Experiențe din Norvegia și România

Este de actualitate, cumva, așa că pun și aici:

Cetățenii vor să știe în ce investește statul banii lor, fie că vorbim despre administrația locală sau centrală și vor să ia parte la decizii care le influențează viața sau modul în care se dezvoltă comunitatea în care trăiesc.  Cu toate acestea, publicul rămâne de multe ori cu percepția că procesele consultative sunt mai degrabă formale, implică multă birocrație și nu conduc neapărat spre rezultatele așteptate.
Vă invităm la o dezbatere cu decidenți din România și Norvegia, pentru a discuta despre soluții și bune practici privind consultarea publică și metode prin care statul norvegian implică cetățenii în decizia publică, precum și despre realitățile actuale din România și câteva perspective de viitor. Vorbitorii vor fi Gunnar Haereid – Vice-guvernator al Regiunii Sogn og Fjordane, Violeta Alexandru – Ministru, Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic și Radu Puchiu – Secretar de stat, Cancelaria Primului Ministru.
Vom discuta despre rolul Instituției Guvernatorului Norvegian în gestionarea relațiilor cu cetățenii, situația Parteneriatului pentru Guvernare Deschisă (OGP) și planurile Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic cu privire la transparența decizională și accesul la informații în România.Discuțiile se vor purta în limba engleză și în limba română.

Evenimentul este organizat de către Expert Forum (EFOR) și Centrul Român de Politici Europene (CRPE) în cadrul proiectului Cetățenia activă – un instrument puternic pentru consolidarea statului de drept, care își propune să reunească cetățeni, organizații ale societății civile și instituții publice, pentru a genera dialog și activități comune. Proiect finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondul ONG în România.

Informații și confirmări: Septimius Pârvu, manager de proiect Expert Forum, septimius.parvu@expertforum.ro sau 0787.638.315

__________

Ca și notă personală, Norvegia este unul dintre cei mai mari donatori către ONG-uri de dezvoltare socială în România. Ar trebui să medităm un pic la asta, în contextul actual.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.