Nu se poate ca într-un mileniu în care tehnica îți permite să vezi până la marginile universului observabil, la aproape paisprezece miliarde de ani-lumină, să vii și să spui așa ceva, să ignori realitățile științifice c-o nonșalanță crasă…
Cum? Bolnavii vor plăti la stat o co-taxă de externare? Asta, desigur, după ce banii contribuabililor nu vor mai ajunge la spitalele private? Ce? Statul decide unde te tratezi și-n ce condiții mizere?
Până la urmă cum a rămas? Școlile au medici desemnați, sau nu? Fiindcă auzisem de unele școli cum că ar avea.
Cum e? Omul se naște rău și devine bun prin educație sau se naște bun și devine rău prin contactul cu ceilalți?
Eram prin clasa a treia când am simțit că învățătoarea face mișto de noi. Citind nu știu ce text din manual, învățătoarea ne-a întrebat dacă știm cum se pronunță și ce înseamnă cuvântul weekend.
În generală, profesoara de engleză mare consumatoare de votcă dar extrem de utilă și de informativă (de am reușit să învăț ca lumea engleza) era în limbă după o piesă de teatru numită “Copacii mor în picioare”.
Știați că în ciclul primar, că iarăși mi-am adus aminte de o chestie, Raul, frate-mio geamăn, scria povești de groază? Bine, normal că nu știați, că n-aveați de unde. Nici el cred că nu mai știa.
Că tot mi-am adus aminte de cerneală, de la articolul precedent, cel cu desenul cu iarna, mi-am adus aminte de o chestie. Cerneala mea favorită, în ciclul primar, era cea de culoare bleumarin.
© 2007 - 2011 - Robin Molnar
Designed and Developed by Skat Design
