Rondelul dorului înfiorat
Nimeni în mine nu știe dorul ce m-apasă
Și uneori nu-l mai știu nici chiar eu,
Câteodată mă dau îngerii afară din casă,
Iar câteodată dorul sunt eu.
Câteodată în suflet dorul doare mereu
Și îl simt cum mușcă din ființa apoasă,
Și uneori nu-l mai știu nici chiar eu.
Nimeni în mine nu știe dorul ce m-apasă.
Uneori în mine cresc sulițe, săbii și scut
Și dorul este un viitor incert la timpul trecut
În care fericirea e lupta cu mine, mereu,
Căci sângele-mi este fiorul ascuțit ca o coasă
Și uneori nu-l mai știu nici chiar eu.
Nimeni în mine nu știe dorul ce m-apasă.
Frumoasa poezie tine`o tot asa si vei putea face o carte cu poezi.
Aia fac, mulțumesc. =))
De cine ti-e asa de dor mare Robin!? de „hai vino iar in gara noastra mica” de cand l-ai luat pe Murg?:))
Cred că e evident!