Ai fost vreodată la psiholog?

Vedeam aseară la știri că numărul de cazuri de depresie este în creștere și că lumea nu prea se tratează. Poate pentru că lumea pune prea ușor eticheta de nebun oricărui om suficient de întreg la minte încât să meargă la psiholog.

Poate pentru că nevoia de a merge la psiholog pare a fi o lovitură grea pentru ego-ul fiecăruia. Sau cine mai știe de ce. Așa că am curiozitatea asta indiscretă de a te întreba: ai fost vreodată la psiholog? De ce da? De ce nu? Te-ai mai duce?

Eu, de exemplu, am fost.

44 Comentarii

  1. TNH 05 iulie 2011 la 19:51 - Raspunde

    Eu n-am fost, probabil nu am simțit nevoia, dar cred că o să merg într-o zi pentru că sunt foarte curioasă. Sper că nu e ca în filmele americane în care psihologul nu face nimic altceva decât să întrebe “And how do feel about that?”
    Știu pe cineva care trebuia să facă o programare pentru altă persoană, iar programul de lucru afișat pe ușa cabinetului era numai de dizain – trebuia să mergi la spital și să te înțelegi cu psihologul asupra datei și a orei în care te aștepta la cabinetul particular, altfel nu aveai șanse să-ți faci programare. De aici am dedus că nu prea avea clienți.

  2. Denisa 05 iulie 2011 la 19:58 - Raspunde

    Fost şi eu, eram în pragul unei depresii, aveam vro 16 ani. M-aş mai duce, dacă ar fi nevoie.
    Ţin minte că bună-mea era foarte nemulţumită de treaba asta, că ce-s io, nebună, să mă duc să mă tratez??!?! Aşa ceva… “ne râde lumea”, de-alea. Mi s-a rupt, la fel cum mi s-a rupt şi când a zis că nu se face să învăţ engleza de la nişte americani pocăiţi, pentru că mă îndoctrinează bla bla. Mi-a fost foarte bine, am învăţat engleză de la vorbitori nativi şi o vară întreagă nu le-a ajuns să mă îndoctrineze. Îs bine, merci. 😀

    • Robin Molnar 05 iulie 2011 la 22:21 - Raspunde

      Apreciez deschiderea și sinceritatea. 😀 Eu aveam 21 de ani.

  3. securista 05 iulie 2011 la 20:18 - Raspunde

    Aș merge doar pentru a-mi rezolva niște chestii peste care doar am impresia că am trecut, dar care există și se accesează ori de câte ori apar factorii favorizanți. Știți cum e atunci când depășiți o cumpănă în viață? E ca și cum ai mătura gunoiul sub preș. Nu se mai vede, dar e acolo.
    Am scris mai multe aici http://securista.ro/2011/05/30/treaba-cu-psihologii/ , pentru că se face confuzie de termeni, există o reticență față de terapeuți pentru care mă simt nevoită să explic de fiecare dată cum stau lucrurile.
    Nu este o rușine să mergi sau să recunoști că ai fost. Din păcate sunt atât de mulți imaturi și miștocari în jur, cărora le lipsește o serie de informații, încât ori nu mergem, ori mergem pe ascuns.
    Eu, ca studentă, am fost împotriva terapiei până în anul trei de facultate. Am zis că wtf, nu m-aș duce în veci să vorbesc unui necunoscut despre mine, mai ales că urăsc asta. Apoi am învățat ce se întâmplă, de fapt, în terapie și am fost uimită cât de multă logică are.
    Ca un exemplu, să zicem că ai avut o traumă în adolescență. Ai iubit foarte mult o persoană, iar despărțirea de ea te-a scos din sistem. Ai fost totally fucked up. Timpul a trecut, acea traumă a fost lăsată în urmă, ai uitat, te-ai reîndrăgostit, viața ta a mers înainte. Ca să treiu cu adevărat peste acel moment trebuie să-l reaccesezi, să-l înfrunți și să-l depășești. Există tehnici recomandate de terapeut prin care TU te ajuți singur. Terapeutul nu dă sfaturi, nu e ca o pastilă de cap. E doar un specialist care te ajută să te ajuți. 🙂

    • Robin Molnar 05 iulie 2011 la 22:22 - Raspunde

      Sau este un aliat care te ghidează în lupta cu demonii proprii.

