Catrenul topirii de dor
M-ai salvat când eu nu mai puteam fi salvat, Mi-ai zâmbit trezindu-mi inima la viață Topind în mine din sloiuri reci de gheață Un dor nestăvilit ce m-a acaparat.
M-ai salvat când eu nu mai puteam fi salvat, Mi-ai zâmbit trezindu-mi inima la viață Topind în mine din sloiuri reci de gheață Un dor nestăvilit ce m-a acaparat.
Dacă tu nu m-ai iubi aș fi o lacrimă vie, o rană Din care ar țipa sufletul meu încleștat de o amărăciune Ce n-ar putea fi spartă decât de o singură rugăciune Care te-ntreabă dacă n-ai vrea să fii a mea, dragă.
Eternitatea s-a născut dintre sânii tăi, Din inimă a curs ca un sânge viu pe covor, Mi-a intrat în casă c-un suflet și un dor Și la vederea ta de dor mi-s ochii grei.
În inimă port un ghimpe strâmb care mă sfâșie Și-mi scurge pasiunea cum nisipul îmi fuge din palmă, În voce port deșertul, în suflet port o toamnă Și-n pasul meu grăbit respir o melodie.
Mi-aș rupe din inimă fărâme de sânge Și-aș nărui tot ce odinioară am clădit De-aș fi al tău, de-aș fi de tine iubit, Dar astăzi am doar o inimă ce plânge.
De-ai fi fecioară, ți-aș fi ultimul și cel dintâi Sburător Și nopțile ar fi vulcani de vii emoții și trăiri, Ți-aș așeza visele pe foițe de aur și amăgiri. Așa, sunt doar un fraier biet îndrăgostit visător.
M-aș încrede în buzele tale moi ca-n niște dumnezei De carne crudă și emoție pură și poate-aș fi păgân, Dar m-aș îndestula din nurii tăi și poate că nebun M-aș afunda în sânge, mai adânc, poate, în ochii tăi.
Cuvintele îmi dor gura cu tăcerea lor nebună Iar tâmpla-mi arde arsă de-al tău aspru dor Ce-mi tremură mâna ce scrie cu acest fior. Iubito, noi vedea-vom de iubire într-o lună!
Am coborât prea ades scările raiului Și totuși, parcă înger tu mi-ai fost Oferindu-mi în viață un anume rost, Ferindu-mă de de durerile iadului.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design