Minunea de seară este tot o minune de fiecare zi. Este un fel de apogeu al sufletelor, când dulceaţa amestecată cu iubirea duce la o delicioasă stare de bine. Mie îmi pare a fi ca un fel de bundincă de fructe.

Minunea de seară formată din noi, tolăniţi pe canapea, îmbrăţişaţi ca într-o strângere de menghină, ca o băutură caldă într-o dimineaţă răcoroasă. Minunea de seară este ca o ciocolată gustată simultan de două guri. Minunea de seară este ca o binecuvântare a oamenilor care ştiu să aprecieze omul de lângă, ca o floare ce are nevoie de soare pentru a creşte.

Prin minunea de seară sulfetul se pregăteşte să plece în minunata lume a viselor. Interesant, nu cred că pleacă singur. Adică sufletele de seară sunt într-atât de legate încât eu cred că ele călătoresc împreună. Şi se întorc împreună.

Prin minunea de seară sunt acoperimte multe dintre golurile din suflet, cu o miere groasă, parfumată şi opacă şi, se ştie, aceasta nu expiră niciodată… Poate de aceea şi dă un simptom, numit puterea obişnuinţei. Nu conteză, sunt bărbat, deci insonştient, şi merg la risc.

Minunea de seară este cea mai blândă dintre minunile posibile, însă este importantă pentru că se află la începutul ciclului seară – dimineaţă. Şi nimeni nu vrera ca acest ciclu să fie întrerupt. Eu unul sigur nu.