Acest website are nevoie să folosească cookies, care sunt niște fișiere text de mici dimensiuni ce conțin referințe specifice, dar nu explicite, stocate pe computerul voastru, astfel încât, de exemplu, atunci când lăsați un comentariu, datele din formular să se salveze, dar nu numai.
Fără acces la cookies, aceste date nu se vor salva.
Pentru a afla mai multe despre cum folosim informațiile și despre dreptul vostru asupra datelor voastre, vă rugăm să consultați pagina Politica de Confidențialitate.
Puteți modifica accesul la aceste cookies accesând taburile din stânga.
Faine pozele. Am văzut multe pe care nu le am în colecţia mea de poze vechi.
Pozele semicolor sunt colorate cu creioane peste poza alb-negru.
Da, cred că se și observă. Sunt curios cine le-a colorat. :))
Cred ca la poza 95 e vorba de actuala Casa a Studentilor de la intersectia strazii principale cu Gen. Dragalina. E intr-adevar Societatea Principele Mircea, cunoscuta si ca “fosta maternitate” daca nu ma insel. Seamana cu Liceul Teoretic dar nu e.
Da, acum că precizezi, mi-am dat seama că așa este după turla bisericii de lângă. Mulțam fain, n-aș fi sesizat niciodată.
Da, este vechea maternitate care a functionat ca atare pina la deschiderea spitalului actual, cel putin asa imi amintesc …
Este cunoscuta ca “fosta maternitate” pentru ca acolo chiar a fost maternitatea orasului. Este cladirea in care m-am nascut eu, alaturi de, probabil, mii de alti locuitori ai Petrosaniului.
nu ne cunoastem dar poate poti sa-mi trimiti ceva date de contact (telefon?)unde pot sa cer detalii in legatura cu nasterea mea
m-am nascut la Petrosani in 1969 dar parintii mei au locuit doar temporar acolo si au revenit in Baia Mare(tata a absolvit facultatea de mine acolo) sau poate cunosti pe cineva dispus sa ma ajute(din pacate parintii mei nu mai pot sa-mi dea detalii si neamuri nici atat)
cu multumiri
Dana
E foarte frumoasă zona aceasta și nici nu mi-am dat seama când am ajuns la ultima fotografie. Felicitări pentru efortul depus!
Mulțumesc frumos, mă bucur mult că ți-a plăcut. 😀
foarte fain. de unde ai pozele? daca as gasi poze as face si eu o treaba deasta pentru orasu meu.
Le-am primit și eu de la un amic ce le primise și el…
Am locuit in Petrosani, in urma cu 12 ani,si imi amintesc cu drag orasul.Zona miniera,dar de o frumusete aparte, reuseste sa ramana in inimile celor care au trecut macar pe acolo. Ma bucur astfel, ca pot vedea prin intermediul acestor fotografii,parte din istoria orasului. Multumesc!
Mă bucur că am putut aduce o bucățică de ceva în inimile privitorilor. 😀
Foarte frumoasa initiativa, sincere felicitari!
Ca o completare, fotografia 111 prezinta Piata Victoriei, asa cum arata ea inainte de inceputul anilor ’80, cand s-a inceput demolarea centrului vechi. Zona este exact pe locul unde acum se afla acea fantana arteziana din actuala Piata a Victoriei. Cladirea din stanga (unde se vede iesind fum si unde in prezent este spatiul din fata blocului cu CEC) este fostul Hotel Jiul, la parterul caruia (putin in dreapta, unde se vede o intrare) era o frizerie unde mergeam eu cu tatal meu sa ne tundem (ultima oara am intrat acolo in septembrie 1982, cu cateva luni inainte de demolarea cladirii)
Ce chestie, domnule! Nu m-aș fi prins niciodată! Mulțam fain de info!
Cu placere!
Privind fotografiile, mi-a mai atras atentia una care mi-a rascolit o serie de amintiri. Prima fotografie din ultimul rand , intitulata “vedere panoramica spre casa de cultura si blocurile turn” arata zona in care am copilarit eu. Cele 5 blocuri din imagine sunt blocurile 101…109 de pe actualul Bd. 1 Dec. 1918. In blocul 105 am locuit pana in 1990 (parintii mei stau si acum acolo) iar poza este din anul 1973. Stiu asta sigur pentru ca, dupa cum se observa, blocul 101 era in constructie ( se vede partea superioara neterminata si norul de praf ,specific santierului ,care se ridica deasupra. Imi amintesc ca, avand 6 ani la acea vreme, il puneam pe tatal meu sa ma duca langa santier sa ma uit la macaraua turn, care imi placea la nebunie. Chiar si din casa ma uitam toata ziua la ea, ca se vedea din balconul nostru (in poza macaraua nu mai era, fusese deja demontata). Se mai vede foarte frumos in poza Scoala generala nr. 1, al carei elev am fost intre anii 1973-1981 si, in mod deosebit, se vad vag celebrii castani de pe str, Republicii, din zona blocurilor 101-109, castani dupa care a plans tot orasul prin anii 1979-1980 (daca nu ma insel), cand au fost taiati pentru largirea bulevardului la 4 benzi. Se vad bine si cei cativa plopi foarte inalti care aratau foarte bine in fata intrarii principale a stadionului vechi (unde este acum HP-ul si parcul “Carol Schreter”).
Am mai vazut poza asta in urma cu vreo 2 ani pe un alt blog, acum am revazut-o si m-au napadit din nou nostalgiile copilariei…
Deci am fost aproape vecini. Ai mei stau unde era stadionul, lângă parc.
Se pare ca 4 ani de zile am fost vecini de cartier. Eu mi-am petrecut primii 18 ani ai vietii in blocul 109 🙂
@Robin Molnar si Mihai Todor- Poate ca ne si cunoastem, fara sa ne dam seama de asta. Pentru identificare, numele meu este Florin Muresan.
Am cunoscut pe cineva pe nume Mureșan Florin Ciprian și stătea în blocul lung de lângă blocurile 10X de pe 21 Decembrie 1989.
Nu sunt eu acela, n-am locuit acolo niciodata.
Am înțeles. Totuși, pari a fi cam de-o vârstă cu mine (eu sunt din 1982).
Nu îmi sună cunoscut numele, dar, poate ne știm din vedere 🙂 (nu făceam parte din gașca de loaze care se ținea de năzbâtii prin fața blocurilor din cartier :P)
Cu comunismul inainte. Bine era ne-a construit blocuri frumoase ca in occident din betoane curate cu inalt standard comunist cu mare caldura in apartament adica ger cu un confort de inalta calitate care numai la socialisti se putea. Apa non stop adica cateva ore pe zi si lumina adica bezna. Asa sa tot traiesti intro tara socialista. Bai fratilor inca nu sa mai invatat lumea ca romaii trbuie sa produca noi idei sa concureze pe piata mondiala si sa nu faca cum au facut multi din generatiile trecute incusiv din 1960 sa le dea statu unde ii punea statu deacolo nici nu se mai miscau. Dacia era un renault tip 12 si deatunci pana la revolutie cat sau dezvoltat in comparatie cu renaultul francez?Si asta dece? Pt ca le lipsea idea de dezvoltare si sa gandeasca singuri si in locul lor au lasat statu socialist sa gandeasca pt ei si asa au stagnat lucrurile deci nicio dezvoltare cum dealtfel se lauda propaganda comunista la unicul canal de televiziune.
Si oare care ar fi legatura randurilor de mai sus cu subiectul pozelor vechi din Petrosani? Poate sunt eu mai greu de cap si n-o pricep…
@Mihai Todor- Sa stii ca , daca ne masuram notorietatea prin apartenenta la gasca de “loaze” si numarul de nazbatii / sec., atunci trebuie sa recunosc ca si eu sunt un “ilustru necunoscut”, ca nu prea imi placea sa “le comit”. As putea spune chiar ca am fost unul dintre acei copii “nesuferiti” pe care parintii de “loaze” obisnuiesc sa-i dea drept exemplu, dupa formula :”Ia uita-te la X-ulescu, magarule ce esti !! El cum poate sa fie cuminte si tu nu?”
@Robin Molnar- “Leat” 1967 vara.
@Mihai Todor – “Loazele” ilustre ale blocului din acele vremuri, printre care eu nu prea ma potriveam, erau , printre altii, fratii Stoker (cel mare Cristi, poreclit “Keke” si cel mic, poreclit “Adi-mic”, fratii Dodu (Adrian si Ovidiu), Horatiu Vasiu, fratii Suceveanu (Cornel zis “Suca” si Victor), Mugurel Lutas, Sorin Buciuman, s.a. Poate-ti spun ceva numele astea. Dintre toti acestia, singurii cu care ma mai intalnesc din cand in cand sunt Victor Suceveanu si Ovidiu Dodu. Ceilalti nu prea mai sunt prin tara iar Mugurel Lutas a murit, din pacate, in urma cu mai mult de 15 ani, in Franta.
Ca sa vezi cum pot niste simple fotografii vechi sa te faca sa vorbesti despre oameni si fapte atat de indepartate in timp…
Am stat in Dimitrov pe 9 Mai ,bl.6,am fost coleg de generatie si in clase paralele cu Ov. Dodu ,am fost coleg cu Lutas Mugurel de l a gradinita care era vis a vis de chioscul de ziare de pe fosta Republicii pina in clasa a 8 a,am apucat 7 ani la scoala nr. 1 veche si 1 an la cea noua,liceul l am facut la mineri la zi 4 ani i am avut diriginti pe dl.Leba de matematica,si pe doamna Has de chimie.
Ce vremuri,am participat la recuperare de caramizi cand s a demolat policlinica de linga fostul Minerul si cate si mai cate,acum stau in Cluj si rar mai gasesc cu cine sa povestesc despre vremurile acelea.
Horatiu Lupu
Salut, Horatiu!
Ma bucur sa te reintalnesc (de data asta on-line). Cred ca ultima data ne-am intalnit in urma cu vreo 2 ani si ceva, la o restanta la facultate.Nu-i asa?
@Mihai Todor- Daca zici ca ai stat in 109, poate ai cunoscut-o pe Carmen Balan, al carei tata era mare-ziarist-mare la oficiosul partidului comunist “Steagul Rosu”. Am fost coleg de clasa cu Carmen timp de 11 ani, din clasa a doua si pana la terminarea liceului (chiar colegi de banca la un moment dat).
Din păcate nici unul din numele menționate de matale nu îmi spune nimic. Se pare că facem parte din generații complet diferite… Eu m-am născut în ultima lună a lui ’85 și mulți dintre cunoscuții mei s-au mutat în acele blocuri cam după 1980.
Da, asa este, generatia 1967 este complet diferita de generatia 1985. In ultima luna a anului 1985, cand zici ca te-ai nascut, eu terminasem deja liceul si “serveam patria” in cadrul trupelor de graniceri.
Deh, ce vremuri 🙂
va rog frumos, flomelomanul, contactati-ma pe e-mail a****d@yahoo.com
Daca mi se permite, as reveni cu niste comentarii pe care mi le-au starnit “vizionarile” fotografiilor de mai sus. Vorbeam ceva mai sus despre fotografia cu nr.111 in care apare fosta Piata a Victoriei, asa cum arata ea inainte de demolarea centrului vechi (demolare care a avut loc intre anii 1981 si aproximativ 1984). Intotdeauna cand privesc o fotografie veche, imi place sa stiu ,daca nu anul, macar perioada de timp cand a fost imortalizata. Din acest punct de vedere, cred ca pot aproxima ca fotografia 111 a fost facuta undeva intre anii 1965 si 1971, si o sa explic si de ce cred acest lucru.
In primul rand, trebuie sa precizez ca pana in anul 1976 tatal meu a fost sofer pe un autobuz de transport local la fosta Intreprindere de Gospodarire Comunala si Locativa (IGCL), care cuprindea pe atunci si autobaza de transport public local. In aceasta calitate, cat era vara de lunga, ma plimba cu autobuzul pe toate rutele pe care le deservea, iar Piata Victoriei, dupa cum se vede din fotografie, era cap de linie pentru rutele Petrosani-Aninoasa, Petrosani- Uricani, Petrosani- Lonea-Cimpa, Petrosani-Jiet si Piata Victoriei- Cabana Rusu (existau si aceste trasee). Primele amintiri pe care le am eu legate de plimbarile cu autobuzul condus de tatal meu le am cam de pe la 4-5 ani, adica de prin 1971-72. Ei bine, imi amintesc ca autobuzele care asteptau in Piata Victoriei erau garate in alt loc decat apar ele in foto, si anume imediat pe dreapta iesirii de pe pasarela CFR, iar acel loc de garare a ramas neschimbat pana la demolarea vechii Piete. De aceea inclin sa cred ca fotografia este anterioara anului 1971, afirmatie care imi este intarita si de modelele de autobuze care se vad acolo, si care sunt diferite de cele pe care le vedeam in copilarie (si pe care le conducea si tatal meu).L-am intrebat si pe tatal meu daca-si aminteste cam in ce an s-a schimbat locul de garare al autobuzelor, dar din pacate nu-si mai aminteste.
