Scurtissime (40)

  1. Președintele SUA a trimis proiectul Keystone XL spre re-revizuire. Adică l-a cam îngropat. Sursa.
  2. Unii cred că au găsit niște nori de gaz (hidrogen și heliu) formați imediat după Big Bang. Sursa. Presupunând că universul mai vechi de 13,7 miliarde de ani este în afara universului observabil (care, să vedeți, se află la mai mult de 13,7 miliarde de ani-lumină de noi), asta înseamnă că au găsit fix nimic. E o ipoteză, desigur. Așadar, un pic de scepticism nu strică.
  3. Toată lumea a fost, cel puţin o dată, nemulţumită de cum arată într-o fotografie. Indiferent de cât de mult ne străduim, în unele arătăm bine, în altele groaznic. Fotograful Stephen Eastwood a dezlegat misterul, demonstrând că diferenţa dintre o fotografie bună şi una proastă este dată de lentilele camerei foto, scrie Daily Mail. Sursa. Deci nu io-s urât, lentilele aparatelor foto sunt proaste.
  4. [O poveste de groază!] Astăzi (ieri, n.r.), Tribunalul Suceava a dat cea mai mare pedeapsă din România de după Revoluţie. Monstrul Nicolae Muscă, cel care care vara trecută a atacat patru femei, pe două ucigându-le cu cruzime, a primit condamnare pe viaţă şi încă 100 de ani de închisoare cu executare pentru alte zece capete de acuzare. Va face pedeapsa cea mai mare, conform Codului Penal românesc, dar condamnările date ieri sunt fără precedent în România în ultimii 21 de ani. Sursa.
  5. O știre care nu va face senzație astăzi, că nu implică sânii niciunei dive autohtone, este o declarație a simpaticilor de la Transelectrica, firma care duce curentul electric de la producător la noi casă. Auziți minune: Transelectrica nu poate conecta la rețeaua națională de electricitate noile parcuri eoliene, ridicate prin investiții străine de sute de milioane de euro. Nu au fonduri pentru asta. Sursa. Io zic să punem naibii mâna pe coase, furci și topoare și să mergem în piața centrală. Să îngrijim parcul, desigur.
  6. Un hacker a descoperit că iPhone-urile cu sistemul de operare iOS 5 au o aplicaţie care permite camerei să facă fotografii panoramice, scrie Daily Mail. Sursa. Parcă și văd: – Ce face telefonul acesta? – Păi știe internet, jocuri, muzică, filme, filmează, face poze, este telecomandă, este unealtă de producție și distracție, calcă, gătește, spală… – Dar face fotografii panoramice? – Nu, din păcate încă nu. – Atunci nu-l iau!
  7. După 21 de ani de exploatare, Hubble încă reușește să ne mai surprindă, de data aceasta ajutând la descoperirea unor mici galaxii foarte agitate, care creează stele pe bandă rulantă, mult mai rapid decât restul galaxiilor. Sursa.
  8. Preşedintele Traian Băsescu a declarat astăzi, la finalul întâlnirii cu cancelarul german Angela Merkel că România îşi menţine obiectivul de a adera la zona euro în 2015. “Ne menţinem obiectivul – şi îi rog pe ziarişti să nu zâmbească – de a intra în zona euro în 2015”, a spus şeful statului. “Nu credem într-o Europă fragmentată. Sursa. Nu știu voi ce părere aveți despre asta, dar mie mi se pare că ne mai invadează o dată nemții. Și de-abia aștept.
  9. Tulburarea afectivă sezonieră, determinată de nopţile lungi şi zilele scurte şi înnorate din anotimpul rece, creează probleme multor persoane, dar specialiştii finlandezi propun un remediu simplu: direcţionarea unui fascicul luminos prin canalul auditiv, timp de câteva minute. Sursa. Sunt bolnav! Pe bune!
  10. Foarte mulţi producători, aşa-zişi tradţionali, îşi înşală clienţii lipind etichete cu „tradiţional” pe propriile produse când, de fapt, vând la preţuri mai mari alimente realizate cu aditivi şi cu alte substanţe specifice industriei de profil. Sursa. Amu, nu știu voi, dar eu le cam evit pe cele din comerț, că în Europa și ciuma era tradițională…
  11. Sute de hectare de pădure au dispărut în ultimii zece ani din jurul mănăstirii vâlcene Hurezi. Tăierile nu au fost anchetate niciodată de autorităţi, pentru că defrişările sunt făcute chiar de oamenii Bisericii Ortodoxe Române. Sursa. Ne mai miră ceva vizavi de biserica mamii ei de BOR?
  12. Simion Mureşan, care controlează firma Electrogrup, Călin Stoia, directorul Brantner România, şi omul de afaceri turc Mustafa Bekar, asociat la Kiat Group, sunt acuzaţi de DNA că, pe lângă bani, i-ar fi plătit vacanţe primarului Sorin Apostu şi i-ar fi dat haine pentru soţia sa, spun surse judiciare citate de Mediafax. Sursa. După cum spunea și prietenul Xtall: când n-au de unde să mai fure, se mănâncă între ei. Fie, numai să nu ne devoreze și pe noi.
  13. Facebook a şters mai multe conturi care conţineau glume despre viol, scrie BBC. Sursa. Știrea ar fi că, de fapt, a lăsat în continuare glumele cu negri, impotenți, babalâci, homosexuali, chei, bărbați, sado-masochiști, elevi și alte cele. Partea bună e că avem bloguri și putem face glume proaste pe ele cât vrem, deci sanchi.
  14. Mostrele de pietre selenare aduse de astronauţii misiunilor Apollo aduc dovezi despre existenţa, în trecut, a unui câmp magnetic al Lunii cu o intensitate de circa 100 de ori mai mică decât cea a câmpului magnetic terestru. Sursa. Amu, dacă Luna este formată din material smuls de pe Pământ, de ce n-ar fi avut câmp magnetic?
  15. Tot joi dimineaţă, la ora 3.22, în Transilvania s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 2 grade pe scara Richter. Seismul a avut loc la o adâncime de cinci kilometri, localităţile cele mai apropiate de epicentru fiind Bretea Româna, Densus, Călan, Sălaşu de Sus şi Hunedoara. Sursa. Amu, nici tăiat cu lama nu mi-aș fi imaginat că Dealul Silvașului este zonă seismică. Deci serios, voi știați de alte zone seismice în afară de Zona Vrancea?
  16. HP are cele mai ecologice produse, conform Greenpeace.