  4. Ana 05 iulie 2011 la 20:28 - Raspunde

    Nu, dar am fost la psihiatru. Tarata de ai mei cand aveam 17 ani. Amuzant, atunci eram orice, numai deprimata nu. Deprimati poate erau ei de cat de nemultumiti erau de mine.

    • Robin Molnar 05 iulie 2011 la 22:23 - Raspunde

      Aha, deci acum ești mai puțin rebelă ca atunci? o_O

  5. securista 05 iulie 2011 la 20:30 - Raspunde

    Atenție! Din cauza faptului că mentalitatea cu psihologul e evazivă la noi, sunt cam mulți psihologi și cam puțini pacienți. Astfel că, puteți nimeri un terapeut prost fix cum puteți nimeri un medic prost, care vă greșește diagnosticul.
    Se dau kixuri și aici. Se întâmplă ca terapeutul să fie pe la început, mai stângaci, mai fomist. Puteți merge pe recomandare sau puteți găsi pe forumuri de discuții feedback-uri despre terapeuți.
    De asemenea, e bine de știut că prima ședință este de introducing, poate o să vi se pară banală și o să spuneți că ați dat 50-100 de lei degeaba. Extă un plan pentru fiecare caz. Mulți întreabă terapeutul dacă a avut cazuri similare. Fiecare caz e diferit. N-o să existe niciodată o similitudine completă.
    Ședința durează 50 de minute. Terapia nu se face la cunoștințe. Dacă mătușa ta e terapeut, NU te duce la ea 🙂
    De asemenea, totul e confidențial. Dacă tu auzi că terapeutul te-a bârfit prin crâșme, dai în judecată și îi saltă dreptul de liberă practică.

    • Robin Molnar 05 iulie 2011 la 22:24 - Raspunde

      Clar nu m-aș duce la cineva cunoscut să-i povestesc detalii picante despre mine, cum ar fi de exemplu că am vise erotice cu extratereștri! =))

      • Mihai Todor 06 iulie 2011 la 03:01 - Raspunde

        Ți-am mai zis eu că Fallout-ul ăla nu-i de tine =))

      • Ana 06 iulie 2011 la 13:32 - Raspunde

        Vise erotice cu extraterestri? Suna interesant, povesteste-le pe blog? 😀

        • Robin Molnar 06 iulie 2011 la 20:18 - Raspunde

          =)) Vrei să mă lege ăștia? Sau să mă răpească ăilalți și să mă sondeze cu proba anală?

  6. Mihai Todor 05 iulie 2011 la 20:38 - Raspunde

    M-as duce la pisicolog doar daca omu’ respectiv ar fi inginer absolvent de facultate gen Poli care s-a decis sa se reprofileze intre timp =))

    • Robin Molnar 05 iulie 2011 la 22:24 - Raspunde

      De ce doar la un inginer?

      • Mihai Todor 06 iulie 2011 la 02:55 - Raspunde

        Păi despre nemurirea sufletului pot discuta și într-un bar, la prețul unei beri. Dacă tot dau așa o căruță de bani, măcar să știu că pot purta o conversație interesantă despre teoria relativității 😛

        Eh, aberez și eu. De fapt, nu consider că am nevoie de sfaturile unei persoane cu o asemenea pregătire, deși aș fi interesat să fac anumite cursuri pe tema asta, că de o facultate întreagă nu o să am timp.

        Apropo, nu știu la ce pisicolog ai ajuns matale, da’ nu le-aș recomanda și altora să dea pe la el, că nu prea a scos-o la capăt cu tine, din câte văd 😀

        • Robin Molnar 06 iulie 2011 la 08:47 - Raspunde

          Oh, ba da, tocmai asta este: m-a învățat ce-i aia empatie. Textele alea sunt scrise din cauză că empatia funcționează și cu indivizi imaginari, nu doar reali. Iar fără empatie nu poți avea relații interumane corecte și sănătoase.

  7. joita lucian 05 iulie 2011 la 21:15 - Raspunde

    eu am apelat la unu prieten psiholog can a murit mama …sa ma ajute sa uit sa trec mai usor ca nu puteam sa-mi revin…..problema este sa nu constientizezi cand ai nevoie de unu! parerea mea!

