Scurtissime (343)
- După cum am mai spus, grafenul este un material foarte interesant.
- Peștera Tăușoare, cea mai lungă din Carpații Orientali, va fi introdusă în circuitul turistic:
Consilierii judeţeni au stabilit un tarif de vizitare de 20 de lei/persoană/tură, un tarif de filmare în scop comercial, pentru filme documentare, reclamă şi publicitate distribuite la nivel local de 100 de lei, la nivel regional de 150 de lei, la nivel naţional de 200 de lei, iar la nivel internaţional de 500 de lei.
Ăștia sunt complet duși cu pluta. Cred că internetul se califică sub „distribuție internațională”. 500 de lei. Ăștia nu-s normali la cap.
- 7 politicieni români care au scris poezii. Păi da, că decât să-ți scrii demisia, mai bine umbli cu poezii.
- Un nou observator astronomic de înaltă rezoluție a fotografiat galaxia Andromeda.
- Omar, acest mare Hayssam, duce o viață de câine. Nu s-ar zice. Cei mai mulți dintre câini sunt, totuși, liberi.
- Tokyo, în detalii.
- Se va face autostrada Deva – Ilia (ce se unește cu Deva – Simeria – Orăștie). Curând?
- Gravitația face ca Enceladus (Saturn) să scuipe gheață, relatează BBC. Păi treburile astea se știau, despre ce vorbim noi aici?
- Scrisul lui Satana? Păi cum Dumnezeu nu există, nici Satana nu există. Mai de grabă, textul ar aparține unei grupări secrete, probabil religioase, care a decis să-și protejeze interesele protejându-și înscrisurile. Probabil că limba a murit atunci când societatea respectivă s-a dezintegrat, cine știe din ce motive.
- S-ar putea să-mi fi luat țeapă de la cometa ISON.
- De ce nu a desecretizat Dan Șova contractul cu Bechtel. Pentru că este făcut de el și de firma lui mă-sa și doar nu e prost să ne lase să vedem ce mizerie au putut să facă…
- Un site util designerilor.
Lasa un raspuns