Sunt deosebit de dezamăgit de băieții de la AMD. Deosebit, nu așa, și nici nu cred c-o să-mi mai treacă repede, prezentul microporcesor cu opt nuclee (AMD FX 8320) pe care-l am de la ei fiind, destul de probabil, ultimul, din punct de vedere a achiziției.

Ca să n-o lungesc nenecesar, sâmbătă mă jucam Fallout 3, luând o pauză de la altceva, iar CPU se încălzea în draci. Cum aveam de la Bogdan un sistem de răcire mai bun decât cel cu care venise microprocesorul (care, apropo, este cam nașpa), m-am gândit să-l pun.

Și m-am gândit prost. Pentru că microprocesorul nu trebuia să iasă din soclu, atunci când am tras de ventilatorul de pe radiatorul său, dar a ieșit, dar nu-l mai puteam băga înapoi, că nu mai intra din cauza manetei de blocare pusă în poziția „Fixat”, care se presupune că ține microprocesorul să nu poți să-l smulgi, deși eu am reușit chiar fără efort.

Așa că am învârtit de microprocesor în stânga și-n dreapta. Și n-a ieșit. Așa că am trecut la planul B, și am dat cu spirt sanitar pe margine, marca Mona. N-a ieșit, l-am lăsat o jumătate de oră, n-a ieșit, așa că am trecut la planul C: am dat cu alcool alimentar 60° și 95% puritate (de la Prodvinalco, Cluj) pe zona de contact dintre microprocesor și radiator. Fără efect.

Așa că am trecut la planul D și am dat cu acetonă cosmetică la îmbinarea cu radiatorul. Evident, nimic, așa că am trecut la planul E (vă grăbiți undeva?) și am dat cu WD 40 la îmbinare. Miracol, nimic. Așa că am trecut la planul F: am băgat lama pe la colțuri, încercând să-mi fac loc, cumva, între microprocesor și radiator.

Nimic, așa că am trecut la planul G, și am încercat să-mi fac loc cu ață dentară care încape printre dinți aparent perfect lipiți, dar nu și între piesele mele, în realitate bine sudate.

Așa că am trecut la planul I: dacă microprocesorul nu s-a desprins la cald, căci era cald când am executat planul A, atunci trebuie să se desprindă la rece.

Ca atare, am băgat ansamblul sudat microprocesor-radiator la congelator (rimează!) vreo două ore. Îl scot, nimic, nici zeii nu-l puteau dezlipi de pe nenorocirea aia de radiator, așa că trec la planul J: bag uscătorul de păr în el, să bată fierbinte printre tolele radiatorului, sperând că dilatarea bruscă de la rece la cald mă va ajuta.

Pe toți zeii invizibili și inexistenți, m-am fript la degete și am scăpat drăcia pe jos. Pe colț. Pe gresie. Și s-au îndoit niște pini. Dar, de nervi, mi-am zis: Ori te repar, ori te bag deșeu la muzeu, dar astăzi unul dintre noi va ceda, și nu cred că eu. Și am tras mai tare de CPU, m-am ars la degete, țineam de radiator într-o mănușă de protecție la gătit, și aproape că-mi sângera pielea, dar la finele planului J (am sărit peste H înainte, n-am crezut că numără cineva, mă distrez și eu cum pot. gen forever alone, în fine) am reușit să desprind procesorul, nu înainte să-i mai îndoi câțiva pini, mai mulți, așa…

Asta este, pe la 22:00 trecute seara e devreme, ca un fel de amiază, dacă tot am dat o căruță de bani pe procesor. Așa că că mi-am scos trusa de urgență: o lupă iluminată, cu suporți metalici, 49 de lei de la Lidl Hațeg, acum vreo doi ani. E grav când îmi scot trusa, pentru că n-o folosesc decât la ocazii deosebit de grave. Ca acum.

Așa că înspre amiaza nopții, când luna era de-o vârstă cu liliecii, eu îndreptam pinii de microprocesor cu penseta. Știți câți pini are nenorocirea asta de procesor? Mi-a trebuit ceva ciumeg, performant, șmecher, ca pentru mine. 940. Atâția pini are, iar eu i-am îndoit câțiva. Nu chiar puțini.

Cu spor, deci, îndreptam pinii, sâmbătă seara, într-un cadru romantic cu draci, blesteme și stres, după care încercam să potrivesc microprocesorul în slotul său. Dar nu intra. Mai îndrept o tură la el, încă zece minute, nimic. Și încă o tură. Și încă o tură, vreme de aproape o oră și deja lupa începea să mă enerveze, pentru că distorsiona grav, așa că am continuat și am încercat din nou.

