O campanie alternativă…
Văd că, zilele acestea, se face o campanie puternică împotriva violenței în familie. Dar nu văd pe nimeni să prezinte, în reclamele televizate, noul Cod Penal care protejează victimele mai mult decât o făcea până acum, poliția având drept să intre în locuințele de unde se țipă după ajutor.
În primul rând, asta cu ajutorul este cam de rahat. Poliția trebuie să poată interveni oriunde se aud țipete, altele decât cele din timpul copulației, deci cumva asta este o portiță spre inacțiune.
Totuși, considerând că în cazul violenței de cuplu rușinea îi aparține aceluia care dă, aceasta fiind o pată pe obraz, cred că este oportun ca fiecare violent de-ăsta să primească câte o astfel de pată pe obraz, ba cu pumnul, ba cu piciorul, furtunul de presiune, boxul, cărămida, ciocanul, ranga, caloriferul, boilerul, tocul ușii, pulanul, bâta de baseball, bordura, genunchiul, sabotul de frână de la tren sau cu orice alte obiecte contondente de uz gospodăresc…
Cred că după ce și-ar lua boxul grav de câteva ori, domnii aceștia se vor lăsa de bătut dame și se vor apuca de altceva, presați de rușine. Pentru că este rușine să-ți lovești jumătatea….
De exemplu, cred că ar trebui creat un fond de amenzi civice astfel încât: vecinul își bate nevasta, tu îi umfli borșul îndesându-i pumnul la pateu și intestine, primești amendă pentru lovire, fiind la prima abatere, iar amenda este plătită din fondul sus-menționat, iar justiția este servită.
Sau nu?
Deci o bate,primește amendă și apoi o bate iar că „din cauza ei” a luat el amendă.Cam așa o să fie la noi.
Păi hai să schimbăm mecanismul. =))
Hai fii sincer, asa-i ca te-ai inspirat din cazul Martinovici? Cu suporterul ploiestean luat la suturi 😀
Nu, nu m-am inspirat. Dar mi-a plăcut că și-a luat-o pe coajă. =))
Mai RObin dar tu esti bun de judecator:))….si lu raposatu ce alternativa i-ai da!….ai vazut ca am scris cu r mic:))
Oh, dar lui i-aș da o pedeapsă ușoară: cancere, de-alea.
Dap…sa se stinga usor…asa s-o simta bine!
Da, s-o simtă!
Se pare ca in sectorul 6 au instalat camere video monitorizate permanent, astfel ca, daca se intampla ceva neplacut pe strada, un echipaj de politie intervine in zona imediat…
Pe bune?