În lumânare
Mă țin de pat și-mi trăiesc adânc fericirea,
Te privesc zbătându-te de dor, de amor și de păcat.
Totuși, prin prisma iubirii ce-o port mă simt curat,
Așa că mă las pradă total pasiunii și dăruirii.
Îți privesc sânii ce țâșnesc înspre tavan
Și cu mâinile de mijloc te prind, să te rețin,
Să nu-ți iei zborul spre un astru nelegitim
Și să nu mai știu că te am, că te-aveam.
Îți privesc părul în penumbră cum flutură
Ca un dragon ce doar la întuneric prinde ființă,
Dorința mea e tare, îmi e cu neputință
Să mă sustrag acestei dulci desfătări…
Îți simt mijlocul bătându-mi mijlocul ca o inimă
Și fiori ascuțiți mă trec din toți rărunchii,
Aș vrea să urlu, aș vrea, totuși, să mai turbez
Și să simt că, uite-acum, te orgasmez.
hmm..mare poet….tre sa recunosc ca graiesti cu talent!
😀 Aș putea și mai mult decât atât.
si e te retine…da drumu talentului!
=)) Aia fac!
Cineva ti-a faultat rima, ca schioapata … ori scrii versuri albe, ori cu rima, hotaraste-te 🙂
Șchioapătă acolo unde vreau să evidențiez ceva… 😉