Tu știi istoria orașului tău?

M-am născut și am crescut în frumosul târg mono-industrial al Petroșaniului din frumoasa Vale a Jiului, denumită de unii Valea a Plângerii sau chiar, zeflemitor, Jale a Viului.

Ei bine, sincer să fiu, îmi crește tensiunea de fiecare dată când aud pe câte cineva spunând ceva rău de orașul acesta și de oamenii lui, probabil cel mai civilizat oraș sub 100,000 de locuitori din România.

Îmi crește tensiunea, pentru că Petroșaniul a fost un loc civilizat și urbanizat încă de pe vremea când majoritatea stă-străbunicilor noștri umblau desculți pe ogor și nu știau ce-i aia chiuvetă, duș zilnic, teatru, cazinou sau cotă de cărbune, ca politică socială a angajatorului.

În fine, am pus în sfârșit fotografiile promise, respectiv fotografiile vechi din Petroșani conform istoriei parțiale pe care o știu eu. Dar, chiar și așa, sper să vă placă noua colecție.

2 Comentarii

  1. cristina sandor 28 iunie 2011 la 23:44 - Raspunde

    SUUUUPER, abia aştept să vină şi celelalte albume, căci sigur nu te-ai oprit aici. Am să cotrobăi să văd dacă mi-a scăpat ceva din epurarea nimicitoare pe care am produs-o asupra vechiului.Dacă din puuuură întâmplare a scăpat ceva, vei fi destinatarul. Îţi mulţumesc pentru fiecare pas pe care m-ai ajutat să-l fac.ÎNAPOI.ÎN APOI.

    • Robin Molnar 29 iunie 2011 la 09:18 - Raspunde

      În galeria foto (în dreapta meniului) mai sunt și alte colecții, printre care una cu poze vechi din Defileul Jiului (15 fotografii) și una din Aninoasa (5 fotografii). Și mai pregătesc încă două colecții, una cu un alt oraș din Valea Jiului și una cu un oraș mare din țară.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vreau să fiu părtaș la faptă. Poți, de asemenea, să fii părtaș și fără martori.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.