Cum să dormi în frig
Sau răcoare, mai ales dacă ești racordat la sistemul centralizat de încălzire, și încă n-a început distribuția agentului termic, dacă ești la cabană și, pentru optimizarea costurilor, gazda a pornit încălzirea doar în dimineața sosirii, deci camera este rece. Sau orice alt scenariu.
Vă învață baciul Robin, care numai că n-a făcut armata în Siberia!, iarna, fără nicio sursă de căldură. E simplu!
Ca să dormiți bine, indiferent de frigul din cameră, este suficient să faceți un sandviș din două pături și o plapumă, astfel: puneți o pătură fibroasă (lână sau polimeri) peste cearceaf, apoi încă o pătură, de orice fel, și apoi plapuma cu care vă înveliți în mod normal iarna, iar voi vă așezați între cele două pături.
Dacă vă este prea cald, și s-ar putea să vă fie, scoateți pătura de deasupra voastră și lăsați-o doar pe cea de dedesubt. Desigur, vă acoperiți cu plapuma. Și desigur, dacă aveți centrală pe gaz, nu aveți problema asta. Decât, eventual, dacă vi se strică, în care caz sfatul meu sper să vă ajute.
Evident, dacă aveți și voi alte sfaturi și alte metode sigure, v-aș ruga să ni le spuneți și nouă. Nu de alta, dar vine frigul și n-am vrea să suferim!
Pătură electrică. Preferabil una de firmă, să nu te coci și să nu riști.
Da, la asta m-am gândit și eu, doar că am văzut că Lidl au rechemat o pătură electrică și…
Palinca, horinca, tuica, rachiu. 🙂
Pasul 1. Încălzeşte 4L de apă, fierbinte nu fiartă.
Pasul 2. Toarnă apa în 2 bidoane de plastic (rămase de la apă, suc, etc).
Pasul 3. Le înveleşti separat într-un ştergar / prosop subţire.
Pasul 4. Le plasezi la picioare sub pătură sau una la spate.. după preferinţe.
Uite, asta n-o știam!
În secolele trecute, sticlele (bouillotes) cu apă caldă erau folosite pentru încălzirea patului. Fiindcă în epoca sobelor cu lemne dăştepţii construiau camera şi soba în aşa fel încât cea mai mare parte a căldurii radia în tavan sau afară şi lăsa camera la fel de rece ca înainte, mai puţin un cerc de 1 metru în jurul sobei. Cam aşa funcţiona înţelepciunea populară în arhitectură 🙂
O pătură electrică sub saltea face acelaşi lucru şi consumă mai puţină energie decât încălzirea apei pe aragaz (doar vreo 30-60 W cu totul) şi fără riscul să te frigi.
Uiţi să menţionezi preţul de achiziţie al unei pături electrice + consumul (fie el şi de 30-60W).
Am văzut că cei de la Lidl au rechemat niște pături electrice, mă întreb de ce.