Dar, cu ceva progres și o mână sigură, pinii mai erau doar puțin îndoiți, iar ei chiar se îndoaie ușor, doar că erau un pic în afara toleranței impuse de standardul de producție și montare a microprocesorului. Cum ar veni, eram la câțiva microni de succes și, totuși, atât de departe…

Așa că schimb abordarea. Din portofel, scot cardul de combustibil de la Rompetrol, pentru că era mai gros și pentru că distanța dintre pini corespundea oarecum grosimii cardului pe care încep să-l plimb în linie dreaptă printre pinii microprocesorului, toți pinii, în linie…

Încerc din nou, din nou încerc degeaba, că nu intră.

Așa că, folosindu-mă în continuare de card, mai iau o tură la periat pinii microprocesorului, îndreptându-i cât de cât pe cei care mai erau cât de cât îndoiți, după care încerc din nou, din nou degeaba, de parcă Zadar ar fi fost numele meu.

Dar nu mă las, cineva trebuie să cedeze, iar noaptea-i devreme, așa că mai periez încă o dată pinii, încă o dată învârtind microprocesorul cu 90° în mână (deja eram la 180°, cum ar veni), după care iarăși învârt microprocesorul în mână, iarăși plimb cardul printre pini, iarăși mai îndrept din ei și, la fel, iarăși învârtit, iarăși plimbat cardul, iarăși îndreptat.

Și încerc să-l potrivesc. Sfinte Kiwi, a mers! Microprocesorul a intrat cu bine-n soclu.

Evident, n-am îndrăznit să văd dacă hardughia-mi mai pornește, pentru că am simțit nevoia să mă culc, după atâtea ore de luptă cu o pojghiță de pastă termică de proastă calitate, montată între microprocesor și radiatorul său.

M-am culcat, deci. Știți cum am dormit? Ca Ponta-n arest, scurt, cu vise proaste și total nesatisfăcător. Deci, m-am trezit devreme. Nu m-am mai trezit duminica la 6:57, fără ceas, de când eram student maxi-restanțier, dar divaghez.

No, pe la nouă, după ce am băut o cafea cu lapte (eu nici până la 33 de ani n-am fost înțărcat!) mi-am luat inima-n dinți, am pus microprocesorul în soclu, l-am blocat în poziție, i-am făcut un contact mecanic, prin împingere manuală, cu radiatorul și am pornit coșmelia, care a început să behăie grav.

Nu e panică man, mai  încercăm ceva: oprim coșmelia și-i punem și ventilatorul, să vadă placa de bază că nu suntem idioți. Așa că repet procedura și-i dau drumul. Victorie, computerul mai mergea. Așa că-l opresc.

Până acum a reușit operațiunea demontării mincroprocesorului, greul abia acum urma: să demontez întreg computerul, ca să-i pot monta noul radiator, cel pentru care mă aflasem în treabă în primul rând.

Așa că, primind ajutorul Gheruței, am scos fiecare mufă de pe placa de bază, i-am notat poziția ca să pun pe fiecare exact la locul inițial, întrucât hard diskurile mele sunt într-o configurație deosebit de specifică și m-am chinuit un weekend întreg să pun Ubuntu lângă Windows 8.1, și n-am vrut să stric nimic.

Ei, după ce am terminat cu mufele din interiorul carcasei, ne-am apucat să ștergem și să etichetăm fiecare cablu în parte, totalul fiind cam așa:

