Asta da fază: robintel.ro a fost complet dezindexat
Din când în când mai intru pe Webmaster Tools, ca să verific că totul este în ordine. Și n-am observat că robintel.ro a fost complet dezindexat, întucât vizitele pe care mi le face Google pentru indexare sunt la același nivel precum în trecut.
Luni seara, căutând un articol scris de mine, am constatat că Google nu-l mai afișează, și am investigat, de unde și surpriza, mai ales că nu am mai umblat la pluginuri de vreun an de zile, poate doi, deci timp a fost suficient ca Google să scaneze toate materialele – poze, articole – și să le scoată din index.
Oribil.
Pe de-o parte, Google Page Rank a devenit irelevant, să zicem că asta mă afectează, pe de altă parte, fiind un blog generalist, majoritatea traficului vine prin motoare de căutare, ceea ce face ca situația să fie complet proastă, cel puțin o vreme.
Operația este un succes, pacientul e mort, momentan.
Acum, problema a fost rezolvată, dar va dura o vreme până când articolele vor apărea din nou în rezultate, ceea ce iarăși este aiurea, pentru că depind de o entitate pe care nu o pot influența.
Asta este, mai multă atenție pe viitor, că altceva nu văd ce se poate face.




La mine încă este indexat, dr eu primesc mail de la blogul tău, nu vin prin Google 😀
În afară de index, totul este la locul lui și ar trebui să funcționeze normal.