O idee pentru Sony

Dragă Sony,

Îți mulțumesc pentru că în fiecare zi te gândești cu drag la mine, îți mulțumesc că mă porți în gând și mă iubești și mă adori și te întrebi mereu, mereu, cum să-mi faci viața mai ușoară. Asemenea atitudine mă flatează și mă face să simt că aparțin unei elite nedefinibile, ceea ce-mi provoacă o plăcută mângâiere la nivelul inimioarei mele de adult.

După cum, probabil, știi, sunt zelosul posesor al unui aparat foto Sony Alpha 35 de care, până acum, sunt foarte mulțumit, deși încă mai am de învățat cum să-l folosesc la capacitate maximă. Dar, dragă Sony, am o cerere mai special de făcut pentru tine, căci văd că ați fost zeloși la implementarea software-ului pentru aparatul foto în Play Memories Home.

Și anume, propunerea mea este să faceți un software care să aibă exact aceleași efecte pe care le aveți și pe aparat, cu deosebirea că efectele care se pot face pe aparatul foto să se poate face și pe un computer. Sigur, ar putea părea, la o adică, inutil să faci asta dar, dragă Sony, prin procesul de învățare cu noul aparat foto, am avut câteva idei despre cum să combin efectele de fotografiere și n-am avut suportul vostru pentru asta.

Să zicem, de exemplu, că eu vreau să fac un cadru roșu și negru, dar cu cerul albastru. Adică, să spunem, folosesc efectul de fotografiere cu afișarea roșului (adică filtrarea restului culorilor) și obțin o imagine cu roșu și negru. N-am cum să fac cerul albastru, nu? Ei bine, cu un astfel de program, precum cel propus de mine, aș putea face un layer din fotografia roșu-negru realizată de mine, iar pe al doilea layer aș pune fotografia RGB deja salvată automat de aparat, pe care aș pune efectul de păstrare a culorii albastre (respectiv filtrarea restului culorilor) care ar funcționa identic cu ceea ce-mi oferă acum aparatul.

Hai că nu e greu. Aveți deja software-ul care să facă asta în aparatul foto. Nu se poate porta și pe computerele de uz general? C-o mică interfață, ați putea obține un software simplu de folosit și extreme de util.

Ce spui, dragă Sony?

2 Comentarii

  1. joita lucian 21 iunie 2012 la 08:29 - Raspunde

    Hmmm…sunt foarte multe aparate foto care au probleme la softuri…sun greu de utilizat….si canon are aceiasi problema!

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.