Eu
Sunt dualismul dintre fiinţă
şi nefiinţă,
Dintre bine şi rău,
Dintre adevăr şi minciună,
Sacru şi profan
Căutând într-o mare de întuneric
o lumină de mijloc.
Sunt o floare ce şterge
haosul dintre noi,
Sunt durerea vie a compasiunii,
În vocea mea angelice cânturi
Se ridică profane
Din negura unui eu lăuntric
şi misterios.
Sunt un om între oameni!
Nu sunt mai bun,
Nu sunt mai rău,
Sunt doar un eu,
Cel chinuit mereu,
Cel ce a trăit în umbra iubirii,
În umbra fericirii,
Un suflet tămăduit doar de bunătate,
Bunătate zădărnicită de răul dual.
Sunt complexitatea armonioasă a naturii,
Cel care aruncă soarele pe cer
La orice răsărit
Pentru a-l fura înapoi
La orice apus.
Sunt fuga bezmetică a vântului
prin părul tău
Sunt şoapta secretă
a buzelor tale,
Luminiţa din ochii tăi trădători,
Şi pentru noi sunt mai mult decât atât.
Pentru noi!
HDA
Analiza literara … despre … eul liric:
Faina poezie … si altruista …incepe cu "eu" si se termina cu "noi", ambele pronume personale, la persoana I, numai ca unul este la singular, iar celalalt la plural …
😀 Jur că nu observasem treaba asta până acum! 😀 Mersi! 😉