Trei faze cu taximetriști

Pe prima cred că v-am mai povestit-o, nu sunt sigur. Era în plan să v-o povestesc, oricum.

  1. Ieșisem cu colegii de la muncă la o bere. Mă rog, stau aproape, ieșirea nu era fix după program, ci ușor decalată, așa că am luat un taxi să mă ducă până la Restaurantul Tokyo, într-o zonă complet necunoscută mie. Tipul, primind o altă comandă, tot prin zonă, trage undeva pe dreapta și-mi spune: – Ca să nu ocolim, urcați pe aici și ajungeți. Eram într-o intersecție în stea. M-a lăsat pe latura greșită, așa că am urcat o pantă destul de virilă, ca Berilă, de m-am plictisit, într-o zonă și mai necunoscută mie, după care i-am sunat pe colegi că habar n-am pe unde sunt, seara încheindu-se cu o glorioasă febră musculară, de parcă alergasem la maraton.
  2. Aseară. M-am dus să mă întâlnesc cu Octavian. M-am urcat în primul taxi și i-am zis unde. Și, să vedeți fază, copilul ăla era cam plictisit și-și omora monotonia conducând ca cizma, între benzi, haotic și neatent, de am mers cu spatele încordat tot drumul – doar stăteam pe locul mortului! – astfel încât, pe la jumătatea serii, eram deșelat, chinuit de junghiuri pe la spate și cu capsa pusă.

    Amu, eu conduc regulamentar ca o fată mare, nu-i niciun secret. Nu mi-e neapărat frică nici de viteză, nici de moarte (de iad nici atât!), ci pur și simplu este o chestie de confort. Este mai confortabil să mergi regulamentar, nu te bâțâi, nu te fâțâi. Ceea ce explică de ce omul era așa de nervos: dacă merge doar neregulamentar, de unde confort, deci plăcere în exercitarea profesiei?

  3. Pe de altă parte, seara a fost răzbunată de Gheruță, tot c-un taximetrist, care era extrem de cătrănit că era 2-1 la pauză la meciul din Grecia. Cum omul avea nevie să-și verse năduful, cum eu n-aveam chef de trăncănit, de nervi și cum draga de Gheruță este la fel de dusă ca și mine: – (Naționala noastră, n.r.) Merită să piardă, că aleargă ca niște domnișoare. Mie mi-ar fi și rușine să alerg așa. Să ne bată ăia, că numai momâi avem în echipă. Microbistul, în schimb, îmi dădea coate-coate, își dădea ochii peste cap și eram ferm convins că va face dreapta într-un stâlp, ca să-și curme chinul. Și Gheruța tot nu-i dădea pace și numai mi-l faulta verbal pe om și aș minți să spun că nu-mi plăcea…

Zi-le de dulce, dragoste!

2 Comentarii

  1. Danut 19 noiembrie 2013 la 12:13 - Raspunde

    incearca sa eviti cat mai mult taximetristii…. transportul in comun poate fi o alternativa, daca nu esti pretentios

    • Robin Molnar 20 noiembrie 2013 la 07:42 - Raspunde

      Este greu să mă sincronizez cu el, când trebuie să ajung urgent undeva.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Robintel
Despre Politica de Confidențialitate

Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.

Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.

Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.

Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.