Sper sa nu ma insel prea tare in ce priveste datarea fotografiei si sa nu va fi plictisit cu comentariul meu.
Legat de fotografia nr. 23 din penultimul rand, intitulata,parca, “strada principala in anul 1960”, toti privitorii ei cred ca si-au dat seama ca infatiseaza cladirea actualului Teatru I.D. Sarbu (fara aripa vestica, ce s-a construit la inceputul anilor 80), iar in fundal biserica ortodoxa de langa podul Maleii si Universitatea in departare.Ei bine, va mai aduceti aminte cum se numea aceasta cladire in anii 60? Avea o denumire data de comunisti, care aveau “bunul” obicei sa numeasca cu numele unor “personalitati de prim rang” diverse orase, cartiere, cladiri si chiar…utilaje. Asa se face ca Brasovul s-a numit pentru o scurta perioada din anii 50 “Orasul Stalin”, ca orasul Onesti s-a numit pana in dec. 89 “Gheorghe-Gheorghiu Dej”, ca in Petrosani s-a construit in anii 50 un cartier de blocuri caruia chiar si azi, la 21 de ani de la caderea comunismului, i se spune tot “Dimitrov”, ca in anii 50, sau ca in uzinele patriei se lucra pe strungurile “Iosif Ranghet”. Asadar, cladirea actualului teatru, care in anii 60-70 a fost Casa de oaspeti a Combinatului Minier, se numea “Gheorghe Apostol”. Dupa cum se vede si in foto, in fata sa era o statie de autobuz, unde se vad si oameni asteptand autobuzul Aeroport-Petrila, care oprea in acea statie. Chiar si statia de autobuz avea pe placuta scris numele “GH.Apostol”. Denumirea s-a inradacinat atat de tare, incat multi ani dupa ce s-a mutat acolo Teatrul de Stat, oamenii (inclusiv parintii mei) inca mai spuneau “ma duc la Gh. Apostol”. Am avut surpriza sa aud odata chiar un coleg de serviciu mai mic decat mine cu un an spunand, prin 1987, ca se duce la “discoteca la Gh. Apostol” (in acea vreme, in fiecare joi seara se tinea discoteca intr-una din salile din cladirea Teatrului). Acum cand scriu aceste randuri, ma amuza aceasta inertie a oamenilor in ce priveste dezobisnuirea de denumirile vechi .
Mi s-a părut educativ, nu plictisitor.
Multumesc pentru apreciere.
Apropos de fotografia nr. 14 din al treilea rand, cea cu vechea piata a orasului. Oare mai stie cineva exact locul unde se gasea? (am inteles ca nu era chiar pe locul unde este actuala Piata Centrala, ci in apropiere, dar nu stiu exact locul)
Daca tot am avut un strop de timp liber, m-am mai uitat putin peste fotografii si am descoperit foto nr. 14 din randul 4, intitulata “strada aglomerata care acum nu mai exista”. Aceasta fotografie trebuie privita impreuna cu fotografia invecinata (nr.15) sau 111 (daca o numerotam de la inceput), si pe care am comentat-o pe larg in posturile anterioare. Alimentara care se vede in foto 14 este aceeasi cu cea din foto 15, doar ca foto 14 a fost facuta mult mai tarziu, probabil la inceputul anului 1983, si spun asta deoarece locul de unde a fost facuta este exact terenul unde a fost Hotelul Jiul din foto 15 (111). In foto 14 se vad pe strada urme de daramaturi de la cladirea hotelului, care din cate imi amintesc a fost demolata la sfarsitul lui 1982/inceputul lui 1983. Oricum nici alimentara din foto 14 (care era amplasata aproximativ pe locul unde este acum blocul turn cu CAR-ul CFR din Piata Victoriei) n-a mai rezistat mult timp dupa imortalizarea in foto, fiind demolata tot in cursul aceluiasi an.
O alta fotografie care mi-a starnit niste amintiri este urmatoarea din randul 4, cu numarul 16, intitulata “o cladire care nu mai exista”. Este tot din centrul vechi al orasului si infatiseaza cladirea in care a functionat policlinica orasului, pana in 1977, cand s-au dat in folosinta Spitalul municipal si policlinica aferenta. Dupa anul 1977, in acea cladire a functionat un dispensar de cartier si Centrul de recoltare a sangelui. Nu am niste amintiri prea placute despre aceasta cladire (care se gasea amplasata aproximativ la vreo 10-15 m spre sud fata de intersectia dintre bulevard si strada care urca spre Enel si merge catre Parang), si asta deoarece ,copil fiind, faceam destul de des infectii faringiene care necesitau consult de specialitate in cladirea policlinicii ,urmat de regula de…injectii!!! Chiar si ultima oara cand am intrat in acea cladire, in vara anului 1981, s-a lasat tot cu o intepatura, intrucat ma dusesem la Centrul de recoltare a sangelui pentru a mi se recolta sange in vederea inscrierii grupei sanguine in buletinul de identitate nou-nout pe care tocmai il ridicasem de la militie (tocmai implinisem 14 ani).
Ce este demn de remarcat la aceasta cladire este rezistenta iesita din comun a zidurilor. Cladirea a fost dezafectata ,cred, prin 1982, dar a mai stat asa vreun an pana sa fie demolata, iar demolarea nu s-a putut face cu buldozerul si bila aceea grea cu care se loveau zidurile, ci doar cu explozibil. Chiar si asa, la prima dinamitare a cazut doar o parte din cladire si imi amintesc ca odata, trecand prin zona in acea perioada, am vazut cum o parte din cladire statea inca in picioare, afumata si inconjurata de un morman de moloz. Avea un aspect de-a dreptul sinistru, care mi-a ramas adanc intiparit in memorie. De altfel, daca-mi amintesc bine, doar aceasta cladire si cu cladirea fostului restaurant Minerul (care se gasea peste drum de cladirea policlinicii, cam in dreptul locului unde a stat fotograful cand a pozat policlinica), au fost singurele cladiri din centrul vechi care nu au putut fi rase de pe fata pamantului decat cu dinamita.
Legat tot de aceasta cladire a fostei policlinici, imi mai amintesc ca exact fata in fata cu ea, peste strada, se gasea un fel de terasa (mai degraba un gang) care gazduia o gogoserie unde de multe ori faceam popas pentru un delicios langos cu branza. In timp ce-mi savuram gogoasa aveam obiceiul sa ma opresc la panoul de afisaj care se vede in foto in fata cladirii, panou care era al militiei (“Militia va informeaza”), si unde erau afisate pozele borfasilor orasului, cu detalii despre faptele antisociale savarsite de catre acestia (nici in ziua de azi nu pot sa-mi explic cum de ma interesau astfel de informatii).
Acum, daca tot am vorbit pe larg despre amintirile pe care le am despre centrul vechi al orasului, avand ca pretext aceasta colectie deosebita de fotografii vechi (pentru care nu pot decat sa apreciez in mod deosebit gazda acestui blog), o sa ma transform putin in “avocatul diavolului”. Multi nostalgici care au trait vremurile acelea spun ca s-a facut o mare greseala prin demolarea centrului vechi. Eu indraznesc sa afirm ca nu este chiar asa. Intr-adevar, existau vreo 2-3 cladiri (printre care si cea a fostei policlinici, despre care tocmai am vorbit) care ar fi trebuit pastrate, avand o valoare de patrimoniu, si ar fi trebuit integrate cumva in noua arhitectura a cartierului Petrosani-Nord. Trebuie insa sa recunoastem cinstit ca, dincolo de amintiri si nostalgii, marea majoritate a cladirilor din centrul vechi aveau o arhitectura fara nicio valoare artistica, ilustrand pe deplin amestecul de-a valma al unor stiluri arhitecturale specific unei asezari de tip colonie muncitoreasca,fara o istorie solida in spate si fara o comunitate umana bine agregata si stabilizata in timp. Chiar gazda noastra de blog a intitulat una dintre fotografii din centrul vechi “arhitectura schizoida ” sau cam asa ceva, si cred ca a gasit exact termenul potrivit. Intr-adevar, centrul vechi reprezenta principala artera comerciala a orasului, cei mai multi dintre “nostalgici” amintindu-si de magazinele care gemeau de marfa si de cumparatori. Da, ele gemeau de marfa intrucat in ultimii ani de existenta a cartierului inca nu fusesem loviti de cumplita criza de consum pe care am indurat-o in ingrozitorul deceniu al anilor 80, dar pe de alta parte, trebuie sa recunoastem ca acele magazine erau, in mare parte, niste incaperi intunecoase, stramte, marea majoritate erau podite cu lemn care, odata pe an, era spoit cu motorina, astfel ca toate produsele cumparate, indiferent ce erau, pastrau acel miros de motorina chiar si cateva saptamani la rand, niste maghernite, cu alte cuvinte. Strada principala si trotuarele erau inguste si tot mai neincapatoare pentru o populatie in continua crestere, iar cladirile, inca la acea vreme, erau intr-o stare destul de avansata de degradare, cu fatade nezugravite si pe alocuri coscovite. Mirosul de vechi si de mucegai domnea cam peste tot. Nu-mi fac niciun fel de iluzii despre cum ar fi aratat azi acele cladiri daca, prin absurd, nu s-ar fi construit cartierul Petrosani-Nord. Este suficient sa vedem in ce hal de degradare au ajuns Casa Ianza si toate cladirile din vecinatatea ei de pe str. Timisoara, ca sa ne dam seama ca in anul de gratie 2011 centrul vechi ar fi fost un loc pestilential cu cladiri aproape ruinate, populate cu cohorte intregi de minoritari “majoritari” carora nu avem voie sa le spunem “tigani” (oops…tocmai am spus-o), ca-i discriminam.
Prin acest comentariu nu vreau sa fac o apologie a blocurilor comuniste din Petrosani -Nord. Se pare ca, indiferent daca este noua sau veche, arhitectonica Petrosaniului este blestemata sa fie schizoida. Blocuri comuniste s-au construit la greu in toata tara, dar este suficient sa mergem doar pana in Deva (nu mai departe), ca sa constatam ca si acestora li se putea da o forma placuta privirii, daca ar fi existat niste arhitecti cu cap (cum nu a fost cazul in Petrosani). Ceea ce am vrut sa subliniez este faptul ca , dat fiind spatiul de construire redus datorita reliefului specific zonei, precum si cvasi-lipsa de valoare culturala si arhitecturala a vechiului centru, cred ca demolarea sa a fost cea mai buna solutie pe care puteau s-o gaseasca autoritatile comuniste ale vremii. Ce regret eu nu este disparitia cartierului, ci faptul ca nu ne-au ramas mai multe aminiri foto imortalizate cu aceasta zona (sau daca ele exista pe undeva, sunt tinute “la ciorap” fara sa fie redate publicului larg)
Mi-a plăcut argumentația ta vizavi de distrugerea cartierului Petroșani Nord. Și mi-a plăcut că ai dreptate și că ai explicat de ce a fost necesară demolarea. 😀 Uite că am învățat ceva nou. Mersi.
Multumesc mult pentru aprecieri. Regret insa ca parerile mele nu au fost citite si de persoane care au trait in vremurile acelea si care sa fi avut pe atunci o varsta la care sa poata sa emita niste judecati de valoare cu discernamant. Intrucat eu nu sunt detinatorul adevarului absolut, mi-ar fi placut sa citesc si alte pareri (poate chiar contrare) ale martorilor oculari ai vremii. Totusi timpul nu-i pierdut, poate cine stie…in viitor…
Poate, cine știe, în viitor…
Si va mai aduceti aminte ca in fata la fosta policlinica,unde mi am facut si grupa de sange pt. buletin in 83 ce demult,statea cel mai tare bisnitar Porojan cu celebrul lui palton.
Ce vremuri.
Foarte frumos,extraordinar aş putea spune,muncă migăloasă…..dar o reusită totală.Felicitări.
