Poate că niciodată n-am fost prea statornic. Sau poate că niciodată nimeni n-a avut de la mine așteptarea aceasta de a fi statornic și, de aceea, drumul este și va fi mereu fratele meu, sufletul meu, Dumnezeul meu.

[…] Adevărul este că începusem anul sfârșitului de mileniu un pic cam deprimat întrucât o văzusem cum, din cuceritorul împărăției devenisem al doilea sau al treilea bărbat al ei, nici eu nu mai știam exact.

Nu știu dacă era beția socului sau a soarelui vesel de primăvară, dacă era doar extazul luminii sau doar bucuria de a putea fugi de mine însumi, dar stând cu ea la un ceai cu miere, sufletul îmi era vesel, îngenuncheat, ca atunci când când ai venit

În mine n-a tăcut niciodată vocea rebeliunii și, într-un moment de maximă inspirație, m-am mutat în turla unei biserici. Aveam nevoie de o mișcare neașteptată, de o schimbare majoră, de ceva nou și inedit. Doar era vară, și n-aveam să sufăr de frig.

[…] Plutesc într-o descumpănită stare de dubiu, în care culorile și valorile s-au inversat într-un hidos univers de neînțeles. Și cred că am ajuns să-mi doresc negru pentru a avea parte de alb, și cred că am ajuns să-mi doresc a fi un demon pentru a

"Te iubesc chiar şi atunci când restul lumii te urăşte, te accept chiar şi atunci când tu însăţi nu te accepţi, refuzi cu îndârjire să primeşti acest compliment absolut şi, mai mult, tu crezi că tot ceea ce fac, ce-am făcut şi ce voi face pen

Privesc tristul pian aşezat lângă veselul covor persan. În apusul pustiu mă simt plin, dar nu de iubire, nu de fericire, ci doar sătul, otrăvit, întrucâtva, de ceea ce a trebuit să las în urma mea. Flăcări. Şi valuri nebune de fum ce par a nu se mai r

Oraşul părea părăginit, părăsit şi, pe undeva, mai frumos, la lumina fadă a lunii ce, câteodată, apărea printre norii de un plumburiu străveziu şi neclar şi la lumina caldă, galbenă, a urbanului nocturn. Avusesem chef să mă plimb, să mă dezrobesc, întruc&acir