În 11 Decembrie 2017, domnul senator Miron Alexandru Smarandache (PSD) a venit spre Ministerul de Externe cu următoarea interpelare:

Obiectul întrebării: Afectarea României de către mobilizările anticapitaliste

Stimate domnule ministru,

În ţările Europei, dar şi în Statele Unite ale Americii, sunt în vogă în ultima perioadă ample mobilizări anticapitaliste. Oamenii ies preponderent în stradă în multe ţări europene, iar vocile anti Uniunea Europeană se înteţesc după “Brexit”. Aceste mişcări de protest de genul “indignaţii” denotă, în opinia sociologilor, formarea unei noi clase sociale, precariatul, din oameni care protestează urmărind reglarea unor sisteme financiare sau chiar a sistemului economic.

Vă întreb cu respect, domnule Ministru:

Aceste mişcări împotriva statelor capitaliste democratice s-ar putea manifesta în curând şi în România?
MAE a primit informaţii potrivit cărora au existat cetăţeni români participanţi la mişcările “indignaţilor” din capitalele occidentale? Dacă da, unde?
Cum este pregătită România să facă faţă eventualelor efecte nefaste ale apariţiei noii conştiinţe anticapitaliste?
Solicit răspuns scris conform Regulamentului Senatului

Sursa

Termenul de precariat există și se referă la acea pătură din proletariat care trăiește într-o situație precară. Pe de altă parte, însuși termenul de proletar aia spune, că proletarul își vinde munca pe un salariu mic. Un fel de muncitor sărac, dacă vreți. Cum ar veni, termenul se referă la populația activă care trăiește în condiții precare, condiții care nu se referă neapărat la situația financiară, cât la lipsa securității locului de muncă, sau a unei predictibilități a veniturilor, ori a perspectivelor de viață.

În general, termenul de precariat se referă la generația mea, 25-40 de ani, care îndeplinește cumulativ trei sau mai multe dintre condițiile de mai jos:

1. Unii dintre noi au schimbat 10 locuri de muncă în 10 ani, și au fost șomeri/ fără venit de 2 – 3 ori.
2. Unii dintre noi au fost șomeri/ fără venit mai mult de 2 ani.
3. Unii dintre noi lucrează doar cu jumătate de normă.
4. Unii dintre noi au trecut de 30 de ani fără a avea o carieră.
5. Unii dintre noi lucrează doar sporadic, un fel de freelanceri cu bani din an în paște.
6. Unii dintre noi au avut o mică afacere, un butic, ceva, falimentat de birocrație și fiscalitate, iar acum nu mai au curaj să facă ceva pe cont propriu.
7. Unii dintre noi trăiesc cu părinții, că altfel nu se descurcă.
8. Majoritatea dintre noi, a celor afectați, nu au copii.
9. Majoritatea dintre noi, a celor afectați, nu sunt însurați, ci trăiesc în concubinaj.
10. Toți suntem afectați de „binefacerile comunismului” și de „democrația originală” și trăim puțin mai bine, din punct de vedere al siguranței individuale, decât iobagii dezrobiți.
11. Suntem generația fugită din țară, pentru a încerca să eliminăm din precaritatea condiției noastre: nu credem că putem crește copii normali într-o țară anormală, nu credem că vom fi tratați cu respect într-o țară care își umilește cetățenii în mod organizat, nu credem că putem întemeia o familie, dacă nu putem prezice de unde vom pune pe masă și următoarele două mese.

Domnule Miron Alexandru Smarandache, precariatul există, este tânăr și este în principal un produs social al guvernărilor PSD, în România. În alte țări este un produs al unor politici sociale și economice greșite.

Pe de altă parte, domnule Miron Alexandru Smarandache, precariatul chiar urmărește schimbarea sistemului economic, fiind un produs al injustiției economice și sociale, un rod al proastei guvernări și al cinismului social al guvernelor care au fost la putere în timpul peroadei noastre de formare ca indivizi, în special în adolescență, și este normal așa ceva: este normal să nu te întrebi peste trei luni oare unde vei munci, este normal să-ți dorești o familie, iar statul să nu te împiedice, este normal să vrei locuri în grădinițe și școli și nu este normal să trebuiască să alegi între chirie și masa de prânz.

Precariatul, dacă vreți, este masa de oameni pe care statul i-a scăpat prin sita politicilor sociale incoerente și prost gândite. Și, v-o spun cu mâna pe inimă domnule Miron Alexandru Smarandache, suntem mulți, milioane.

Și încă ceva, precariatul nu are ceva nici cu socialismul, nici cu capitalismul. De exemplu, în Moldova pătura precariatului este mult mai largă decât în România, iar aceasta întrucât acolo nu există locuri de muncă, iar dacă există, acelea sunt fie temporare, fie prost plătite, fie instabile, fie condiționate politic etc. Avem, totuși, ceva cu injustiția socială, cu lipsa de șansă, cu numirile politice pe funcții ce ar trebui ocupate numai pe merit, avem ceva co locurile de muncă aranjate și scoase în afara circuitului economic competițional, avem ceva cu socialiștii și sindicaliștii cu averi colosale, cu impostura, cu nepăsarea și cinismul.

În final, domnule Miron Alexandru Smarandache , dumneavoastră sunteți membru în comisia parlamentară pentru industrie și servicii. Care industrie ori care servicii nu creează suficiente locuri de muncă și pentru noi. Respectiv, sunteți membru în comisa parlamentară pentru dezvoltare regională. Care dezvoltare regională este penibilă și nu ajunge la toată lumea, în special nu ajunge la tineri. 

În concluzie, va veni și clipa noastră, negreșit. Curând, indubitabil. Căci noi suntem efectul politicilor dumneavoastră de subdezvoltare industrială și regională.