Deşi petrilean (venit cu pluta în Valea Jiului în 1971) îmi aduc aminte perfect fostul centru vechi,actualul Petroşani -Nord ,cu sensul giratoriu, unde întorceau autobuzele alea cu două uşi care plecau spre toate oraşele văii (1…Aeroport,2…Petrila,3….Lonea,4…Cimpa…….5,6…..10 spre vestul văii),crâşma aia Zori de zi,rotiseria,Motanul încălţat,cinematograful Republica,restaurantul cu terasa Minerul,sifonăria de la colţul dinspre nord al Teatrului de Stat,castanii aia uriaşi din curtea teatrului tăiaţi in momentul construirii bulevardului ce duce spre Petrosani Nord,singurii rămaşi în picioare şi ,,fraţi,, cu aceia ,cred ,sunt cei din curtea şi de pe lânga poştă.
Am găsit şi câteva nume aici la unul dintre comentarii,Adi Dodu şi Horaţiu Vasiu cu care am fost coleg de clasă la Liceul Industrial Minier Petroşani,diriginte D-na Maghiari Monica,Sucă şi Victor,Stocker ăla micu (la 16 ani avea 183 cm).
Însă ceea ce mi-a rămas în minte, este primavara anului 1975,cand a ars stadionul Jiul,într-o duminică de aprilie ,la meciul Jiul -Poli Iaşi ,când la câteva minute după începerea meciului au apărut primele flacări la tribuna unu,din cauza cazanului care încălzea apă pt. jucători (varianta oficială a acelor vremuri).În mai puţin de 2 minute toţi spectatorii au părăsit tribuna,invadând terenul,focul s-a extins cu o repeziciune extraordinară,apoi a ars cu o intensitate greu de imaginat.A doua zi meciul s-a reluat din minutul în care s-a oprit,echipa moldoveană câştigând cu 1-0,puncte care i-au permis rămânerea în Divizia A ,scor de care şi acum vechii jiulişti vorbesc cu zâmbetul pe buze şi făcând şmechereşte din ochi.
Îmi mai aduc aminte de Zaporojan,cel care vindea de toate la toţi scoţând ,,marfa,, din paltonul acela cu 100 de buzunare,palton purtat fie că era vară sau iarnă,de magicianul Giuchici,de nea Gogu Tonca,omul de care nu trecea nimeni spre poarta lui Tilică Homan sau Iosif Cavai,Dumitrache şi Mulţescu,Petre şi Ion Grigore,Dodu,Băluţă(piticul atomic),cangurul Lasconi ,Sălăgean ,Ioanci Varga ,Ernest Szekely şi mulţi alţii care au apărat cu mult drag nuanţele alb negru de pe fanionul echipei Jiul Petroşani.
Cine poate uita oare inaugurarea stadionului Jiul,când de dimineaţă şi până în noapte târziu a fost un spectacol continuu,invitaţi atunci fiind Stela Popescu şi Arşinel,Romica Puceanu,Tapalagă,Cornel Constantiniu,Marius Ţeicu,Lotul Naţional de gimnastică al României ,meciul de fotbal dintre echipa artiştilor contra fostelor glorii ale Jiului,apoi meciul de fotbal dintre echipa Jiul şi o formaţie din Republica Populară Ungaria,culminând cu spectacolul oferit minerilor şi familiilor acestora de artiştii invitaţi cu aceasta ocazie……………foc de artificii ……ioc…..nu se inventaseră încă aşa ceva pentru noi.S-a vehicular că în stadion au fost atunci 30 de mii de spectatori,acelaşi număr vehiculându-se ca fiind participant şi la meciul Jiul Petroşani – Foresta Fălticeni în primăvara lui 1996.
Amintiri şi vremuri care nu se mai întorc niciodată ci rămân doar în mintea noastră şi revin atunci când din întâmplare dai de un OM care a muncit enorm la un site de nota 100.Felicitări. Noroc Bun.Costel Grigore,exlider galerie Vulturii Negri ,Jiul Petroşani.
Îți mulțumesc frumos de aprecieri. Da, am muncit ceva la acest material.
Probabil te refereai la POROJAN si nu Zaporojan.
@Costel Grigore – daca ai fost coleg de clasa cu Horatiu Vasiu si Adi Dodu, s-ar putea sa te cunosc (macar din vedere). Suntem din aceeasi generatie (eu am fost tot la Liceul Industrial -clasa de electricieni de mina, promotia 1985 – diriginta d-na Rodica Lepadatu). Pe d-na Magyari am avut-o profesoara de rez. materialelor, iar mai apoi de organe de masini si mecanisme.
Legat de subiectul incendiului de la stadion…chiar am vrut sa scriu si eu un comentariu, dar mi-ai luat-o inainte. Fotografia care surprinde un moment din acea zi sumbra mi-a rascolit si mie amintirile. Am fost martor ocular la acel incendiu in toata “splendoarea “lui. Locuiam (dupa cum am mai precizat in mesajele anterioare) in blocul 105, aproape vizavi de stadion, astfel ca la multe meciuri noi, copiii din bloc, obisnuiam sa urcam pe terasa de pe acoperisul blocului, de unde aveam vizionare “panoramica” si gratuita a meciurilor. Asa se face ca am vazut “in direct” toate acele momente, cu debutul incendiului, cu lumea care fugea speriata care-ncotro si in final cu lupta dramatica cu flacarile a pompierilor. Pot sa spun ca am fost extrem de speriat (de fapt cam toti am fost…deh, gandire de copii de 7-8 ani), intrucat credeam ca incendiul se va extinde atat de mult incat vor lua foc toate cele 5 blocuri turn (!!!).
Am vazut ca ai vorbit si despre echipa de fotbal. Eu nu sunt microbist, dar pot spune ca “m-ai atins” cu subiectul asta, intrucat intre anii 1977 si 1981, tatal meu a fost soferul autocarului care deservea Clubul Jiul (acel Fiat vechi de la inceputul anilor 60, de culoare gri-albastruie). In calitatea mea “oficiala” de odrasla lui “Nea Viteza” (asta era porecla pe care o avea pe atunci tatal meu), mi-am petrecut o buna parte din vacantele scolare din acei ani in deplasarile echipei de fotbal Jiul, deplasari in care taica-meu ma lua si pe mine. Am avut fericita ocazie sa-i cunosc personal pe unii dintre cei mai mari fotbalisti ai Romaniei ,nu numai de atunci, ci din toate timpurile (Multescu, Dumitrache, zis “Mopsu”, Mihai Stoichita,zis “Cocosila”, Iosif Cavai, Ciupitu, Marian Bucurescu, zis “Jegu'”- astea erau poreclele pe care si le dadusera ei, Petre Grigore, Badin,s.a., chiar si pe Adalbert Kassay, zis “Bellugi” care in 1979 a jucat cateva luni la Jiul). In vara anului 1979, pe una din arenele complexului Trivale din Pitesti, unde aveau loc niste testari pe care le dadeau anual toti fotbalistii din divizia A, am avut onoarea (de care atunci nu mi-am dat prea bine seama, fiind doar un pusti de 12 ani), sa-l cunosc personal si sa-i strang mana marelui Dobrin. In ceea ce-i priveste pe Multescu si Dumitrache, eram chiar vecini, ca Multescu statea in blocul 107, iar Dumitrache in 109. Cel mai drag dintre toti mi-a fost “Mopsul” Dumitrache, care ma alinta cu apelativul “tizul”, intrucat el era Florea, eu Florin. In calitate de “tiz”, avea obiceiul sa ma plimbe prin toate cofetariile pe care le gaseam pe langa hotelurile unde era cazata echipa in deplasari. Cred ca de la acele multe prajituri si inghetate oferite de “nea Florica” (cum ii spuneam eu) mi se trage burta pe care o am acum. Oricum, pe langa faptul ca a fost un fotbalist genial, avea o modestie si un bun simt de care “briliantii ” actuali nici nu stiu ca poate exista. Ce regret foarte mult este ca am pierdut de-a lungul acestor ani care au trecut de atunci toate cele 5 sau 6 fotografii pe care le facusem impreuna cu Dumitrache (si care aveau si autografe cu dedicatie pe ele).
Rodica Lepădatu? Să fie oare vorba de aceeași
relictăprofesoară pe care o știu și eu din liceu, profesoară de fizică, nu?Eu am avut 10 pe linie la fizică dintotdeauna, până când, într-a 12-a ne-a plecat dirigintele (domnul Ghindă), cu toată familia, în Canada și în locul lui am primit-o pe respectiva. Ei bine, dânsa s-a gândit să-mi demonstreze că nu îi știu materia suficient de bine și mi-a făcut o medie de 9. Totuși, de multe ori, eu eram cel care simțea nevoia să ii demonstreze că dânsa nu își înțelege materia, dar, din respect pentru o persoana mult mai în vârstă, mă abțineam. De altfel, nici nu era genul care să iți permită să o contrazici… Oare și în “vremurile de glorie” își cunoștea la fel de bine materia?
Dânsa a învățat altă fizică decât tine. Pe bune.
Era cam tot asa , dar noi, dupa 4 ani in care ne-a fost diriginta, ne obisnuisem cu stilul domniei-sale.In general ne-am inteles bine cu dumneaei (cand spun “ne-am” ma refer la toata clasa) si, ca sa fiu sincer, imi face placere atunci cand, din cand in cand, o mai intalnesc prin oras si vorbim. Pana la urma, se pare ca amintirile placute au o putere de a ramane in memorie mai mare decat cele neplacute.
In ceea ce-l priveste pe domnul Ghinda…in anul 1984, cand am inceput clasa a-XII, a venit si el la liceu ca tanar profesor stagiar. Imi amintesc ca la inceput, pana i s-a repartizat o locuinta, a locuit in caminul liceului. Nici n-am stiut ca a plecat in Canada, dar ar fi trebuit sa-mi dau seama ca nu mai e prin oras, ca de foarte multi ani nu l-am mai vazut. Eu nu l-am avut profesor la clasa, fizica faceam (bineinteles!) cu d-na Lepadatu, iar mate cu dl. Leba C-tin.
Eh, se zice că diriginții au un alt statut pentru elevi față de restul profesorilor, deoarece, în principiu, se implică mai mult 🙂
Pe domnu Leba nu am avut plăcerea de a îl prinde la vreo oră de matematică, dar îl vedeam în fiecare zi prin liceu 🙂 Cu înălțimea sa, se făcea mereu remarcat printre restul profesorilor. Noi am făcut matematică cu domnul Comănescu, de care sunt sigur că ai auzit. Am prins-o și pe soția sa la geografie, când eram în generală. După ce am terminat clasa a 11-a, s-au decis amândoi să se mute permanent în Timișoara, așa că, în clasa a 12-a a venit un profesor tânăr în locul lui la matematică, Marius Nechita. Deși nu avea multă experiență, poseda răbdare și ne-am înțeles foarte bine 🙂 De altfel, de multe ori ne povestea amintiri de prin facultate, care erau binevenite în acea perioadă.
Din pură curiozitate, pe tatăl meu nu l-ai întâlnit prin liceu? El preda materii de specialitate pentru cei care studiau organe de mașini, automatizări și tot soiu’ de drăcii asociate. Prin anu’ de glorie 80 și ceva s-a mutat la liceul din Petrila, deoarece nu reușise să prindă post permanent în Petroșani…
Imi cer scuze ca intervin in discutie, dar daca tatal tau se numeste Todor Nicolae, l-am avut eu profesor in Petrila. Un om de toata stima si admiratia.
Transmite-i te rog multa sanatate din partea lui Motocea, daca-si mai aminteste de mine.
Da, el e. Am să-i transmit. Mersi! 🙂 (probabil ar ajuta dacă mi-ai spune și în ce generație ai fost)
@Costel Grigore
Niste completari la mesajul anterior:
1. Am pomenit faptul ca i-am avut ca vecini pe Dumitrache si Multescu, dar am uitat sa precizez ca , chiar cu mine in bloc (la 2 paliere distanta), locuiau alte 2 foste “glorii” ale Jiului, doi fotbalisti care au facut parte din echipa “de aur” care a luat Cupa in 1974 : este vorba despre Dodu si Stoker, despre ai caror copii am scris ca erau parteneri de joaca. Este adevarat ca, in perioada in care taica-meu a fost sofer la club, cei doi se retrasesera din activitate (Stoker devenise arbitru, luand chiar licenta pentru divizia A). In ceea ce-l priveste pe mezinul Stoker ,Adi, despre care ai scris ca la 16 ani avea 1,83 m, ai facut o mica confuzie (dar stai linistit, esti iertat) : nu Adi, ci fratele sau mai mare Cristi, care era cu un an mai mic decat mine, avea 1,83 m la 16 ani. Era de altfel mostenire de familie, poate ca-ti aduci aminte de tatal sau, “lunganul” Stoker, poreclit “Keke”, care pe teren se vedea precum “magarul intre oi”, ii depasea pe toti cu un cap.
