Servicii de calitate: Allpacka și Sigemo

Uite că am făcut-o și pe asta, mi-am trimis mie din România în Germania anvelopele ținute la hotelul de anvelope de le Sigemo folosind serviciile Allpacka.

Calculul a fost relativ simplu: la Sigemo Cluj aveam un set aproape nou de anvelope de vară cu tot cu jante de tablă, doar că mașina este cu mine în Germania, deci trebuia să mi le expediez cumva.

Așa că le-am dat mail celor de la Allpacka și celor de la Sigemo, le-am explicat situația și i-am rugat să se coordoneze (anvelopele trebuiau ridicate din depozit de la o persoană anume, într-o anumită zi și expediate conform comenzii), astfel încât să nu fie nevoie să ajung eu pe acolo pentru așa o treabă.

Bine, în perioada respectivă eram prin țară, dacă era vreo problemă o puteam rezolva, cumva. Dar nu asta este important, ci faptul că nu a trebuit să intermediez eu fizic, gen să ridic fizic anvelopele și să le expediez, adică fix ceea ce mi-am dorit.

Bașca, mi-era teamă că anvelopele mele vor pleca din Cluj și vor ajunge înaintea mea, și doar faptul că erau patru piese de câte zece kilograme, adică fiecare anvelopă era considerată o piesă, a făcut ca UPS să-mi livreze puțin după ce m-am reîntors în Germania.

De fapt, era și un calcul financiar aici: ca să trec pe anvelopele de vară, ar fi trebuit fie să-mi expediez anvelopele din țară, fie să-mi cumpăr patru anvelope și patru jante de aici. 240 de euro (4 x 60) + 100 (set jante second hand), adică 340 de euro. Expediția din țară m-a costat cam 130. Avantaj eu: 210 euro.

De asta zic, sunt extrem de mulțumit și de recunoscător pentru ce au făcut Sigemo și Allpacka pentru mine. De aceea, vă recomand cu încredere!

P.S. Nenea de la UPS nu s-a oferit să mi le livreze acasă, la ultimul etaj. Bașca, avea un zâmbet larg ce-mi insinua urări de succes și sănătate multă cu ele pe scări. Dar nu mă plâng, în câteva minute eram cu ele acasă, sleit.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.