16 Comentarii

  1. TNH 11 noiembrie 2011 la 09:47 - Raspunde

    10. Nu pot să cred că există oameni care pun botul la denumirile pompoase de pe etichete. Chiar nu cred. Cine vrea să mănânce chestii fără aditivi oricum citește lista cu ingrediente, cu ce ar putea să îl influențeze că-i zice Pâine tradițională și nu Pâine asdfghjkl?

    • Mihai Todor 11 noiembrie 2011 la 11:17 - Raspunde

      E vorba de o influență psihologică, precum prețurile x.99 RON. Doar vezi bine că domnul Robin e un mare împătimit al mâncării tradiționale românești, la fel ca o bună parte din populație. Tot românu’ de rând laudă pâinea făcută pe vatră (probabil asta se înțelege prin “tradițională”), dar puțini țin cont de faptul că acea pâine făcută “la țară” se strică în câteva zile, nu în câteva săptămâni.

      • TNH 11 noiembrie 2011 la 12:06 - Raspunde

        Păi văd, dar dacă-mi place mâncarea tradițională o fac eu, nu o cumpăr gata făcută pentru că nu am încredere. Au trecut deja ani de când trebuia să ne dăm seama că producătorii sau marketerii pun orice pe etichetă, numai să se vândă. Avem deja 20 de ani de vizionat reclame și de observat denumiri care mai de care, acum ar trebui să știm despre ce e vorba.

        Să ai încredere într-un nume fără să verifici lista de ingrediente e ca și cum ți-ai lăsa portofelul pe o bancă în parc.
        http://creator.iqads.ro/grandspoof2011/creatie/659/pateul_dichisit.html

        • Mihai Todor 11 noiembrie 2011 la 17:37 - Raspunde

          Tocmai ce-am văzut în metrou o știre cum că o parte din producătorii de pâine obțin pâinea neagră adăugând coloranți în aluatul de pâine albă 😐

          • TNH 11 noiembrie 2011 la 21:52 -

            E veche asta. Și era majoritatea producătorilor care folosea tehnica asta, nu doar o parte. De-aia tot vreau eu să-mi cumpăr o mașinărie de făcut pâine (frământat, dospit, copt), dar deocamdată am alte planuri cu banii.

        • Robin Molnar 11 noiembrie 2011 la 20:00 - Raspunde

          Pate dichisit! =)) Super tarte!

      • Robin Molnar 11 noiembrie 2011 la 19:57 - Raspunde

        Sunt naționalist gastronomic, cum s-ar zice. 😀

    • Robin Molnar 11 noiembrie 2011 la 18:57 - Raspunde

      Eh, sunt și de-ăștia. Prezent.

  2. Joita lucian 11 noiembrie 2011 la 13:23 - Raspunde

    Firesc ca cea care mi-a sarit in ochi a fost cea cu lentilele fot …pai sa vi sa te fotografiez eu…si sa vezi ce frumos ai sa fii!:))

    • Robin Molnar 11 noiembrie 2011 la 20:01 - Raspunde

      O să vin. =))

      • Joita lucian 12 noiembrie 2011 la 10:24 - Raspunde

        Te astept oricand ai drum prin Bucuresti….la o sedinta foto….cu mandra! nu glumesc!

        • Robin Molnar 14 noiembrie 2011 la 08:51 - Raspunde

          =)) Îți mulțumesc frumos.

          • Joita lucian 15 noiembrie 2011 la 08:22 -

            Si daca nu ai timp de sedinta ..daca ai drum pe la Bucuresti..te astept la un ceai cald….de menta…!:)) insa fara friptura ca tu nu ai voie!:P

          • Robin Molnar 15 noiembrie 2011 la 22:05 -

            Cum n-am voie? Am colesterolul mic.

  3. Luisa 11 noiembrie 2011 la 16:10 - Raspunde

    Da.. si eu astept sa ne ocupe nemtii! Speram ca dupa cutremurul din Japonia, sa-si caute japonezii alta tara- si sa vina la noi! Eu i-as primi! 😉

    • Robin Molnar 11 noiembrie 2011 la 20:04 - Raspunde

      Apăi la ce jale e aici, s-ar putea să ne decimeze înainte.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.