Probleme cu umezeala? Există o soluție excelentă!

Ai umezeală excesivă în casă? Mucegai? Igrasie? Pereții sunt reci și fac condens? Sau geamurile? Din fericire, pentru că trăim într-un secol un pic mai avansat tehnologic decât precedentul, de-acum avem la dispoziție o gamă largă de dispozitive de ventilație cu recuperare de căldură.

Mama, până ieri, a avut grave probleme cu umezeala, din cauză că nu are vecini, deci pereții sunt reci, iar izolația și renovarea s-au făcut, de către fostul proprietar, fără a se ține cont de straturile de glet, ceea ce a dus la un confort scăzut din cauza umezelii.

Din fericire, via Facebook, în Decembrie am aflat despre soluția tehnică numită ventilație cu recuperare de căldură, pentru cei care – din diverse motive – au probleme cu umezeala prin casă sau la birou, așa că am reușit să achiziționăm un sistem de ventilație cu recuperare de căldură model NovingAIR Active 150, cu telecomandă, senzor de umiditate, lumină și control automat.

Operațiunea cea mai complicată a fost aceea de carotare a peretelui, adică de a da o gaură cu diametrul de 162 milimetri/ 16,2 centimetri, întrucât – așa cum se vede și din imaginea de mai sus – sistemul este unul tubular. Spun că a fost dificil, pentru că a trebuit să căutăm o companie specializată care să facă asta, costul carotării fiind de 350 de lei, însă acesta diferă în funcție de diametrul carotei și de grosimea peretelui, respectiv de zonă. La Cluj ar fi fost 400 de lei.

Montajul propriu-zis s-a făcut de către un electrician, iar cei de la Novinger Klaus Grup SRL București au fost îndeajuns de drăguți încât să ofere informațiile de montaj prin telefon, auxiliar față de ceea ce scria în manual, sâmbăta, în afara programului lor uzual de lucru, astfel încât nu a fost nicio problemă la montaj!

De asemenea, cei de la Novinger Klaus Grup SRL au fost suficient de drăguți încât să-l roage pe colegul lor de la distribuție să caute un curier aflat pe traseu, în București, ca să ne ajungă kitul a doua zi, lucru pe care l-am apreciat ca fiind extrem de pozitiv și, ca atare, țin să le mulțumesc frumos.

Dar acesta nu este un advertorial, cât un material informativ, pentru că sunt sigur că extrem de multă lume are probleme cu umezeala din casă și se întreabă: – Domnule, cum scap de umiditatea din casă, pentru că aparatele standard din comerț, cele care absorb umezeala folosind săruri și o colectează în recipiente metalice nu fac față față dimensiunii disconfortului. Și-apoi, o rezervă costă între 15 și 30 de lei și ține două săptămâni, sau mai puțin, ceea ce înseamnă vreo 300 – 400 de lei pe an.

Cel mai ieftin sistem de ventilație cu recuperare de căldură care îndepărtează umezeala din are costă în jur de 1000 de lei, și vă recomand cu toată încrederea să apelați la compania Novinger Klaus Grup SRL și la soluțiile NovingAIR, mai ales dacă sunteți din București, pentru că aceștia sunt sigur că vă vor putea ajuta cu montajul.

Dacă nu sunteți din București, nu disperați, că nici noi n-am disperat, și am găsit oameni care să ne monteze aparatul, deși a durat în jur de o săptămână, poate mai mult, că este greu să găsești meșteri de pe o zi pe alta. Dar, desigur, aceasta este o altă problemă.

În fine, dacă aveți probleme cu umezeala din casă sau de la birou, cu tot dragul vă recomand să apelați la soluțiile NovingAIR (sau la alte soluții recomandate de Novinger Klaus Grup SRL), pentru că ele chiar funcționează și mama, desigur, este extrem de mulțumită, întrucât unitatea  NovingAIR Active 150 este silențioasă și consumă doar câțiva wați de energie pe oră, în jur de 10 în medie. 10 wați, nu kilovați, nu este o greșeală de tehnoredactare.

Ca atare, iată, există soluții moderne, economice, care scot aerul umed din casă și-l înlocuiesc cu aer uscat, de afară, fără a-l răci, pentru că ventilația cu recuperare de căldură asta face, recuperează căldura aerului umed evacuat și o transferă către aerul uscat ce vine de afară și intră în încăpere.

Sănătate curată, deci, fără să-ți facă frig în casă, ceea ce este întotdeauna foarte important.

Recomand.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.