Țin să vă relatez o poveste a unui român în Londra, despre care știam de la securistul șef. Astfel, cel mai popular om din cartier este din Olt, vinde cartofi prăjiți și pui fript, un fost fotbalist de liga a doua din Caracal, scund de înălțime, tuns periuță și tatuat și prietenos cu toată lumea, inclusiv cu copiii, capabil să-ți servească orice, chiar dacă nu este în meniu,

Lucrează aici, lângă hotel, în Londra, și l-am putut observa ieri vreun sfert de oră, în timp ce așteptam să-mi fie pregătită comanda, și chiar am rămas surprins de bunul nivel de integrare socială și de calitatea relațiilor pe care și le-a format cu oamenii locului, vinituri ca el sau localnici.

Pakistanezi, ultrași englezi, africani, chinezi, cu toții îi erau prietenoși și frumos le răspundea nevoilor fiecăruia, servindu-i și cu lucruri care nu erau în meniu, la prețuri rezonabile. Gen: vreau un sandviș mare, cu două bucăți de pui. Omul a calculat din cap cât ar fi bucata suplimentară de pui, i-a făcut un preț bun, clientul a acceptat, vânzarea s-a făcut, toată lumea a fost mulțumită.

Român în Londra fiind, și-a învățat colegii limba română, cel puțin suficient de bine cât libanezul cel tânăr să mă întrebe:

– Ce faceți?

Cum să zic? Omul a venit în Londra, din Caracal, și și-a făcut un trai pozitiv, pe care nu sunt sigur că și l-ar fi putut face în țară, fiind mai de grabă tot un zâmbet decât nervi și stres. Un român în Londra, cel puțin, este fericit. Chiar dacă departe de casă.

Un român în Londra ne face cinste, chiar dacă vinde pui și cartofi prăjiți, și prin felul prin care o face, prin felul în care interacționează cu comunitatea, cred că este mai pozitiv pentru România decât zece ambasadori.