Offtopic: Cică mă întreabă domnu’ Robin, în privat, pe mail dacă nu cumva am vrut sa scriu “relicvă” în loc de “relictă” (tacticos, mișelule :D). Am să profit de aceasta ocazie ca să înșir o povestioară:
Eram la un curs în facultate și un profesor mai în vârstă, văzând ca nu prea îl băgau colegii mei în seama, se supără și ne zice:
Se găsește unu’ care să facă pe deșteptu’ și ii zice:
Cu un zâmbet satisfăcut pe fata, ii răspunde profesorul:
Deși l-am apreciat pe respectivul profesor pentru această mică lecție de morală (mai ales după ce am citit în dicționar semnificația cuvântului și am înțeles subtilitatea), din păcate, vârsta își cam spunea cuvântul și nu mai avea răbdarea necesară să ne explice cum trebuie materia respectivă…
Brutus, ce m-ai băgat la înaintare… Da, i-am dat mail întrebându-l dacă nu vroia să scrie relicvă în loc de relictă. =))
Cum sa nu-i cunosc pe sotii Comanescu ? D-na Comanescu mi-a fost si mie profesoara de geografie la Sc. generala nr.1 intre anii 1977-1981, adica in clasele V-VIII.
Nu-mi amintesc, din pacate, de tatal tau. Nu cumva a predat mai mult la “sediul I” (asa i se spunea in acele vremuri cladirii in care functioneaza in prezent Liceul Teoretic)? Eu am facut toti cei 4 ani de liceu aproape de casa, la “sediul II”, actualul Grup Scolar D. Leonida. Disciplinele “Masini electrice si actionari”, respectiv “Aparate electrice si automatizari” le-am facut cu d-ra. ing. Magdalena Sandor in clasa a XI-a, respectiv cu dl. director Groza Severian intr-a-XII-a. Printre alti profesori cu care am invatat disciplinele tehnice de profil electric au fost d-na prof. ing. Viorica Todeasa si regretata prof. ing. Lucia Andrei. Desenul tehnic l-am facut cu regretata prof.ing. Eugenia Bitir, iar organe de masini si mecanisme, dupa cum am mai mentionat mai sus, cu d-na Monica Magyari. Cam acestia au fost profesorii mei pe partea “tehnica”.
P.S. Rog pe gazda acestui blog sa accepte sa ne facem “mea culpa” deoarece am luat-o “pe aratura” cu comentariile, de la poze vechi am ajuns la profesorii fostului Liceu Industrial.
P.P.S. Acum, ca am terminat comentariul, tocmai mi-am adus aminte ca intr-adevar era un profesor pe care-l chema Todor la Petrila. Am avut 2 colegi in treapta I care in treapta a-II-a s-au dus la Petrila. la proaspat-infiintata (in acel an) clasa de electronisti pentru automatizari. Sunt absolut sigur ca de la ei am auzit de acest profesor. sa fie oare tatal tau? Precizez ca admiterea in treapta a-II-a de liceu am dat-o in anul 1983.
Da, prin ’83 tatal meu deja lucra la liceul din Petrila. Tocmai l-am sunat sa-l intreb si mi-a spus ca se transferase de la industrialul din Petrosani (D. Leonida) in 1980, pentru ca prinsese post permanent in Petrila 🙂
Intr-adevar, deviem de la subiect cu sirul de comentarii, dar nu cred ca se supara nimeni. Pana la urma, si aceste licee fac parte din istoria Petrosaniului 🙂
Da, asa este, Liceul Industrial a facut istorie de-a lungul anilor (si ma refer la perioada de dinainte de 1990) prin profesionalismul corpului profesoral si prin generatii intregi de absolventi bine pregatiti. Sincer ma doare sufletul cand vad ce fel de istorie scrie in prezent actualul Grup Scolar D. Leonida. Bine ca s-au grabit nevoie-mare sa-si “traga” un nume pompos, pe care acum il fac de rasul lumii : sa fii ultimul liceu din judet dpdv al promovabilitatii la bac este intr-adevar o realizare cu totul “remarcabila”. Chiar ma doare sufletul cand vad pleiada de “profesori” si de “rapandule” cu bustul pe-afara care populeaza in prezent aceasta institutie, intrucat eu am fost mandru sa fiu elevul acestui liceu, in cea mai buna clasa din promotia mea. Acea uniforma anosta si acea “matricola” cusuta pe bratul stang chiar le purtam cu mandrie. Nu pot sa spun decat sa le fie rusine tuturor acestor “pedagogi” care au adus acest liceu in halul in care este acum (cu atat mai mult cu cat vreo 2-3 dintre ei au mai ramas de “pe vremea mea” iar atunci erau in stare sa faca performanta cu clasele lor).
Eu şi numai eu sunt de vină că s-a deviat de la subiect (dacă nu aminteam de d-na Maghiari……..) dar hai să fim cinstiţi unii cu alţii ,am deviat de la subiect dar cu cată plăcere am facut-o ,pentru că sunt amintiri plăcute şi de neuitat.
Şi eu am făcut ore cu d-nul Todor la Liceul din Lonea în prima treaptă de liceu,soţii Comănescu nu au plecat la Tm înainte de 85,ştiu siguir asta pentru ca au fost la banchetul de terminare care l-am facut jos in discoteca de la Casa de Cultură unde toate clasele de-a 12-a au petrecut împreună (noroc cu clasa de fete de la topografie şi ce mai aveaţi voi colege,clasele de mineri neavând în dotare parte feminină).
Cât despre elevii şi profesorii de acum din liceul nostru….e jale mare,iar liceul arată de parca e o puşcărie din Sudan,dacă dărâmi gardul dintre liceu şi cimitir ar fi ……………,lumânările şi buchetele de flori ar mai lipsi .Noroc bun.
Eh, eu sunt ceva mai tinerel (născut în ’85), iar soții Comănescu au plecat în Timișoara prin 2003, când începeam eu a 12-a…
Mă bucur că am dat și de un elev de-al tatălui meu 🙂
Cata dreptate ai!
Nu e o problemă că s-a deviat de la subiect. Hai să ne simțim bine.
Felicitari pentru munca depusa sunt foarte frumose pozele am facut o calatorie in timp cu ajutorul lor la poza cu nr.110 este vorba de anii 80 iar la poza cu nr.99 este vorba despre podul peste maleia in stanga coboara drumul catre intrarea la CNH sau in spatele actualei poste in dreapta in spate este judecatoria incaodata felicitari
Îți mulțumesc frumos!
Am locuit in Petrosani din 1938 (anul nasterii), pana in 1982, adica 44 de ani. Azi, cand am depasit 73, cel putin odata pe an ma duc in Petrosani. Fata de toti cei care au scris mai inainte, eu sunt un bosorog, care desigur va ganditi ca m-am pierdut in computer. Mi-a placut extrem de mult colectia de poze. Iti multumesc D-le Robin Molnar pentru placerea pe care mi-ai facut-o. Cred ca am si eu cateva poze vechi,unele din anii 30-40 am sa le caut si ti le voi trimite. Sa nu te astepti la prea multe, au trecut anii, eu am parasit tara cand nu prea puteai duce poze cu tine, asa ca trebuie sa caut si tin minte ca am ceva.
Am vazut ca unii corespondenti te-au corectat pe ici pe colo. Imi permit si eu unele corecturi:
Imaginea 16 – Reprezinta Uzina Electrica Petrosani (Daranesti) si depozitul Varnita al Centralei Carbunelui – Este sigur, pentruca mi-am inceput activitatea in 1955 la Uzina Electrica.
Imaginea 29 – Gara se vede daca te uiti bine. Nu exista inca pasarela. Se vede si cladirea din centrul vechi, in care la parter inainte de 1948 era alimentara lui Klein, iar dupa s-a transformat in Alimentara si la etaj s-a instalat redactia ziarului Steagul Rosu.
Imaginea 31 – Vorbind de turnatoria Atelierului Central Petrosani (viitorul URUMP si apoi IPSRUEM), intr-adevar acolo s-a turnat coloana infinita a lui Brancus. Desenele au fost pregatite de un desenstor tanar numit Tolvay Alexandru, care dupa ani va fi inginerul sef al uzinelor. Sotia lui,in varsta de 94 de ani inca traieste in Hateg si acum cativa ani, mi-a aratat desenele originale ale coloanei. Va dati seama de valoarea istorica a acestor desene?
Imaginea 46 – Este stada Decebal unde am copilarit.
Imaginea 77 – Este vechiul centru, in fata era macelaria, iar in stanga ei, un magazin de legume al familiei Pascu (unul din baietii familiei Pascu este Mircea Pascu fostul presedinte al echipei C.S. Hunedoara si apoi al Federatiei de Fotbal)
Imaginea 113 – Este fosta posta, care apoi s-a transformat in hotel (parca Onix).
Mai sunt multe de spus, dar mai las si pentru altadata.
Sper ca nu v-am plictisit. Ma iertati ca computerul meu nu are semne pentru limba romana. Greselile eventuale de limba va rog sa le puneti pe seama lipsei de antrenament.
Inca odata calde multumiri penrtu colectia de poze.
Vizavi de imaginea 31, eu țin minte că URUMP și IPSUREM/ UPSREM sunt entități diferite. URUMP este spre nord, spre centru, în timp ce IPSUREM este spre sud, lângă stadion.
Oricum, sunt profund mișcat de intervenția Dumneavoastră, domnule, și chiar am aflat câteva lucruri noi și interesante, lucru pentru care vă mulțumesc nespus de mult.
Cu stimă!
Da intr-adevar, parca tin minte ca la un moment dat, pentruca URUMP-ul a trebuit sa-si creasca productia de scuturi (???), s-a despartit in doua intreprinderi, Daca nu ma insel tot ce era legat de electricitate, bobinaj, servicii de reparatii, a fost mutat vis-a-vis cu cartierul Aeroport, langa mina Livezeni si Pompieri.
Sincer sa fiu, colectia D-voastra de poze m-a afectat atat de tare, ca m-am apucat sa le revad si sa citesc si cele scrise de altii. Am retinut in mod special ce scrie un domn Florin Muresan, care ar vrea sa auda (sau sa citeasca) pareri ale celor care au trait acele vremuri cand s-a daramat centrul vechi. Domnilor, eu am parasit Petrosani-ul in 1982, cu un an sau doi inainte de inceperea actiunii de reconstructie. Dar proiectele existau deja si cei ce aveau fraiele orasului in maini erau la curent. Pentru a explica cum si dece s-a intamplat cum s-a intamplat ar fi nevoie de un proces complet care sa explice generatiei actuale care a mostenit situatia actuala. Pentruca sistemul “democratic”de luare a hotararilor de orice natura, inclusiv in probleme de sistematizare urbana era cu totul alta decat se practica azi in lume.
Dar dece sa va scriu eu din amintiri? Intrebati oamenii care erau cel mai indreptatiti la vremea respectiva sa vorbeasca: Inginerul Gheorghe Davidescu traieste si azi in Petrosani, are 81 de ani si scrie carti. A fost director de investitii si in Petrosani nimic nu misca fara sa stie el. Prof. dr. Fodor Iosif, a fost rectorul Institutului de Mine. Inginerul Miclea Alexandru fost director al ICPMC. locuieste in Tg. Jiu. Ei ar putea sa va povesteasca dece desi ei reprezentau gandirea inginereasca a orasului, nimeni nu i-a intrebat, sau poate nu i-a ascultat .
Din cele de mai sus, puteti intelege ca nu prea sunt de acord cu faptul ca s-a daramat orasul. Asa este. Nu sunt arhitect, dar analizand prin prisma istoriei, poate ca s-a gresit. In toata lumea se pastreaza asa numitele “downtown”, cu cu butiquri, carciumioare si pravalii de nimicuri pentru turisti. Nu trebuie mers pre depatre: Cluj, Timisoara si ce va fi in centrul istoric al Bucurestiului in curand. Va rog sa ma iertati ca mi-am permis, dar domnul Muresan a sperat ca cineva va “ridica manusa”. Daca domnul Muresan este interesat, sa-mi trimeata o adresa de mail si-i trimit poze de cartiere mult mai vechi decat centrul vechi al Petrosaniului, pe care le-am facut personal si care arata acum minunat si mai ales produc multi bani.
