Drepturile roboților: da sau nu și, dacă da, câte?

Acum în UE se discută și despre drepturile roboților, deci firește că mă interesează subiectul, întrucât mă interesează și drepturile altor entități conștiente de sine precum delfinii.

Acum, există cel puțin două abordări ale acestei probleme. Și, desigur, niciun răspuns corect.

O abordare spune că inteligența artificială nu ar trebui să aibă drepturi. Cumva, fiind un produs artificial, ar avea sens.

Pe de altă parte, unul dintre principiile moderne ale umanității noastre este acela că respectăm ființele care posedă suficientă inteligență încât să fie conștiente și încercăm să nu le facem rău. De fapt, mai pe scurt, principiul spune că dacă un animal simte durerea și este conștient de sine, nu ai dreptul să îi provoci durere, pentru că nu se poate apăra.

Deci un răspuns parțial ar fi că inteligența artficială ar trebui să aibă drepturile de care se bucură orice animal. Pe de altă parte, acest principiu ar putea fi extins până la a le oferi roboților drepturi corespunzătoare cu nivelul de inteligență artificială atins.

Astfel, poate unii roboți ajung la nivelul de inteligență al unor copii, ceea ce înseamnă că ar trebui să le fie conferite drepturile pe care le are și un copil, ceea ce ne va oferi avantajul că vom putea, oarecum, trăi în armonie cu tehnologia. Deși, la drept vorbind, încă n-am învățat să trăim în armonie cu natura sau cu alți oameni, dar poate vom învăța ceva și de aici, însă iarăși divaghez.

Care ar fi drepturile roboților, de exemplu, în materie de muncă? Sau, ar trebui să aibă? Sau care ar fi dreptul la sănătate al roboților cu inteligență artificială? Întrebarea pare ridicolă, dar inteligența artificială evoluează suficient de mult și de repede încât să devină practică la mijlocul deceniului viitor. Iar ce este practic va fi folosit și în roboți.

Revenind, roboții ar avea dreptul la piese? Sau să fie ținuți activi și după ce perioada productivă se încheie?

Dar mai este o dilemă morală, aici: are cineva dreptul moral de a fi stăpân peste entități inteligente? N-ar fi aceasta o nouă formă de sclavie? În fond, și despre sclavi se spunea în mod greșit că sunt animale, sau că n-au rațiune și alte asemenea aberații.

De fapt, întrebarea despre drepturile roboților este, fundamental, despre noi și despre felul nostru de a ne aroga, sau nu, dreptul de a deține entități inteligente.

Ce va câștiga, etica sau pragmatismul?

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.