Cerne, Doamne, liniștea uitării
Peste nesfârșita suferință,
Seamănă întinderi de credință
Și sporește roua îndurării,
Răsădește dragostea și crinul
În ogorul năpădit de ură,
Și așterne peste munți de zgură
Liniștea, iertarea și seninul!
(Din ciclul Ororile și
Crimele Comunismului)

Dragă Ridzi, piți, miți,
Ce ștergi date de pe hard,
Ai cam dat-o după gard
Și astăzi privești pereții.

Te-am votat de prost ce-am fost
Nu ca să mă reprezinți
În salonul de cuminți,
Deci nu mai plânge fără rost.

Am crezut, cândva, în tine
De era să-ți fiu și argat.
Nu știu de ce te-ai supărat
Dacă ne-am scăpat de tine.

Fiului tău poți să-i spui
C-ai furat din gura lor,
A tuturor copiilor,
Ca să-i dai dulce numai lui.

În fine, nu pricep eu Ridzi
– Monica, ce dulce nume! –
De ce furat-ai dacă ai?
Că nu erați săraci în lume!