Cu respect,
Noapte buna
Da, se prea poate să fie așa cu mutarea/ extinderea respectivă.
Cu stimă.
Pentru ebummy:
Stimate domn, in primul rand ma bucur pentru ca am putut citi precizarile dumneavoastra in legatura cu aceasta frumoasa colectie de fotografii pe care, cu atata generozitate, gazda noastra ne-a pus-o la dispozitie. Inclin sa cred ca ati vrut sa faceti o gluma atunci cand v-ati autocaracterizat drept “un bosorog pierdut in computer” Eu unul nu pot decat sa ma inclin cu respect in fata frumoasei varste pe care ati atins-o si sa va doresc “multi inainte”. Ma bucur ca v-am starnit interesul cu comentariile mele si le-am citit cu atentie pe ale dvs.
Asadar, dumneavoastra sustineti ca ar fi trebuit pastrat centrul vechi, venind cu argumentul ca in multe alte orase, de la noi si de aiurea, “downtown”-urile au farmecul lor. Sunt absolut de acord cu dvs. in privinta altor orase. Ca o experienta personala, va pot spune ca am locuit aproape un an de zile in Oradea, in timpul stagiului militar, in perioada feb. 1986- ian. 1987. Fiind comandantul unei grupe de militari de la biroul de contrainformatii al Brigazii 5 Graniceri Oradea, am avut privilegiul de a putea iesi in fiecare zi in oras, imbracat in tinuta civila (la noi uniforma era doar pentru portul in incinta unitatii si in timpul invoirilor de duminica). Astfel, am putut sa strabat cu pasul toate cartierele acestui frumos oras, si mai ales cartierele vechi, de care m-am indragostit. Imi placea enorm sa ma plimb pe o strada numita a “Republicii”, situata chiar in centrul orasului, intre Piata Teatrului si magazinul universal Crisul, o strada care chiar era un adevarat “downtown”, fiind principala artera comerciala a orasului, o strada doar cu acces pietonal, plina de cladiri vechi si frumoase, cu magazine la parter, o strada pe care (din pacate si din motive necunoscute mie) in acele vremuri accesul militarilor in termen era interzis. Bucurandu-ma de hainele civile si de un ordin de serviciu permanent care imi dadea dreptul de acces pe aceasta strada (aici se gasea si sediul Securitatii, unde mai duceam cateodata mape cu documente), am putut sa colind in voie pe acolo si sa-mi “spal privirile” in toate magazinasele situate de o parte si de alta a strazii. M-am bucurat cand acest stagiu militar s-a incheiat, dar am suferit totodata din cauza despartirii de acest frumos oras.
Am “deraiat” putin de la subiect tocmai pentru a va arata ca mi-as fi dorit foarte mult sa avem si noi in Petrosani asa ceva. Spun ca mi-as fi dorit, pentru ca centrul vechi al Petrosaniului a fost departe de descrierea pe care tocmai am facut-o mai sus.
In primul rand, cladirile din centrul vechi erau oricum, numai frumoase nu. Poate cu una-doua exceptii (cladirea Bancii Nationale, de exemplu), centrul vechi era un amalgam de cladiri vechi, fara nicio noima arhitecturala. Aici se vede deosebirea dintre orasele vechi, cu traditii culturale adanc inradacinate (cum ar fi Timisoara, Clujul, Oradea, Iasi, s.a.), si care intr-adevar au numeroase cladiri vechi si frumoase, si Petrosaniul nostru, oras cladit de oameni veniti din toate partile ca sa extraga carbune. Sa fim cinstiti si sa recunoastem ca daca pe aceste meleaguri n-ar fi existat carbune, probabil ca nici aceste asezari din Valea Jiului n-ar fi existat (sau poate dimpotriva, cine stie, ar fi devenit “paradisuri turistice”). Oamenii care au populat la inceput aceste locuri cu scopul de a castiga un ban din minerit (si aici nu ma refer la momarlani, care sunt aici de sute de ani, dar care n-au niciun fel de traditii arhitecturale, iar in privinta gradului de cultura si civilizatie, chiar si actual, ma abtin sa comentez), au reprezentat o populatie foarte heterogena, venita din toate colturile, fiecare cu propriile obiceiuri, dar din pacate a fost o populatie preponderent muncitoreasca, cu un nivel de cultura relativ scazut. Asa se explica de ce noi aici n-am avut un “background” arhitectonic, care sa se poata materializa in cladiri frumoase. S-a construit doar pe principiul functionalitatii, nu si al esteticului. Acest lucru se vede si in ziua de azi, la putinele cladiri vechi care mai exista, si care nu putem spune ca sunt frumoase (exemple: fosta maternitate, actualul Club al studentilor, Judecatoria, Clubul sportiv scolar,etc.). Mai mult, datorita acestei lipse a traditiilor culturale in arhitectura orasului, chiar si blocurile “comuniste” arata jalnic, in comparatie cu ce s-a construit prin alte parti. Vorbeam la inceput despre Oradea, ori acolo chiar si cartierele noi, construite in anii socialismului (cum sunt, pentru cunoscatori, “Nufarul” si “Rogerius”), desi sunt tot “cutii de chibrituri”, arata cu totul altfel decat arata al nostru “Petrosani-Nord”, ca sa nu mai vorbim de “Aeroport”.
As reveni putin la o idee pe care am mai expus-o intr-un comentariu anterior. Spuneam acolo ca, daca s-ar fi pastrat centrul vechi, in prezent cladirile sale ar fi fost intr-o stare de degradare absoluta, fiind populate de cohorte intregi de “minoritari tuciurii discriminati si carora li se incalca drepturile omului”. Ca argument, am pomenit situatia “Casei Ianza”, pe care sunt convins ca o stiti, si care sta sa cada in prezent. In urma cu niste ani, in aceasta cladire s-a aciuat o familie de astfel de “minoritari”, el aproape orb, cu o sotie si 2 copii, toti 3 oligofreni, care isi castigau existenta cu ajutorul unui cantar pe care, in schimbul unui banut, cetatenii orasului se puteau cantari pe strada. Dupa moartea acestor nefericiti ai sortii, ce a ramas in urma lor in cladire a fost demn de filmele de groaza ale lui Hitchcock.
Sincer, ma indoiesc ca cineva ar putea sa ma contrazica cu argumente solide vizavi de aceasta idee a mea, referitoare la focarul de infectie care ar fi devenit centrul vechi. Uitat-va va rog ce s-a petrecut in ultimii zeci de ani in cel mai vechi cartier al orasului, Colonia. Dupa ce, timp de zeci de ani, aici au locuit familii de mineri care, chiar daca erau relativ saraci, erau oameni demni, cinstiti si respectati, acum acest cartier se degradeaza vazand cu ochii, atat din punct de vedere urbanisitic, cat si din punct de vedere uman si moral. Daca ar mai fi existat centrul vechi, toata “fauna manelistica” ce colcaie in prezent in Colonie ar fi fost acolo, in cladirile centrului vechi.
Lasand la o parte consideratiile despre locuitorii orasului, un ultim argument in sprijinul ideii ca centrul vechi “isi traise traiul”, este cel geografic. Marile orase care inca mai pastreaza cladirile (si cartierele vechi), au avut loc sa se extinda pe orizontala. Oare aici, in aceasta “caldare” numita Valea Jiului, unde s-ar fi putut gasi locul de amplasare al unor noi cladiri pentru o populatie care in anii de dupa al doilea razboi mondial era intr-o continua crestere? Pe muntii si dealurile unde nu se poate construi nimic, datorita existentei exploatarilor miniere subterane, neprotejate suficient de bine de catre pilierii de siguranta ai acestora? Sincer, ma indoiesc.
Ca o concluzie la acest post “supraponderal”, desi toata copilaria mea se leaga indisolubil de existenta acestui centru vechi fata de care am si acum nostalgii, cred ca a fost mai bine ca acesta a devenit doar “o amintire”, chiar daca ceea ce s-a pus in locul sau arata grotesc.
Incerc sa va trimit o adresa de e-mail ca sa-mi trimiteti materialele promise, iar daca aveti si alte fotografii vechi din Petrosani, as fi mai mult decat fericit sa le vad postate aici.
Va salut cu toata consideratia mea.
As dori sa revin cu o mica completare la mesajul anterior adresat lui ebummy:
Avand 73 de ani, sunteti din aceeasi generatie cu parintii mei . Mama mea are tot 73 de ani, iar tatal meu 78. In anul 1958 s-au stabilit in Petrosani, venind din judetul Mures. Putem spune ca o mare parte din viata traita de ei in Petrosani se leaga de existenta centrului vechi (mama mea chiar a lucrat in zona). Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu are regrete vizavi de disparitia acestui cartier. In momentul in care s-a inceput demolarea cartierului (in 1981, adica destul de aproape de momentul plecarii dvs din Petrosani), parintii mei (cu care am discutat despre acest subiect) erau constienti de degradarea care inca de atunci incepuse sa-si puna amprenta pe fata cartierului, precum si de necesitatea unei schimbari.
Buna seara,
Domnule Robin Molnar, ma adresez D-voastra care sunteti stapanul de drept al acestui spatiu, cu rugamintea de a-mi permite sa-i amintesc D-lui Florin Muresan cu exactitate cele sustinute de mine. Acum doua seri, am scris referitor la demolarea zonei nordice a orasului urmatoarele cuvinte: NU SUNT ARHITECT, DAR ANALIZAND PRIN PRISMA ISTORIEI, POATE CA S-A GRESIT.
Nu sustin cu tarie ca a fost o greseala, mai mult decat atat, daca m-ati fi intrebat atunci, probabil ca as fi sustinut si eu ideea actiunii. Dar de atunci au trecut 30 de ani si acum vad altfel lucrurile. Pentru a ma explica mi-ar trebui probabil zeci de pagini daca nu sute. Problema nu este simpla. Este vorba de a explica unor oameni, unei generatii, generatiei mele, de ce ceiace au facut sau n-au facut acum 20, 30, sau 40 de ani, sta la baza situatiei actuale a Petrosaniului.
Domnule Molnar, D-voastra sunteti detinatorul adresei mele si in acelasi timp al adresei D-lui Muresan. Daca mi-ati (oare asa se scrie?) trimite adresa D-lui Muresan la adresa mea de mail, as putea continua dezbaterea problemei in continuare cu dansul, fara a “cotropi” spatiul ce va apartine si fara a plictisi pe altii care probabil au alte preocupari. Bine ‘nteles este necesar si acordul D-lui Muresan.
Cu stima
Bună seara,
În acest caz, procedura este următoarea: îl voi contacta pe domnul Mureșan la adresa pe care a lăsat-o pe site și-l voi întreba dacă este interesat să conversați pe “privat”, și-n caz de accept, îi voi voi transmite adresa Dvs. de e-mail ca să vă contacteze la adresa pe care ați specificat-o.
Cu stimă!
R.
Molnar nu cumva pozele astea le ai de la Romeo si el de la mine? :))
Nu, nu, mersi.
Salut 🙂 As vrea din tot sufletul aceasta colectie de poze … Daca se poate te rog frumos sa imi trimiti o arhiva cu pozele prezentate pe site. Te rog mult de tot! multumesc!
Pozele-comentariul-prezentarea bine documentata, alcatuiesc pentru multi (mai “old people”), clipe de trezire a unor amintiri frumoase. Multumesc CALDUROS autorului ! V.H.
Cu multă plăcere, desigur.
…si inca ceva : nu vi se pare ca in prezent PREA USOR sunt TAIATE copaci de pe strada principala, copaci ai caror varsta depaseste su DECENII varsta acelora care decid aceste actiuni CRIMINALE!?? (ANUNT: le-am pozat pe toate..si peste ani SIGUR vor apare intr-o astfel de pagina…cu specificarea NUMELUI primarului care a aprobat aceste actiuni!!) V.H.
