Cu tagul: sanatate

  Totul despre mâncare

Nici nu trebuie să fii bucătar ca să înțelegi despre ce este vorba în linkul următor. Vă rog, oamenii la dietă, cardiacii, copiii și pofticioșii să se abțină, că așa link n-am mai dat nicio dată.

  O mamă proastă

Intrasem în magazin să-mi iau niște lapte, că parcă viața e mai frumoasă cu el. Acolo, peste tot, era un copil care nu se putea hotărî ce să mănânce până acasă, fiind proaspăt ieșit de la școală. Mă-sa îl privea indiferentă, în timp ce juniorul își alegea două pun

  Fără zahăr (mulțumesc Denisuca)!

Astăzi a fost prima zi în care am băut cafea fără zahăr. Normal, n-avea nici lapte, nici miere, că altfel nu rezistam. Asta, după ce am văzut la Denisa că gata, renunță să mai consume nouă lingurițe de zahăr pe zi (adică trei cafele dulci).

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.