Rondelul dorului înfiorat

Nimeni în mine nu știe dorul ce m-apasă
Și uneori nu-l mai știu nici chiar eu,
Câteodată mă dau îngerii afară din casă,
Iar câteodată dorul sunt eu.

Câteodată în suflet dorul doare mereu
Și îl simt cum mușcă din ființa apoasă,
Și uneori nu-l mai știu nici chiar eu.
Nimeni în mine nu știe dorul ce m-apasă.

Uneori în mine cresc sulițe, săbii și scut
Și dorul este un viitor incert la timpul trecut
În care fericirea e lupta cu mine, mereu,
Căci sângele-mi este fiorul ascuțit ca o coasă
Și uneori nu-l mai știu nici chiar eu.
Nimeni în mine nu știe dorul ce m-apasă.

4 Comentarii

  1. Sorin Valcu 03 mai 2012 la 21:39 - Raspunde

    Frumoasa poezie tine`o tot asa si vei putea face o carte cu poezi.

  2. joita lucian 04 mai 2012 la 10:03 - Raspunde

    De cine ti-e asa de dor mare Robin!? de “hai vino iar in gara noastra mica” de cand l-ai luat pe Murg?:))

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.