Da, este o idee. 😀
Ptr. ca am fost “recunoscut” (vai mie!) si apostrofat, doresc sa precizez: ~Notita mea cu copacii NU ARE ROL ELECTORAL(!)- nici pentru,- nici contra actualului primar!! {despre activitatea caruia am o parere f. buna (cu cateva excepti…pici colea)}. Deci: TRAIASCA! [si copacii orasului asisderea…ca doar vine Incalzirea Globala (cea fara de umbra !) peste NOI TOTI domnilor!] ~ V.H.
Nu știu cum ați fost recunoscut.
Initalele sunt reale si atitudinea mea in problema naturii si a animalelor e binecunoscuta in anumite cercuri..plus :” stilul, d.le..stilul ” ..ce mai ,m-au recunoscut, dar NU-M PASA si NU REGRET !! v.h.
Felicitări, atunci!
Scuze, rectific ,(indignarea din mine a gresit): cu DECENII varsta….V.H.
Multumesc pentru amintiri despre un oras care astăzi numai prin nume si locul geografic există.
miau dat lacrimile cand am vazut din nou poze cu orasul vechi
Cu plăcere.
Mult Stimate Patriot Local. Într-o vreme m-am considerat petroşenean stând peste două decenii în acest minunat oras , în care deschideam geamul si admiram piscurile Parângului, pe care le-am parcurs pe jos de nenumărate ori. Colecţia de poze este ne mai pomenită şi te obligă la aduceri aminte, aşa cum reiese şi din comentariile prezentate. Faptul că momentan nu trăiesc în această zonă m-a făcut să colecţionez tot (asta este o dorinţă) ce pot în legătură cu oraşul Petrosani, cu Valea Jiului sau cu Judeţul Hunedoara. Colecţionez cărţi scrise de petroşeneni, ţin legătura cu organizaţii civile de mineri (Foarte puţine) şi am demarat acţiuni pentru păstrarea tradiţiilor studenţeşti de la Academia de Mine din Selmecbanya. În colecţia mea există poze din Petroşaniul vechi, Aninoasa, Lupeni, pe care nu le-am văzut în prezentare şi pe care pot să le pun la dispoziţie, dacă doreşti. Având în vedere vârsta cât şi faptul că momentan stau la 600 km de vale îmi îngreunează contactul permanent cu Tine, dar norocul nostru e internetul care elimină distanţele şi usurează contactul dintre oameni cu aceleaşi “hobby”-uri. De aceea aştept cu respectul cuvenit răspunsul Tău care consider că va fi un accept pentru o colaborare mai lungă si benefică în interesul tuturor.Din partea mea voi face tot ce îmi stă în putinţă. Sper că îmi permiţi o observaţie la poza 31. În prim planul pozei se vede un vagonet ce transporta pe cablu cărbunele exploatat la Mina Aninoasa si era transportat la preparaţia Petrila.Dacă cauţi acul în carul de fân ai putea găsi mai multe comentarii incomplete,dar la activitatea prodigioasă depusă pentru apariţia saitului apar vrând, nevrând asemenea erori , ele fiind explicabile si prin lipsa de surse de documentare precum si datorită greutăţii de a primi informaţii de la oameni în varstă care comunică destul de greu cele ştiute. Închei prezenta cu speranţa unui început care va avea rezultatele scontate. M-a impresionat că în colecţie am regăsit o vedere făcută de bunicul meu, fapt ce dovedeste că am mostenit de la el dragostea pentru aceste meleaguri pe care leam vizitat din nou anul trecut cu ocazia întâlnirii de 50 de ani de la bacalaureat, unde neam simţit bine toţi si unde voi reveni cu plăcere ori de cţte ori voi avea posibilitatea. Micuţul de 170
Bună ziua domnule,
Și vă mulțumesc pentru intervenție. Desigur că sunt interesat de o colaborare cu Dvs. în vederea extinderii colecției și, mai mult, bineînțeles că orice observații privind pozele sunt binevenite, așa că vă rog să vă simțiți liber a comenta oricare dintre poze. În mod evident, n-am de unde să le știu pe toate, fiind destul de tânăr.
Vizavi de colaborare, propun să mutăm discuția pe mail și, de aceea, îmi permit să vă contactez la adresa specificată de Dvs. în comentariu.
Dorindu-vă multă sănătate,
Cu stimă,
R.
Bună seara,
Din păcate, adresa de mail de la comentariul Dvs. este invalidă. V-aș ruga, dacă binevoiți, să comentați cu o alta.
Vă mulțumesc!
Cu stimă,
R.
Stimate Domnule Molnar! Te rog să mă ierţi pentru greşeala din adresa de email. Vina este numai a mea deoarece nu am controlat adresa înainte de trimiterea scrisorii.. Sper că putem trece aceste neplăceri cauzate de neatenţia mea pe seama greutăţilor de la orice inceput. Voi încerca să fiu mai atent pe viitor. În ce a ce priveşte colaborarea în viitor sunt de acord cu corespondenţa prin email, deoarece este prima pagină de blog la care am intervenit şi necunoscând toate subterfugiile acestei activităţi, există posibilitatea să greşesc, dar voi încerca să aplic cele învăţate pe vremuri la latină, şi anume: “A greşi este omenesc, dar a persevera în greşală este diabolic!”. Şi dacă adaug la cele dinainte şi faptul că sunt dispus să învăţ lucruri noi la orice oră, nu sunt într-o situaţie chiar aşa de disperată. Recitind scrisoarea precedentă, este corect să mai atrag atentia asupra unei alte erori şi anume asupra faptului că, din 1946 şi până în 1992, cu excepţia unor perioade scurte în care am stat la bunici la Vulcan, sau după căsătorie am stat câteva luni la Lupeni , am avut domiciliul permanent în Petroşani, deci peste 40 de ani şi nu douăzeci cum am amintit. (Menţionez ca şi în prezent am un apartament confortabil în Petroşani). În ce a ce priveste colecţia mea de vederi trebuie să precizez câteva aspecte essenţiale şi anume:
1.- Colecţia se compune din două părţi :
-o parte compusă din aproximativ 400 de vederi originale ale multor locuri din judeţul Hunedoara din perioada dinainte de 1940 (marea majoritate fiind din Vale);
-şi o parte pe diferite tipuri de suporţi uzuali sub formă electromagnetică sau digitalizate.(peste 800 de imagini, având unele suprapuneri cu vederile originale) .Comparând imaginile comunicate de D-stră cu cele din posesia mea, cred că nu este exclusă posibilitatea ca unele vederi să fie chiar din colecţia mea, şi totodată există posibilitatea ca eu să fi obţinut unele piese din colecţia mea de la aceeaşi sursă cu D-stră. În colecţia mea am şi duplicate, sau chiar mai multe exemplare cu scopul de a analiza evoluţia imprejurimilor pn timp, (stadiul amenajărilor, a electrificării străzilor, gospodărirea spaţiilor verzi, modificările constructive ulterioare, etc.În incheiere scuze pentru adresa greşită, aştept cu nerăbdare informaţii despre soarta acestei scrisori ,şi sperînd într-o colaborare fructuoasă pentru amândoi închei cu tradiţionalul salut mineresc”NOROC BUN”
Micuţul de 170
Bună ziua,
Aveți un e-mail de la mine!
Cu stimă,
R.
Pentru Micutul de 170:
Stimate domn, imi cer scuze ca intervin in dialogul dintre dvs si gazda acestui blog, dar o fac pentru a va intreba daca va ganditi cumva ca de pe urma colaborarii dvs cu dl. Molnar sa putem profita si noi, cei care ne-am manifestat deja prin mesajele postate interesul pentru istoria (in imagini, aici de fata) acestor locuri, care, pentru majoritatea dintre noi, sunt poate locurile natale. In ce ma priveste, as fi mai mult decat bucuros sa pot vedea o crestere substantiala a volumului colectiei foto prezentata aici.
Numai bine!
Stimate D-le Mureşan Florin!
Mă bucură foarte mult că există preocupare pentru cunoaşterea localităţilor din Vale aşa cum au arătat ele în perioade mai mult sau mai puţin îndepărtate în timp faţă de prezent. Din acest punct de vedere, intenţia mea este, să pun la dispoziţia tuturor pozele, pentru a putea fi studiate. Dar acest lucru se poate face respectând următoarele:
a.-cine doreste, poate face copie după vederile prezentate doar într-un exemlpar şi în exclusivitate pentru folosinţă proprie la domiciliul propriu,
b.-este interzis prin lege folosirea acestor vederi în scopul obţinenerii de foloase materiale prin editarea sau reeditarea lor.
c.-Pentru a le putea identifica, legea imi permite să le public, aplicand pe ele un filigran care la copiere nu se pooate elimina. O altă posibilitate este publicarea pozelor cu programul PICASSA prin albume personalizate unde se poate ca pozele să fie publice pentru toată lumea (fiind accesate de ori şi cine Sau cu acces limitat , în cazul în
care are acces numai persoana sau persoanele care sunt in posesia unei parole care să permită accesul. Ambele metode au şi deficienţe, motiv pentru care ele se pot aplica combinat.şi eu cred că voi aplica împreună cele două variante.Programul PICASSA este gratuit.
În prezent am început să sistematizez pe oraşe şi evenimente vederile din proprietate, până ce voi termina,voi lua hotărârea necesară şi despre comunicare cu scopul de a afla cei înteresaţi.
Aştept cu interes şi propunerile D-stră
Cu stimă şi tradiţionalul „NOROC BUN”
Micuţul de 170
Pentru Micutul de 170
Nu stiu dacă colectia ta se referă numai la poze. In cazul dacă te interesează si alte documente, cum ar fi cărti cu tema Petrosani de altădată îti recomand cartea srcrisă de mine apărută în Ungaria, Editia Holnap Magazin 2011 (în limba maghiară) : Petrozsényi Nagy Pál: Cirkusz. Cartea poate fi cumpărată prin bookline.ro
Si pentru cine nu cunoaste limba maghiara (sa nu uitam totusi ca traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul), dar ar vrea totusi sa citeasca aceasta carte, ce solutii aveti?
Dacă nu stie ungureste, nici o solutie. Dacă stie, poate s-o cumpere prin bookline.ro, precum am remarcat mai înainte.
pentru Micutul de 170:
Stimate domn, cred ca am fost gresit inteles cand am folosit expresia “a profita de fotografiile” de aici. Niciodata nu m-am gandit ca as putea sa le valorific in scop personal. Cand am spus ca vreau sa profit de ele, m-am referit la faptul ca vreau sa le vad postate aici si sa ma uit la ele ori de cate ori vreau (eventual sa mai si comentez, alaturi de alti privitori asemeni mie). Sincer, nici astea care sunt postate aici n-am incercat vreodata sa le descarc (nici nu stiu daca se poate acest lucru). De ce sa le descarc, cand stiu unde le pot vedea la orice ora (cu conditia sa mearga netu’, bineinteles).
Cu stima.
Pentru Micutul de 170 :
Stimate domn, imi cer scuze daca ce postez acum o sa apara de 2 ori, ca vad ca prima postare “mi-a mancat-o” sistemul.
Asadar, cred ca am fost inteles gresit cand am folosit expresia “a profita de pe urma acestor fotografii”. Ceea ce am vrut de fapt sa spun era ca m-as bucura sa le pot vedea aici in numar cat mai mare (si eventual sa comentez pe marginea lor, alaturi de alti privitori asemeni mie) si nicidecum sa le descarc spre folosinta proprie. De ce sa le descarc, cand pot sa le admir aici ori de cate ori vreau? Ca sa fiu sincer, nici nu stiu daca se pot descarca aceste poze, n-am incercat niciodata.
Cu stima.
Imi pare rau, ca asa de tirziu am descoperit acest blog. Am cautat multa vreme poze despre Petrosani, felicitari pentru idee in ciuda faptului, ca mi-a rascolit amintiri…
Mulțumesc. Sper că ai găsit ceea ce căutai!
Este cea mai mare colectie de fotografii vechi privind Petrosaniul.Felicitari! Voi face cateva precizari la unele imagini.Foto 15 si 16 se refera la Separatia Petrosani Est ce deservea mina Petrila pana in 1931 cand se da in folosinta preparatia Petrila.Carbunele se transporta de la mina Petrila prin tunelul mic -paralel cu tunelul mare ,ce exista si azi- pe o cale ferata ingusta cu vagoane de 3t si locomotiva electrica.In dreapta imagini este Uzina electrica.
Da, chiar vă rog!
Titulatura de Sparatie de la minele statului nu are legatura cu nationalizarea .Dupa Marea Unire mina Petrila trece din propietatea Soc. Anonima de Mine Salgotarjan ,cu capital unguresc, in propietatea Soc. Anonima Romana -1920-actionari fiind un grup de banci romanesti si Statul roman.
