România, stat nefuncțional

România, stat nefuncțional? Poate încă nu v-ați prins, așa că țin să vă spun eu. România este ca un angajat tâmpit pe care nu poți să-l dai afară.

  1. Îl plătești să îți trateze copii, și el ți-i omoară, că n-are obiceiul de a se spăla pe mâini între consultații.
  2. Îl plătești să-ți toarne asfalt prin ogradă, el ia bitumul și-l vinde, iar lopețile le joacă la poker.
  3. Îl plătești să-ți facă curățenie prin livadă, iar el taie pomii și culege fructele, ca să-și facă țuică.
  4. Îl plătești să facă meditații cu copiii, iar el îți banii banii și pe copii îi trimite să joace la păcănele.
  5. Îl plătești să dea zăpada din fața casei, ca să fie curat, el curăță și-și ia banii, după care pune zăpada la loc, ca să-l mai plătești o dată, cum face ANAF când este vorba despre micile greșeli pe care le face, care pe unii oameni îi costă cariera sau sănătatea, că știu cazuri.
  6. Îl plătești să te apare de hoți, el ține de șase noaptea, când ești tu plecat, iar el joacă lobonț și ia gol.
  7. Îl plătești să țină gospodăria în ordine, el dă foc la casă și se pișă în fântână.

Chiar nu înțelegeți? România este un stat eșuat care mai funcționează un pic din inerție, dar care inevitabil se va opri pe o stradă lăturalnică numită anarhie.

România, stat nefuncțional? Păi nu este evident? Un tren care să meargă 20 de kilometri, să lege o gară de un aeroport, nu suntem în stare să facem. Sau un pod peste Dunăre. Ori peste Prut. Nu suntem în stare să confiscăm averile ilicite, două miliarde de euro, 100 de euro de recuperat de fiecare cetățean, și noi visăm ce?

Ce nu ați înțeles, ca să mai explic încă o dată; România nu mai funcționează. Pensiile de mizerie sunt efectul unui stat nefuncțional. La fel și alocațiile. La fel și lipsa generalizată a calității în serviciile publice, de am ajuns să ne rugăm de ANAF să ne trimită deciziile de impunere, pentru că suntem prea săraci s punem deoparte atâția bani cât pot ăștia să ne ceară, și dacă nu-i dăm când avem, nu-i vom mai plăti niciodată, și atunci vine statul ăsta nefuncțional și te sugrumă, deși din vina lui ai ajuns unde ai ajuns.

România, stat nefuncțional? Păi spuneți voi ceva ce merge în România, în afară de biserică și pompele funebre.

Vă provoc!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.