Tu ești apa cu care îmi astâmpăr setea,
Dar eu îmi sunt cel mai aprig deșert,
Ești focul la care îmi încălzesc picioarele
Și care îmi topește inima de fier.

Tu ești sepala, eu petala unui crin
Și nu am toate țiglele la mezanin,
Trăiesc într-o grotă cu pereți pictați
De Kafka, Shakespeare și alți frați.

Tu ești ruga care mă înalță înspre cer
Și calea regăsirii când rătăcesc nicăieri,
Ești tot ce sufletul meu a cerut să fii
Și tot mai sper să te găsesc în orice zi.