Foto 31-In centrul fotografiei in partea inferioara nu este turnatoria URUMP.Este cladirea depozitului central ICRA-intreprindere comerciala cu produse alimentare- iar din depozit pana in raul Jiu era un depozit Comlemn, lemn de foc pentru populatie.Poza este realizata dupa 1950 deoarece in departare pe deal apare cladirea IMP-actuala Universitate.
Aveti dreptate si-mi permit sa “nuantez” putin data cand s-a facut fotografia : prima jumatate a anilor ’60. Explicatia : in dreapta jos se poate observa cladirea birourilor minei Dalja (din cate stiu mina s-a redeschis prin 1961-62), dar nu se vede turnul putului centru (cu skip) de la aceeasi mina, put care s-a pus in functie prin 1967.
Referitor la depozitul de lemn pentru populatie de pe malul Jiului, situat aproape vis-a-vis de mina Dalja, el nu era al Comlemnului, ci al fostei ICSMI. Acolo a lucrat mama mea ca si casiera intre anii 1961 si 1980.
In postul de mai sus ma refer la foto 31
Aha, acum am înțeles și eu!
Foarte interesant. Nu știam asta, clar!
Foto32 In stanga in plan apropiat este Separatia Petrosani Vest cu putul de extractie lipit de ea.Cosul de fum este de la cladirea cazanelor de abur folosit la actionarea compresoarelor pentru aer comprimat. Aerul comprimat era folosit in subteran -ptr. actionare unelte si ventilatoare- la suprafata ptr. actionarea masini de extractie.Depozitul de lemn era situat peste raul Jiu.
Într-adevăr. Privind mai atent, în dreapta jos, văd “arcadele” separației.
Foto 33 Ansamblul de bolti cu rol necunoscut este de fapt partea de jos a silozului pentru incarcarea vagoanelor c f normale, aflat la acea data in constructie.Constructia terminata apare in foto 41.Dealul taiat este o veche halda de steril erodata de raul Jiu,care dupa ploi abundente facea prapad.Deabia dupa anii 60 s-a realizat regularizarea actuala a Jiului.Foto 34 In plan apropiat incinta minei Petrosani vest. In plan mai indepartat se vede turnul de apa al CFR-putin in dreapta cosului de fum al Daljei-. Indepartare, pe fundalul Rosiei, este cosul de fum al uzinei electrice petrosani si putin stanga Separatia Petrosani est.
Da, nici n-am observat, analizând fotografia, turnul de ală de la Dărănești.
Foto 123 Cladirea perceptoratului regal roman Petrosani era situata peste drum de asezamantul medical Principele Mircea, fosta maternitate, actualul Club Studentesc.
Asta inseamna ca cladirea din foto123, fosta a Perceptoratului Regal s-a transformat ulterior in Scoala de muzica ce a fost demolata in toamna anului 1982? Este interesant ca am intrat de multe ori in ea in copilarie, dar nu-mi mai amintesc cum arata.
Salut, fosta Scoala de Muzica era aproape la fel ca si Scoala Generala nr. 1,cu sali de clasa inalte unde ne mai preda domnul profesor Onet muzica si pe holuri erau multe busturi de muzicieni si artisti.
H.
Înțeleg. Nu mi-aș fi dat seama niciodată. Vă mulțumesc frumos pentru generozitatea de a împărți aceste informații și cu noi!
Foto 84 Este foarte adevarat ca zona a suferit transformari radicale in timp. Au rezistat cele sase blocuri cu un etaj, doua separate in plan apropiat, trei cuplate in cascada in plan ceva mai indepartat si unul perpendicular pe cele cinci, in partea dreapta. In careul format de aceste blocuri se afla un parculet. Careul este inchis pe latura din stanga de o straduta perpendiculara pe paraul Maleia si strada Tribunalului.Cand treci podul de pe strada Tribunalului si intri pe straduta, pe stanga ei se afla cladirea noua a sc. gen. nr.4. Daca se priveste cu atentie in stanga imagini se observa un cos de fum inconjurat de o cladire.Este cosul de fum de la centrala termica a Policlinicii vechi din centru-vezi foto nr.112-cladire demolata.Cosul de fum in poza 112 nu apare deoarece este in spatele cladirii.In dreapta imaginii se vede biserica ortodoxa din centru- de langa Liceul teoretic M. Eminescu.
Chiar nu știam acestea, trebuie să admit cu sinceritate!
Foto 86 Este interesant ca pe locul unde s-a construit ulterior biserica ortodoxa-cu fata spre str. M. Viteazul-, sala de sport a Scolii Sportive , sediul nou al Sc. gen.nr. 4 si cele sase blocuri cu un etaj din foto 84 ,in momentul executarii pozei zona era ocupata de gradini. Remarcabila este instalatia eoliana din dreapta imaginii compusa din turla din lemn si o elice pozitionata in varf. Intalatia era construita pe malul paraului Maleia si era propietatea Pensionului romano-catolic.Folosea la aprovizionarea cu apa a gadinilor si cladirilor? Oricum este prima instalatie eoliana pe care am vazut-o in pozele vechi cu Valea Jiului.
Nu pot să cred că n-am văzut mai devreme instalația eoliană!
foto 91 Este realizata de pe dealul din spatele bisericii ortodoxe din centru, cu biserica in plan apropiat. Peste drum de biserica, usor stanga, se afla o cladire cu etaj avand ferestre inalte si inguste.Cladirea a gazduit sediul Militiei Petrosani pana aceasta institutie s-a mutat in sediul nou de langa actuala piata agroalimentara.In planul mai indepartat se observa cele patru cladiri ale garii si pasarela. In dreptul pasarelei apare in poza fosta piata centrala a carei constructie apare in foto78. Binenteles ca aproape toate cladirile au fost demolate-exceptie biserica si gara-prin anii 50 cladirea din centrul pietei si in anii 80 cam tot centrul.
De cand am vazut pentru prima oara fotografia 78 cu fosta piata m-am intrebat oare pe unde se afla. Tot timpul am avut impresia ca era amplasata nu foarte departe de actuala Piata Agroalimentara. In sfarsit, ati dezlegat misterul, motiv pentru care va multumesc.
Apropos de fosta cladire a militiei: exact in spatele ei, dar amplasat la o cota inferioara (aproape la nivelul terasamentului caii ferate, cu care se invecina) era garajul fostei intreprinderi de transport local (mai exact fostul IGCL) unde a lucrat mai multi ani tatal meu ca sofer si unde am petrecut mult timp in vacantele din copilarie.
No, și eu am crezut că actuala piață agroalimentară este situată pe locul fostei piețe.
Foto78 O poza foarte frumoasa, cu parfum de epoca .In prima etapa a fost demolat numai ansamblu central al pietei, locul lui fiind luat de un scuar. In centrul scuarului a fost amplasat minerul ,reamplasat la Muzeul mineritului, reamplasat in parcul Carol .In picioare a ramas numai cladirea din partea de nord a ansamblului demolat,cladire in care au functionat pana la marea demolare din anii 80 diverse unitati comerciale si de servicii catre populatie-cum se spunea in epoca-aprozar ,initial propietatea familiai Pascu, parintii celui cu fotbalul, un coafor, s.a. Trotuarul din imagine avea borduri de dimansiuni mici-10 cm lungime- de culoare galbena, foarte frumos lustruite si …foarte rezistente. Colturile si muchiile erau fasonate cum prevad normele CE acum !! Oricum au rezistat pana la demolarea centrului.
Măcar de ar fi refolosit cum trebuie materialele.
Foto 111 Piata Victoriei a fost asfaltata, minerul a fost inlocuit de o fantana, au fost amplasate banci. Este vorba de anii 50. Cum s-a postat anterior, aici stationau autobuzele si taxiurile. Pe vremea aceea erau 3-4 taxiuri. Inainte de aparitia autobuzelor lumea circula cu trenurile CFR pe ruta Petrosani-Lupeni si cu trenutul pe ruta Petrosani-Petrila-Lonea.Oamenii se deplasau pe jos pana la Gara mica ce se afla peste drum URUMP,UMIROM in prezent. Este vorba de vechiul traseu al soselei Petrosani-Petrila care trecea prin actuala poarta de intrare la UMIROM, drept inainte. Avea o cota de nivel inferioara actualului drum.Trecea peste Jiu pe un pod metalic si apoi la dreapta prin Daranesti. Linia ferata ingusta era amplasata pe partea dreapta a Jiului ,pe sensul de mers spre Petrila.Trenutul- cum il numeau localnicii- avea o locomotiva electrica ce tracta doua vagoane de tramvai, fiecare vagon fiind echipat cu doua banci lungi de lemn .
Soseaua Petrosani-Petrila a fost asfaltata prin 1955-56 ,iar autobuzele si-au prelungit traseul pe masura ce se asfalta soseaua, respectiv strada Minei, Cartier 7 Noiembrie, Cartier 8 Martie. Autobuzele ce plecau in vestul Vaii Jiului au fost garate ulterior la iesirea de pe pasarela CFR, pe partea dreapta. Pe partea stanga a pasarelei era… WC public !!! Autobuzele spre Lupeni plecau pe langa casa familiilor Popovici si Salajan ,unde era o brutarie ce facea niste covrigi foarte buni. Se deplasau pana in dreptul cladirii Parohiei romano-catolice si faceau la stanga pe strada Mihai Viteazul .In dreptul Bisericii ortodoxe luau dreapta pe strada principala.Inainte de 1989 zilele de 1 Mai si 23 August erau de sarbatoare si se defila. Oamenii din Valea Jiului se deplasau la Petrosani in Piata Victoriei,cu familiile, in tinuta de sarbatoare. Zilele erau nelucratoare asa ca lume participa la aceste defilari, mai ales ca pe la intreprinderi- azi agenti economici- se dadea si cate o prima . La inceput oficialitatile tineau un discurs din balconul mare al hotelului Jiul si apoi oamenii incolonati pe intreprinderii cu pancarte , steaguri si ceva grafice cu realizarile lor, se deplasau pe strada principala, prin dreptul tribunei oficiale , amplasata peste drum de liceul de stat,azi Scoala Sportiva. In dreptul strazii ce duce la Piata agroalimentara se rupeau randurile .Unii plecau la tren, altii la autobuze. Cei mai multi ramaneau pe loc , maturii la mici si bere, copiii la inghetata, halvita, zahar pe bat, prajituri, limonada la sticla de 250 ml facuta cu sirop natural de fructe, lubenita si pepeni la 23 august, mingi cu elastic, moristi . Fanfara canta in parc. La gradinile de vara, restaurante , cofetarii nu aveai loc sa arunci un ac.Pana prin anii 75- 80, cand a inceput sa se lucreze in aceste zile si se defila, iar cativa ani mai tarziu numai se lucra.A aparut teama de mase de oameni adunate la un loc, mai ales dupa evenimentele din 1977. Revenim la Piata Victoriei. La parterul hotelului Jiul functiona restaurantul Caru cu bere. In cladirea lipita de hotel era un lactobar foarte bun unde se gasea iaurt, sana, mamaliguta cu branza, oua ochiuri si omleta cu verdeturi, crenvursti, ceai, cafea cu lapte. In dreapta magazinului cu autoservire functiona o cafenea- La varice- unde se bea in picioare o cafea expresso foarte buna. Unii clienti o asezonau cu cateva picaturi de coniac dintr-o sticla la purtator,cumparata din vecini. Dupa 2-3 cafele discutiile deveneau tot mai aprinse ,filozofice. Aici au aparut pentru prima data linguritele de plastic.Foarte multi clienti le luau amintire.Intr-o zi toate linguritele aveau o gaura in cupa si lumea si-a pierdut interesul pentru ele. In dreapta acestei cafenele urma o poarta si apoi cladirea in care functiona bodega Zori de zi. Era poreclita Acvariu deoarece avea doua ferestre- vitrina foarte mari, pereti interiori cu mozaic verde-galben, iluminat cu neon, clientii parca erau pestii in acvariu.
