Proastă idee
Venele mi se dilată sub povara stresului fizic, iar însetate nările se deschid larg pentru a primi mai mult din aerul înăbușit al ameizii.
Venele mi se dilată sub povara stresului fizic, iar însetate nările se deschid larg pentru a primi mai mult din aerul înăbușit al ameizii.
Da, nici n-am plecat bine, că deja și am ce vă povesti. Pentru că, no, am început articolul când eram încă în gara din Cluj, trenul punându-se în mișcare.
No, am plecat deja în concediu, ca de obicei cu un singur bagaj mic, pe lângă rucsac, pentru mine, și o raniță de munte de trei pe șase kilometri și grea de-mi stă inima în loc, cu chestii pentru alții.
Normal, de la Petroșani la Simeria iau un tren ce va fi regio, adică regional după standardele Uniunii Europene. De acolo voi lua un tren inter-regio până la Cluj. Tot după standardele europene.
OK, va mai dura vreo cincizeci de ani până vom mai coborî și din bambus, după ce recent am coborât din baobab, dar este, totuși, un mare pas înainte: vineri am plecat din Cluj cu un tren modernizat (paradoxal, pentru oameni vechi) ce avea inclusiv camere de filmat.
Evident, drumul a început cu o pauză, că așa a fost conjunctura, de era să pierd și trenul și să mă enervez după ce am stat vreo zece minute la Casa 7 din gară, unde un grup de șase persoane n-au învățat că nu trebuie să stea toți la coadă ci e suficient să meargă [&he
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design