Blestemul unui material indestructibil

De vreo cincisprezece ani, poate mai bine, port în suflet blestemul viziunii existenței unui material indestructibil și nu e săptămână în care să nu mă gândesc la cum s-ar putea produce acest material.

În viziunea mea, acest material seamănă cu plasticul și este ușor fibros, însă cea mai mare calitate a sa este aceea că electronii curentului electric – sau orice altă formă de energie venită din exteriorul său – îl cristalizează astfel, cu cât pomezi în el mai multă energie, cu atât mai rezistent devine la temperatură și șoc mecanic.

Apus de soare portocaliu, la Timișoara

Apus de soare portocaliu, la Timișoara

În viziunea mea, un astfel de material ușor ar forma un scut în jurul unei nave, acest scut fiind alimentat de un generator nuclear de mare capacitate, iar scutul ar fi indestructibil, în măsura în care structura cristalizatoare primește suficientă energie de la generator pentru a forma acea structură capabilă să se opună șocului termic sau mecanic față de care acest scut apără.

Nu sunt nebun, nu cred că m-am dus cu pluta, dar nici nu pot să ignor viziunea asta a mea. Într-un fel, mi se pare că are sens, deși știu că electricitatea nu funcționează așa.

Oricum, pot oricând să-mi imaginez ce submarin științific s-ar putea face pentru studiul fundului oceanelor, respectiv ce sonde spațiale s-ar putea face. La o adică, teoretic, o astfel de sondă ar putea să atingă Soarele și să ne spună cum e.

N-ar fi ceva?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.