista, cand cumparau sclavi din Africa, pe margele stralucitoare si oglinzi, asa procedeaza ei cu ridicarea de aceste false monumente.
    * intr-adevar, acesti nationalisti sunt fals nationalisti, pentru ca adevaratii nationalisti lupta pentru integritatea natiei lor in detrimentul altor natii sau etnii conlocuitoare, acesti falsi nationalisti lupta insa pentru sfasierea natiei actuale, care este organizata sub aceasta forma de sute de ani, si a carei istorie dovedeste ca asa a fost de 2 mii de ani. Este evident ca nu poate fi nimic mai distrugator decat sfasierea propriului corp, iar ei, pentru bani si putere(promisa) sunt in curs de a executa acest lucru impotriva propriei natii.
    Deci acesti mari “nationalisti”, nu sunt altceva decat “Satana arata intr-un stalp de foc”! Deci sa-i trimitem acolo unde le este locul!
    **Absolut oricine are intentii separatiste sau revendicari de teritoriu, va putea face demonstratia -in fata oricarui tribunal international- ca cererea sa este legitima si morala, pentru ca insasi romanii recunosc ca -pana acum- am fost un popor fals, al istoriei derulate pana la momentul actual.

    • Robin Molnar 27 februarie 2014 la 09:35 - Raspunde

      Îmi pare rău, n-am prins ideile.

      • U R A N U S 27 februarie 2014 la 15:11 - Raspunde

        Nici o problema, se mai intampla!

  2. Deby.ro 27 februarie 2014 la 03:42 - Raspunde

    Foarte detaliat redactat acest articol 😀 , Felicitari 😛

  3. U R A N U S 27 februarie 2014 la 20:48 - Raspunde

    Pentru a intelege cam ce specimene sunt acesti dacomaniaci, mai jos un comentariu de pe pagina ProiectRomania(care pare a fi in agonie-ca mai toate proiectele romanesti!), in care un dacomaniac incearca sa spele mintile altora, cu minciuni sfruntate, pentru ca daca Roma (cum zice el) a fost pentru prima data ridicata in Romania, la Roman(si apoi stramutat in actuala Italie) devine evident ca si primele Jocuri Olimpice au fost initiate tot de daci(si nu de greci) probabil ca s-au tinut pe undeva pe la Focsani, sau in Valea Jiului sau a Prahovei, unde existau zacaminte de combustibil, necesar sa intretina aprinsa flacara olimpica!!!

    U R A N U S on ianuarie 29, 2014 la 16:34 said:

    Pentru a intelege cine este lingaul acestei pagini (care semneaza cu nume slavon, dar se da de ceasul mortii a fi mare dac!!!), mai jos citate din el insusi, care dovedesc ca individual este:
    1-lingau si pupincurist la adresa unor persoane bine individualizate, de unde un alt commentator ii si da o replica acida
    2-un gunoi antiroman, care nu se poate simti ceva mai sus, decat improscandu-si poporul(adica –inclusiv- pe cei care l-au fatat)
    3- un gunoi al umanitatii, aratandu-si homophobia si xenophobia(aici, antisemit) in mod direct,
    4-un incult care a auzit si el de ceva si imediat pune botul (specialitatea sa fiind citarile lungi din diversi scriitori, dar si cand le scorniceste el, nici ca, cu nuca in perete, nu este!!!)
    5- agent al fostei securitati si nomenclaturi, care prin minciuni , vrea sa abata atentia poporului de la problemele reale

    SLAVU IOAN on ianuarie 27, 2014 la 11:18 said: )(in “video cumplit…)
    @Acciduzzu on ianuarie 27, 2014 la 08:39

    … , la implementarea în practică a opiniei dvs., pe care sincer o respect şi aprob.

    apoi:

    (in “MESAJUL majestatii sale ,regale mihai cu ocazia…”)
    SLAVU IOAN on decembrie 25, 2013 la 12:35 said:
    ROMÂNIA REGAT! TRĂIASCĂ M.S. REGELE MIHAI I al ROMÂNIEI!

