Sclavia alcoolului
Alcoolul provoacă sclavie, așa cum am arătat și prima dată. Fenomenul este foarte puțin controlabil iar decăderea umană este descrisă de o spirală (de către cei care au experiența asta).
Urât, foarte urât. Să ajungi să dormi în fața localului, probabil așteptând să se deschidă (fiindcă în celălalt ai interdicție sau ceva) denotă un fel de disperare psiho-somatică datorată unor modificări chimice de-ale creierului.
Acum, cred că se înțelege de ce beau doar foarte rar, fiindcă n-aș vrea să mă prostesc…
P.S. Și o întrebare mai personală și mai indiscretă: tu cât de mult bei?
„tu cât de mult bei?” – In ultima vreme, cam deloc. Ar trebui sa ne intalnim mai des =))
=)) Ce faci de Paști?
tu cât de mult bei? De la revelion nu am mai baut mai nimic. Cred ca am baut 2 beri intr-o seara cand am iesit la o terasa. E cam trist la bautura daca nu ai masura. Cum spunea bunica mea : „sa ai opritoare” :))
Nu prea beau. Adică, mai beau câte un litru de vin, ocazional așa, dar în general nu prea servesc…
Mi-ai adus aminte de povestea asta: http://groparu.ro/o-nevasta-apriga-cu-adevarat/
Da, păi chiar că! =))
Am uitat să răspund la întrebare. Nu beau alcool pentru că mă arde pe gât, dar o dată pe an beau un pahar de vin, mai mult de poftă – îmi place la nebunie cum miroase.
😀 Depimde de vin, însă da, miroase frumos. Și e bun la gust.
Acum 2 ani beam cam o sticla de vin la 2 zile… Deh! Eram deprimata! De vreo doi ani incoa’ nu am mai pus deloc gura pe alcool. Si cand zic deloc chiar este deloc.
🙂 Mă bucur să aud că nu mai ești deprimată. Căci, sincer, n-am mai auzit de nimeni până acum să bea atâta vin…
„sincer, n-am mai auzit de nimeni până acum să bea atâta vin…” – Ma du-te… Si te mai lauzi ca frecventai Barock-ul 😛
Pe vremea aia beam bere. =)) La Barock nici acum n-au vin. Bine, de câteva ori am băut vin fiert, când o adus Clau.
Eu, pe vremea aia, ma plangeam ca n-am cu cine sa inec amarul… Trebuia sa facem mai demult cunostinta 😛
totusi eu una beau la ocazii nu pot sa zic ca sunt dependenta dar nici nu vreau sa ajung in ultimu hal in care sa numai ma pot opri mai bine asa doar de 2 3 ori pe luna si ajunge e mai bine asa am vazut multe persoane care sunt depedente si chiar mie mila de ei ar trebui sa faca ceva cu viata lor ca totusi cand decazi e foarte greu sa mai ajungi sa fi un om normal poti numai sa ai foarte mare ambitie
Da, probabil că setea de alcool duce la foamea de semne de punctuație. =)) Nu m-am gândit la asta până acum…
da. cred ca sunt un caz aparte. si numai vinuri din astea de „fitze” alegeam. acum regret toate paharele date pe gat
Înseamnă că ai făcut bine că le-ai lăsat. Mă bucur mult pentru tine. Evident, fiindcă îmi rămâne mie mai mult. Ahahahaha. =))
ahahahaha :))) mai.. tare imi e ca tu ajungeai sub masa si eu nu terminat sticla. dar oricum eu ma bucur enorm ca acum nu mai beau: deh! cand omul este fericit nu mai simte nevoia sa dea ceva pe gat si nu isi mai ineaca amarul
Deh, mie mi se face așa o poftă să desfac sticla mea de vin din 1982… 😀
mie nu imi place berea. nici vara nu beam.
😀 E bun așa. Oricum berea îngrașă, pot depune mărturie.
ahahahahaha :))) sincer? si mie imi este dor de un pahar cu vin, dar promisiunea e promisiune. daca am spus ca nu o sa mai beau inseamna ca nu o sa mai beau. si mie chiar imi place sa ma tin de promisiuni. 😀
berea e amara. nu pot sa beau ceva amar
😀 Sigur, total de acord.