  8. Daniela 06 iulie 2011 la 00:03 - Raspunde

    Sa merg eu de buna voie la phisolog? In nici un caz! Doar sa ma duca neamurile cand n-o sa mai gandesc deloc din cauza unei tragedii dar eu nu ma duc.

  9. ex-silentio 06 iulie 2011 la 11:40 - Raspunde

    De-aia am dat eu faliment, că mai toată lumea crede că a merge la psiholog = “ai probleme la etaj”. :)) Mai există și o concepție greșită că psihologul nu face nimic doar ascultă și zice “Mda, îhî, înțeleg”, psihiatrul e cel mai bun, ăsta îți dă pastile, tratament, și nu-și pot imagina cum o problemă se poate rezolva și fără pastile.

    • TNH 06 iulie 2011 la 12:08 - Raspunde

      Chiar vorbești serios când zici că oamenii preferă să meargă la psihiatru pentru a primi pastile și tratament în loc să meargă la psiholog? N-aș fi crezut așa ceva, dă-mi o găleată de apă rece să-mi revin …

      • ex-silentio 06 iulie 2011 la 15:00 - Raspunde

        @TNH: Cunosc cazuri. 🙂 Nu știu cât de mulți sunt, dar există persoane care cred că doar pastila are efect.

        • Mihai Todor 06 iulie 2011 la 22:14 - Raspunde

          Mda, știu și eu câteva cazuri, da’ prefer să nu detaliez, deoarece nu am o părere prea bună despre practica asta…

          • Robin Molnar 06 iulie 2011 la 22:20 -

            De ce nu? =))

          • Mihai Todor 06 iulie 2011 la 22:39 -

            Ca să mă auto-citez: “deoarece nu am o părere prea bună despre practica asta…” 😉

          • Robin Molnar 06 iulie 2011 la 22:40 -

            Și de ce nu ai o părere prea bună despre practica asta?

          • Mihai Todor 06 iulie 2011 la 23:14 -

            Bre, nu mă fă să mai redactez încă un roman… Ideea de bază e că respectivele persoane sunt:
            1. Mult prea slabe ca să își dea seama că respectivele pastile elimină doar temporar simptomele, fără a vindeca sursa lor;
            2. Inconștiente de faptul că dobândesc o dependență psihologică în urma pastilelor, dorind mereu să alunge simptomele folosind calea ușoară, iar la aceasta se mai adaugă și dependența fizică, deoarece multe din ele fac parte din categoria drogurilor și nu pot fi eliberate fără prescripție. Deoarece corpul începe să le ceară doze din ce în ce mai mari ca să simtă efectul lor, mulți încep să își procure pastile fără să se mai consulte cu medicul;
            3. Iresponsabile, deoarece aceste pastile au niște efecte secundare destul de grave, unele fiind chiar permanente, ca de exemplu: pierderea memoriei sau provocarea altor deficiențe neuronale sau gastrice;
            4. Nepăsătoare, deoarece nu poți funcționa în parametri normali cât timp ești sub influența lor, lucru care îi afectează și pe cei din jurul tău (și nu mă refer strict la cei care se regăsesc în postura de părinte).

          • Robin Molnar 08 iulie 2011 la 08:55 -

            Subscriu 100%. Ideea este să nu te enervezi, Doamne ferește să-și puște vreo venă! =))

      • Robin Molnar 06 iulie 2011 la 20:13 - Raspunde

        Păi are sens: decât să-și înfrunte greșelile, majoritatea oamenilor preferă să ia pastile.

    • Robin Molnar 06 iulie 2011 la 20:12 - Raspunde

      OK, io nu mai zic nimic… =))

  10. Molnar Bianca-Andreea 06 iulie 2011 la 14:26 - Raspunde

    “Ai fost vreodată la psiholog?” – crezi ca as avea nevoie???
    Ai fost?? Eu de ce nu stiu de treaba asta?

  11. securista 06 iulie 2011 la 20:31 - Raspunde

    Cred că faza cu pastilele de la psihiatru intră la concepții greșite 🙂

  12. joita lucian 08 iulie 2011 la 21:04 - Raspunde

    Multi confunda psihologul cu psihiatru si de-asta se face marea confuzie…..ce “eu is nebun?”

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.