Aş vrea să-ţi spun,

 Aşa cum deseori obişnuiam,

 Când ne-ntâlneam,

 Zâmbeam şi sufeream,

 Că tot ce-a fost

 Demult s-a stins în zare,

 Şi pentru tine am numai iertare.

 Aş vrea să-ţi spun că te-am iertat,

 Şi-i mult de-atunci,

 Şi-mi amintesc c-am suferit,

 Dar liniştea mea a şi venit, demult.

 Demult, când lucruri fără rost

 S-au întâmplat,

 Pe care amândoi le-am regretat,

 Am ştiut că până la urmă va fi bine.

 Eu nu ştiu dacă m-ai iertat,

 La rândul tău, pe mine,

 Eu unul, sigur, am păstrat,

 O boabă de iertare, pentru tine.

 Şi nu ştiu dacă tot ce-ţi scriu mai are rost,

 Ţi-am spus de mii de ori: ce-a fost a fost!

 Şi-acum îţi dăruiesc iertarea,

 Ce ţi-am făgăduit, şi-i mult de-atunci,

 Şi pot să-ţi spun, cum deseori obişnuiam,

 Când ne-ntâlneam, când discutam şi sufeream,

 Că tot ce-a fost demult s-a stins în zare,

 Şi pentru tine am numai iertare!

APnB