Noaptea Marii Beții
Întâmplarea face ca, în tot tumultul cotidianului de ieri, spre prânz, pregătindu-mă de o delicioasă masă japoneză, să-mi amintesc de Doina și Ion Aldea Teodorovici.
Cumva, piesa „Noaptea marii beții” mi s-a lipit de suflet, înțelegând că într-un viitor care negreșit va veni, Marea Unire va fi sărbătorită cu iubire, cu pace, cu amor și înțelegere și nu cu înfrângerea militară a dușmanilor, nu cu omor și cu vedre de vin, cântece de petrecere, înțelegerea și acceptarea diferențelor dintre noi și noi, respectiv dintre noi și ei.
Nu cred în soluții militare, nu cred într-o societatea divizată, într-o umanitate cu interese divergente și în relații interumane divergente, dar cred că prin ceea ce cu toții simțim mai frumos putem fi uniți în țara unită numită umanitate.
Dar nici nu cred că decesul lor nefericit a fost o întâmplare. În istorie de atâtea ori i-am omorât pe cei care ne-au spus să ne iubim, nu să ne omorâm…
În fine, ce ziceți de piesă?
Chiar se potriveste numele piesei „Noaptea Marii Betii”, cel putin in prima parte care chiar te face sa iei un pahar de tarie in mana. Pe la jumatate iti da impresia de putin bucurie. In mare este ceva ce poti asculta la o masa intr-un restaurant.
Da, exact așa simt și eu!
Ca idealist, si eu tind spre cosmopolitanism, dar asta e o himera. Oamenii nu sunt buni sau rai, dar sunt orgoliosi si diferentele nu ne apropie de cel de langa noi, ci ne instraineaza. Poate intr-o zi…
Cred că depinde de oameni….