Valentin Giupană
Și așa n-am destui „prieteni” prin administrație, ia să-mi mai fac câțiva. Ca de exemplu colonelul Valentin Giupană, șeful SRI Brașov care a uitat că este un servant al puterii, nu un posesor al acesteia.
Și așa n-am destui „prieteni” prin administrație, ia să-mi mai fac câțiva. Ca de exemplu colonelul Valentin Giupană, șeful SRI Brașov care a uitat că este un servant al puterii, nu un posesor al acesteia.
Eram în sala de mese și ne pregăteam să mâncăm de prânz. Pe unul dintre televizoarele LCD din încăpere, o muscă mare, grasă și zemoasă trona fix în mijlocul ecranului.
În tren, apropiindu-ne de ruinele Combinatului Socialist Victoria (cui?), un domn spune cu voce tare:
Venim de la cumpărături. Fiindcă era caldă, am pus berea fără alcool în frigider. Peste două minute, crocodiluța mea a scos berea din congelator, ca acolo să stea înghețata și să nu se topească.
Iată de ce!
OK, astăzi o să trollăm pseudo-intelectual la modul grav. Sper să aveți simțul umorului foarte ascuțit, fiindcă o să ne jucăm de-a matematica și de-a legile universului și o să aberăm pseudo-educat la modul grav, lăsându-ne imaginația să zburde pe coclauri de visare și i
Cred că n-am citit bine…
… dar aparatul de mai jos e chiar ieftin! Mă rog, așa zice reclama.
Hai că trăim într-o țară cel puțin hazlie. 30 – 40 de cenți știuletele de porumb, exportăm mai multe citrice decât fructe autohtone și alte nenumărate exemple. Totuși, azi mai vin cu un exemplu de pitoresc cultural românesc absolut demențial.
[Atenție, articol cu început neortodox!] Privind culoarea gălbuie a jetului eliberator de urină și gândindu-mă dacă să-mi fac garnitură sau nu la masa de prânz, contemplând ideea că poate o să-mi scadă și burta, concomitent cu apoteoza rezolvării dilemei milenare de a ne g
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design