1. Cablul DVI, care merge de la portul DVI al plăcii video la monitorul Dell;
2. Cablul VGA, de la portul VGA de pe placa video la monitorul Asus;
3. Cablul USB care alimentează switch-ul KVM;
4. Cablul audio pentru ieșirea Față, cu tot cu divizorul de semnal care îmi duce audio și la căști –  când boxele sunt oprite, ascult la căști, fără să trebuiască să fac vreo modificare!;
5. Cablul Audio pentru ieșirea Spate;
6. Cablul Ethernet care merge la router;
7. Un cablu USB care merge lângă tastatură;
8. Un cablu USB care vine-n stânga mea;
9. Un cablu USB 3.0, pentru când am nevoie de așa ceva, ca să nu trebuiască să mai umblu în spate la unitate;
10. Un cablu VGA care iese din switch-ul KVM și intră în al doilea slot al monitorului Dell (comutarea între ieșiri se face dintr-un buton!);
11. Cablul USB care conectează hub-ul USB de switch-ul KVM, astfel încât atunci când fac comutația între intrări, tastatura și mouse-ul vin cu mine, de la un computer la altul, fără a mai fi nevoie de altceva;
12. Cablul de alimentare a hub-ului USB;
13. Cablul tastaturii pe USB, conectat la hub-ul USB, conectat la switch-ul KVM, conectat la PC (ce simplu, nu?);
14. Cablul mouse-ului, cu aceeași poveste ca mai sus;
15. Cablul de alimentare al router-ului;
16. Cablul de alimentare a unității centrale;
17. Cablul de alimentare a monitorului Dell;
18. Cablul de alimentare a monitorului Asus;
19. Cinci seturi de fire audio, între amplificator și fiecare boxă în parte, sistemul audio fiind de tipul 5.1;
20. Cablul SATA negru, conectat la portul SATA 0, la care se conectează SSD;
21. Cablul SATA roșu, conectat la portul SATA 1, la care se conectează un hard disk Western Digital de 1TB;
22. Cablul SATA roșu, conectat la portul SATA 2, la care se conectează un hard disk Western Digital de 1TB, pe care țin un Ubuntu;
23. Cablul SATA roșu, conectat la portul SATA 3, la care se conectează un hard disk Seagate cu multe bad-uri și pe care-l țin pentru nimicuri, gen fișiere temporare;
24. Cablul comutatorului de pornire;
25. Cablul LED-ului de funcționare;
26. Cablul difuzorului (speaker);
27. Cablul butonului de reset;
28. Cablul LED-ului de la hard disk;
29. Cablurile de alimentare pentru hard diskuri;
30. Cablul de la ventilatorul 1 de pe radiatorul CPU, conectat la CPU_FAN;
31. Cablul de la ventilatorul 2 de pe radiatorul CPU, conectat la SYSTEM_FAN – aici am făcut o șmecherie: am pus ventilatorul mai rapid în fața radiatorului de răcire (dacă tot m-am deranjat atât de mult, măcar să fac ceva ca lumea!), pe CPU_FAN, iar ventilatorul mai lent l-am pus în spatele radiatorului, să tragă jetul de aer încălzit dintre tolele radiatorului, într-un sistem, deci, de suflat, tras, în serie, iar la ieșire aerul este rece și are forma unui jet!;
32. Cablul de alimentare separată CPU;
33. Cablul de alimentare ATX;
34. Cablul de extensie USB (scot niște porturi USB auxiliare, de pe un port al plăcii de bază);
35. Cablul de Ethernet pentru computerul 2;
36. Cablul de Ethernet pentru router-ul 2;
37. Cablul de Ethernet pentru un thin client;
38. Cablul de alimentare pentru thin client;
39. Cablul de alimentare pentru amplificatorul audio;
40. Webcam-ul pe USB;
41. Cablul microfonului de la căști;

Cred că am mai uitat câte ceva, după ce am mai rărit din ele (!), că erau mai multe și da, n-am unitate optică, dar să revin.

După ce am demontat toate cablurile din spatele biroului și din unitate, le-am șters, deci, le-am etichetat, dacă mai era necesar, după care ne-am apucat să le montăm și de-abia pe la ora 18:30 am terminat cu treaba, ca să putem porni unitatea, să fim siguri că totul este în regulă.

Din fericire, totul este în regulă, ceea ce-mi oferă p profundă satisfacție, că despre putere de muncă în mod cert nu mai poate fi vorba…

De asta zic, sunt extrem, extrem de dezamăgit de AMD care, la un produs oarecum de vârf, mi-a livrat o pastă termică sub orice critică și care aproape că a dus la distrugerea microprocesorului în violentul proces de dezlipire.

Adică, mă gândesc că pasta aceea termică a fost omologată pentru folosire la acest model de microprocesor (AMD FX 8320), deci mi se pare dezamăgitor ca, la folosirea unui material livrat și omologat, să ai parte de efecte adverse atât de complicate, cu atâtea riscuri și cu atâtea ore de muncă pentru ceva ce ar fi trebuit să dureze doar câteva secunde.

În realitate, numai dezlipirea microprocesorului de pe soclu mi-a luat vreo șase ore, ca să nu spun mai mult. De aceea, în realitate analizam dilema următoare: dacă reușesc să-l stric, cumpăr tot un microprocesor din ăsta, un AMD mai ieftin, sau trec direct la Intel, că poate ăia nu-și bat joc?

În fie, am rămas cu un gust ușor amar…