Efectul Dunning – Kruger

Efectul Dunning – Kruger spune că oamenilor slab instruiÈ›i le lipsesc anumite procese cognitive care să-i facă să-È™i dea seama de greÈ™elile lor, cu aplicabilitatea practică că incompetenÈ›ii nu-È™i dau seama de propriile limite È™i, deci, valori.

  Băile Figa

Pe ternul unei foste mlaștini, cu un milion de euro, voință și ceva hotărâre, în 2010 s-a inaugurat în județul Bistrița-Năsăud stațiunea Băile Figa.

  Am revenit! (2)

Gata, am revenit din scurta excursie până la munte, La Contele Dracula. Evident, ne-am distrat și a fost super. Însă aș dori să împărtășesc cu voi câteva note personale:

  Plecat la munte

De dimineață m-am trezit mai devreme, ca să vă scriu câteva bune de citit câtă vreme o să fiu plecat la Șuncuiuș. Din păcate, însă, computerul meu a luat-o complet razna și de-abia acum l-am putut porni.

  Rondelul oglinzii

Și iartă-mă că nu pot să mă uit în oglindă, Mi-e sufletul spart și inima îmi e grotească, De multe ori mă văd precum un cerșetor la fereastră, Un om ce așteaptă-n tăcere, sub tindă.

  Cum au ajuns oamenii să cucerească lumea

Când vremurile sunt tulburi, lupii se luptă întri ei pentru dominaÈ›ie È™i pentru ultima fărâmă de carne. La fel, când vremurile devin tulburi, o serie largă de alte animale, poate cu excepÈ›ia delfinilor, se individualizează, iar cooperarea în turmă devine mai ineficientă decÃ

  SoluÈ›ie pentru redresarea CFR

Recent (duminică), CFR a majorat prețul biletelor cu un lejer 18%, parte a planului de redresare economică a companiei. Cu toate acestea, eu cred că soluția de redresare economică a CFR-ului este alta, și anume:

  Trebuie să încerc asta!

Am văzut că unii bloggeri clujeni, mai influenți, deja au încercat-o, dar de când am văzut anunțul în ziar am zis că trebuie să o încerc și eu, că așa nu se mai poate:

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.