Prin blogosferă ori prin presă, dar nu numai, contează ce scrii. Știu că există mitul că „sunt un blogger mic și insignifiant și nimeni nu mă ascultă când mă vreau să mă pronunț asupra unei chestiuni ce ține de politică, administrație sau corupție” sau că „nimeni nu mai citește articolele despre politică”.

Este fals.

Dacă, la propriu, puțini sunt cei care citesc articolele respective, ei bine, majoritatea partidelor au în subordine departamente de monitorizare a presei. Acestea au contracte cu firme de monitorizare media care fix asta fac, preiau scriiturile de pe zeci de mii de bloguri și alte organizații de media și analizează, printre altele:

1. Percepția negativă sau pozitivă asupra unei acțiuni, partide sau membri de partid.

2. Incidențele de nume, numite referințe, și contextul. („Traian Băsescu este un nesimțit!”)

Pare SF, dar nu e. Până și blogurile cu trafic minuscul sunt parsate (acesta este termenul tehnic), ce-i drept, nu atât de des precum blogurile cu un trafic mai mare, dar ideea este că nu sunt deloc ocolite. Și, trebuie precizat, dacă folosiți un contor Java pentru articole, acela n-o să funcționeze pentru că roboții respectivi nu folosesc această tehnologie, deci traficul contorizat este în permanență mai mic decât cel real. Dar nu traficul este subiectul, ci tehnologia de monitorizare.

Astfel, pentru a fi mereu cu un pas în fața societății civile, partidele acționează analizând diverse aspecte ale percepției media și acționează în consecință. N-o să citească manual nimeni sute sau mii de articole, dar roboții care analizează textul se uită după expresii semantice precum „Căcărăi […] corupt”, „Dan Felix voiculescu […] securist” și le poate înțelege contextul: pozitiv, negativ sau – în cadrul tehnologiilor mai elegante – neutru.

De aceea, o formulare precum „Felix de la USL” va fi mai puternică – informațional, și mai relevantă pentru USL și oponenții săi – decât „Băile Herculane și Băile Felix…„, pentru că – deja – are doi termeni monitorizați: Felix și USL.

Și de aceea este important să scrieți ceea ce credeți despre fiecare dintre politicienii care vă calcă pe bătături: cineva – un robot – citește și face un raport – agenția de monitorizare – care ajunge la oameni interesați să afle părerile tuturor, inclusiv a ta, însumate.

Știu că publicul meu, de exemplu, nu se omoară după articolele mele politice. Pe de altă parte, simt că am obligația morală de a pune presiune pe partidele politice și – știind că cifrele de percepție ajung undeva – nu mă sfiesc să scriu.

Dacă presa și blogosfera vuiește pe un subiect, politicienilor cărăra le pasă doar de rating li se va oferi argumentația necesară să dea înapoi. Desigur, nu e musai, că nici Boc și nici Băsescu nu s-au dat înapoi, când cifrele li s-au arătat potrivnice.

Dar ideea este că prin creerea unei presiuni puternice pe chestiuni punctuale, putem încerca și putem avea șansa să mai îndreptăm un pic din țara asta. Și nu, nu-i adevărat că nu citește nimeni. Citește, însă doar mecanic.

Ca atare, orice vă doare, scrieți, pe cât posibil într-un limbaj franc („prost, corupt, idiot, somnoros, leneș”), cu nume și prenume („Ion Iliescu”), cu detaliere („de la PSD”), pentru ca algoritmii automați să înțeleagă care este direcția percepției celui care a scris.

Desigur, nu vă veți face foarte mulți prieteni, când la profilul bloggerului scrie „oponent” în loc de „indecis” sau „simpatizant„.

În fine, ideea este că blogurile sunt monitorizate și, chiar dacă tehnologia nu este perfectă, este funcțională. Deci chiar contează ce scrii. O sută de articole, nu contează de unde, contează prea puțin ale cui, pot schimba balanța dintr-o parte în alta.