    BAD on decembrie 25, 2013 la 13:00 said:
    Slavu Ioan, poate era mai bine sa te cheme Sclavu Ioan

    SLAVU IOAN on decembrie 30, 2013 la 16:55 said:
    @Cristian Teodosiu on decembrie 30, 2013 la 12:36

    …Cu părere de rău, în urma lecturării comentariilor dumneavoastră, doamnelor şi domnilor înclin să dau dreptate spuselor filozofului român Petre Ţuţea citez: ” Un tâmpit mai mare ca mine nu există. Să faci treisprezece ani de temniţă pentru un popor de idioţi! De asta numai eu am fost în stare…”

    SLAVU IOAN on septembrie29,2013 la 08:39 said:
    Realitatea de care evreii , cei mai mari falsificatori ai istoriei,…”
    (la “Romania este pe cale de disparitie” –sectiunea “zone Interzise”)
    ———————————————————————————————–
    Ca sa se inteleaga cat de aberant si chiar grotesc (cat este de vulgar, se vede imediat) este acest individ, in “gandire”(daca nu cumva este chiar bolnav mental) iata ce afirma el intr-unul din insipidele sale comentarii:
    SLAVU IOAN on septembrie 29, 2013 la 08:39 said: (la “Romania este pe cale de disparitie” –sectiunea “zone Interzise”)
    1.…De altfel , vechea Romă a existat pe locul actualului oraş Roman , iar cuvântul Roma este de origine tracică.

    2.Traco-dacii reprezintă cea mai veche cultură de pe Terra , …Chiar şi burii din Africa de Sud sunt neam dacic …”
    ___________________——————_________________
    (Probabil ca idiotul incult crede ca burii ar fi vrea semintie veche pe pamantul (sud) African, de fapt burii sunt destul de albi si sunt formati din olandezi, germani si francezi care au colonizat aria respectiva pe la 1650+, si apoi au intrat in conflict cu noii-veniti, englezii (ca si in Australia si Noua Zeelenda, New York, etc.), pentru ca-aici- se descoperisera zacamintele de minerale(pretioase).Idiotul o fi citit niste fantasmagorii (precum ale lu Densunsian si Hasdau) despre generalul armatei burilor, un Botha, zice-se roman…roman precum si inventatorul “roman” N.Tesla, care era sarb ca etnie si austriac ca si cetatenie! (acest Botha era de fapt neamt, pentru ca burii erau de fapt –cronologic si numeric- olandezi, nemti si francezi, de unde intr-un timp contemporan cu razboaiele burilor, un francez –L.H. Boussenard a scris celebra carte “Capitanul Casse-cou” , o carte de aventuri cu derularea scenelor in viteza (fast paced), insa foarte veridic in detalii geografice, stiintifice si istorice.)
    Daca nu a citit respectiva carte cand era copil,poate sa incerce acum, este evident ca ,mental, individual este ramas in copilarie.

    • Robin Molnar 27 februarie 2014 la 22:42 - Raspunde

      Nu mă interesează discuțiile din alte părți. Blogul acesta nu este un spațiul al răzbunărilor personale, altele decât ale autorului.

      • U R A N U S 01 martie 2014 la 20:23 - Raspunde

        Nu fi egoist! Face rau la colesterolul bun!

  4. U R A N U S 28 februarie 2014 la 23:59 - Raspunde

    MIRCEA CHELARU, fostul şef al Statului Major al Armatei, trimis în judecată

    PUBLICAT
    Astăzi, la 16:09

    MIRCEA CHELARU. Generalul MIRCEA CHELARU este acuzat de abuz în serviciu.
    (…)
    ________________————————_______________
    iata unul dintre marii dacomaniaci… exact cum spuneam, vor sa deturneze atentia opiniei publice de la talhariile savarsite de ei, si vor sa para ca cei mai patrioti dintre romani, numai ca nu le merge…Multi ca acesta vor ajunge la ocna, pentru ca justitia din Romania a fost destul de lenta, insa odata pornita, se pare ca isi face treaba…”Sunt greu procuratorii de pornit, / Dar de-i pornesti, nu poti sa-i mai opresti…”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.