După cum știți, sunt un adept al cetățeniei globale, întrucât nu cred în justețea naționalismului și mai cred că, la nivel primar, oamenii sunt cu toții la fel, pentru că diferențele dintre ei sunt mai de grabă de natură politică, adică răul sau binele care divide oamenii este doar rodul politicii, nu neapărat al vreunui merit moștenit genetic.

Nu cred, deci, în justețea țărilor sau a războaielor pe criterii naționale sau religioase. Nu cred în justețea războaielor punct.

Dar nu despre asta doream să vorbesc, ci despre cetățenia globală:

Acceptând că aparținem cu toții diversificatei culturi umane, am putea începe să acceptăm cetățenia pământeană ca formă superioară de apartenență individuală.

Ei bine, eu asta cred se întâmplă cu astronauții care ajung în spațiu, li se activează instinctul de apartenență la umanitate, nu la gloata temporală numită patrie. Și, mai cred, cu cât mai multă lume ajunge în spațiu, cu atât mai multă își asumă cetățenia globală.

Ceea ce este minunat!

Desigur, ar fi și mai minunat ar di dacă n-ar trebui să ajungem în spațiu pentru a ne conștientiza condiția de maimuțe plutitoare prin univers.