De-ați ști de câte ori m-am întrebat cele la care Dvs. ați răspuns mai sus și încă altele, precum:
1. Cum se sărbătorea pe vremea aceea Ziua Minerului?
2. Dar nedeile?
3. Comerțul cum era?
Pentru Lala:
Sunt foarte interesante comentariile dumneavoastra, o mica parte din amintirile povestite sunt si in memoria mea, fiind traite si de mine in copilarie. Trenuletul spre Petrila nu l-am apucat (probabil ca nu eram nascut pe vremea cand circula, sau eram prea mic ca sa-mi amintesc), dar am mers de zeci de ori pe soseaua veche ce lega Petrosaniul de Petrila inainte de construirea viaductului, sosea care, dupa cum ati precizat, trecea prin ceea ce este acum curtea “ruinei” UMIROM, si ale carei “resturi” se mai vad si azi in zona unde a fost vechiul pod peste Jiu (langa cladirea Scolii gen. nr. 3). De fapt, de pe malul celalalt al Jiului, daca cineva priveste de dincolo de calea ferata inspre viaduct, poate observa inca parapetul si taluzul betonat din curba vechii sosele.De asemenea imi amintesc bine de Carul cu bere, de Zori de zi si, bineinteles, de celebrele defilari si mititeii de dupa.
M-as bucura sa mai postati si alte comentarii.
Foto 113 Cladirea din imagine- aceiasi si in foto 24- se afla pe locul viran de astazi de langa posta noua, in fata strazii ce coboara de la Universitate. Era cladirea vechiului Oficiu postal,care in timp a suferit o serie de transformari.In partea de mijloc s-a montat o usa rotativa cu patru aripi, aripi protejate pe ambele fete la parte inferioara cu platbanda de alama , pentru a o proteja de picioarele celor grabiti. La partea superioara aripile aveau geamuri ,protejate pe fiecare parte de un maner din lemn, montat orizontal. Era o placere pentru copii sa se roteasca cu usa pana ameteau sau pana o functionara ii lua la goana.Cand posta s-a mutat in cladirea noua din parc, cladirea veche a suferit din nou transformari gazduind Hotel Central, cu bar la parter.
Azi…asteptam noul hotel, desi un hotel modern ar trebui sa aiba o parcare pentru masini ceea ce ar aglomera si mai mult circulatia masinilor si a pietonilor in zona.
Cred că după hotel mai avem de așteptat.
Foto 73 Infatisarea Liceului de stat se cosmetizeaza dupa Marea Unire- fata de infatisarea din foto 71 si 72- in sensul ca primeste o copertina la intrare si un gard cu postament din piatra de calcar de Banita si fier forjat la partea superioara.In anii 50-60 in partea stanga a liceului exista un teren de sport acoperit cu zgura rosie de la incalzirea cazanelor cu aburi. Ulterior s-a adus zgura de Banita, rezultata prin ciuruire. Pe locul respectiv este azi un parculet si o casa particulara construita dupa 90.Pe acest teren jucau echipele de handbal masculin Stiinta Petrosani, divizia A studenteasca si ulterior divizia B, handbal feminin SSE Petrosani, divizia B, volei masculin Stiinta Petrosani ,divizia B,baschet masculin Stiinta Petrosani , divizia B.Dupa 1960 echipele de handbal s-au mutat pe terenul cu zgura rosie situat imediat in partea dreapta a portii stadionului Jiul, echipele de volei si baschet au jucat numai in sala de sport de la Universitate. Prin 71-72 echipele de handbal s-au intors pe terenul din spatele scolii sportive, teren cu bitum.In prezent handbalul se joaca numai in sala pe parchet.Concomitent cu aceste echipe in Petrosani activau, fotbal Jiul-divizia A, rugby Stiinta-divizia A, tenis de camp-divizia A, gimnastica baieti-fete SSE Petrosani, atletism Jiul, fotbal Stiinta-divizia C ,handbal Utilajul-judet, s.a.
Calcar de Bănița? Este deosebit de alt fel de calcar? Sau denumirea dă doar localizarea?
@Robin Molnar:
Piatra de calcar de Banita este o piatra de calcar obisnuita, extrasa din cariera care se mai vede si acum. Cel mai bine se poate vedea aceasta piatra la Hala Pietei Centrale, ai carei pereti au fost placati la exterior cu aceasta piatra (de culoare rosietica) la inceputul anilor 50, cand s-a construit hala, si asa au ramas pana azi.
Da, m-ați făcut curios și am fost până la o carieră de piatră de la Peștera Bolii. Mulțumesc.
Foto 133 In poza nu este prezentata o sezatoare , la care femeile lucrau lana,este o nedeie, obicei stravechi momarlanesc.In primul rand trebuie sa precizez ca ii stimez pe bastinasii Vaii Jiului, care odata cu inceperea mineritului pe aceste locuri au suportat presiuni foarte mari, in special dureroasele expropieri de pamanturi.Ce pot spune despre ei e ca se purtau frumos cu barabele care apareau la nedei si ii puneau imediat la masa. Am participat la o astfel de nedeie pe la sase ani invitat de un vecin. Nu stiam eu la varsta aia ce e o nedeie dar ma atragea mai mult plimbarea pana la Taia cu motocicleta vecinului, un Zundap german, captura de razboi, o namila neagra cu sistem de prindere a mitralierei pe rezervor.Toata ziua mesterea vecinul la motocicleta si eu il asistam si il ajutam, ii dadeam la cerere o cheie, o carpa, etc. Il ajutam si la sters , mai ales ca imi promisese motocicleta si pe fata lui cea mai mare de nevasta, care era de o varsta cu mine.Ajunsi la locul faptei, la nedeie, vecinul a fost preluat de localnici la o tuica, eu ramas singur am inceput sa privesc in stanga si in dreapta, pentru ca nu mai vazusem atatia momarlani la un loc. Eram si speriat pentru ca stiam ca momarlanii sant foarte rai daca intri in gradinile lor dupa poame sau le calci fanetele si o facusem. Lumea statea pe niste banci lungi si joase,pe doua randuri de o parte si de alta a unui sir de mese la fel de joase. O batranica localnica m-a luat de mana si m-a asezat la masa.Mi s-a pus in fata tanier de tabla zmaltuita-cum spuneau ei la farfurie- o lingura de lemn noua si o lumanare.Am fost serviti cu pasat, varza cu carne de oaie, mancare de prune uscate.Foarte bine preparata mancarea. Apoi momarlanii au inceput dansul, horele. Se canta din fluiere iar momarlanii dansau perechi. Am ramas uimit cat de repede le invarteau pe femei si cu gura cascata cand am auzit strigaturile, unele chiar fara perdea. Asa de impresionat am fost ca unele strigaturi le mai stiu si azi. Cand a inceput sa se negureasca, o alta expresie de-a lor, am inceput sa-mi caut vecinul. L-am gasit bine dispus cu vreo 20 de linguri noi primite cadou de la localnici, pe care ii mai servea cu motocicleta.Ne-am urcat pe motocicleta, eu in spate cu o mana ma tineam de sa, iar cu celalta tineam lingurile, din care jumatate imi erau promise. A demarat vecinul in tromba si in curba din dreptul Liceului Petrila motocicleta a derapat si ne-am trezit in iarba,cu lingurile rasfirate in jurul nostru. Noroc ca pe vremea aceia nu exista gardul de lemn de la margine drumului . Aveam numai un genunchi zgariat. S-a uitat la mine ,a spus sa misc piciorul zgariat,m-a intrebat daca ma doare ceva .La raspunsul negativ, ne-am suit din nou pe motocicleta cu vreo patru-cinci linguri adunate in pripa. Acasa m-a instruit sa nu-i spun mamei ce am patit, sa-i spun ca am cazut la joaca pe iarba, de altfel nu era singura data cand as fi cazut. Si daca ma tin de cuvant imi da toate lingurile, fata si binenteles motocicleta, preferata mea. Peste vreo 25 de ani ma trezesc in birou cu fata promisa mie. Ma ruga sa-i angajez barbatul. I-am povestit intamplarea spusa anterior, a zambit putin trist,marcata de probleme personale. De atunci din copilarie nu am mai fost niciodata la o nedeie.
Frumoase amintiri! Mă bucur că ne-ați povestit, întrucât, cu această ocazie, am învățat și eu ceva.
Fot 53 Este Biserica evanghelica a etnicilor germani, construita in i892, turla a fost trasnita si refacuta in forma sub care se prezinta azi. Biserica a fost renovata in 1910. In prezent este inchisa deoarece comunitatea este mica si tine serviciul religios in casa parohiala, prima casa pe stanga cum cobori pe langa biserica spre piata . Foto 55 Biserica romano catolica Sf. Varvara, de fapt Barbara la catolici. In foto 56 este aceiasi biserica langa care apare o cladire ce a apartinut TCMM-ului. Pe acest loc se afla azi cladirea magazinului Penny. Foto 54 Bisericile din fotografie exista si azi. In dreapta Biserica ortodoxa Pogorarea Sf. Duh, situata in spatele Casei de cultura a studentilor, cladirea noua. In dreapta Biserica Reformata, maghiara, la intersectia str. G-ral Dragalina cu bulevardul. Ce nu apare in poza este Biserica Unitariana, maghiara, peste bulevard fata de cea Reformata. Ce mai apare in poza in plus fata de cele enumerate de propietarul colectiei este Posta veche vazuta din spate, cladire despre care am amintit in foto 24 si113. Foto 109 Biserica ortodoxa Sf. Nicolae situata in centru , pe langa Colegiul M. Eminescu, apare si in foto 92 si 93. Aceasta din urma este facuta cel mai probabil dinspre zona Praga. In pozele mai vechi ale Petrosaniului nu apar Bisericile ortodoxe construite mai tarziu, Biserica ortodoxa Sf. Treime, sfintita in 1940,cea cu fata la str. M. Viteazul, langa podul peste Maleia si Biserica ortodoxa Sfintii Imparati Constantin si Elena, sfintita in 1970,cea din zona viaductului peste calea ferata.
Pentru mine este un mister cum de știți până și anii… 🙂
Referitor la bisericile din Petrosani as preciza ca in orasul nostru este o singura Biserica greco catolica unita cu Roma. Din cate stiu Biserica greco catolica a revendicat doua din actualele Biserici ortodoxe. Neajungand la nici un rezultat enoriasii au ridicat o noua biserica ,in cartierul Aeroport, dupa blocurile din strada Independentei, spre deal. Biserica are o fatada moderna, futurista?.
Nu știam asta, sincer să fiu. Când s-a construit biserica nouă?
Foto 89 Poza este facuta din Cimitirul Evreiesc.In departare se vede in partea stanga Biserica Evanghelica a etnicilor germani, in dreapta Biserica Romano Catolica Sf.Barbara sau Varvara la ortodoxi. In partea stanga, pe la mijlocul fotografiei este Policlinica din centru,demolata.
Rectificare la foto 89 Policlinica este in partea dreapta si nu in stanga.
Era destul de mică policlinica, din ce bag de seamă. Cu salubritatea cum stătea?
Foto 117 In stanga nu sant parcate motociclete ci doua trasuri cu cate o pereche de cai fiecare.
Nu mi-aș fi dat seama niciodată că sunt trăsuri. De fapt, nu remarcasem multe detalii până să le evidențiați Dvs.
@Robin Molnar
Dupa cum se poate vedea in foto 112, policlinica nu era mica deloc. Despre aspect…poza spune totul, orice comentariu e de prisos.
@Horatiu
Imi amintesc si eu de orele de muzica ale stimabilului domn Onetiu tinute in fosta cladire a Scolii de muzica (am fost si in corul dumnealui vreo 6 ani). Ceea ce am vrut sa spun in postul anterior este ca, desi am fost de multe ori in ea (si stiam foarte bine unde se afla, fiind la un minut distanta de cladirea Scolii nr.1 veche), in mod ciudat nu-mi amintesc arhitectonica cladirii, de aceea nu mi-am dat seama ca ea era in foto 123.
Imi amintesc (nu stiu daca nu cumva am mai scris chestia asta, n-am timp acum sa-mi revad posturile anterioare) ca, cu cateva luni inaintea demolarii acestei cladiri, am fost trimisi de la scoala (eram elev in clasa a zecea si eram in perioada de practica productiva, care tinea 4 saptamani in fiecare trimestru) sa ajutam la dezafectarea cladirii (am scos afara mobilierul si alte lucruri recuperabile). Ulterior, ne-au pus intr-o sala de la parter sa razuim cu niste spacluri gletul de pe pereti, care era acoperit cu mai multe straturi de vinarom, ocazie cu care ne-am blestemat zilele acolo, ca nu se curata deloc vopseaua aia afurisita. Nici pana azi n-am inteles de ce trebuia sa curatam peretii unei cladiri care in aprox. 3 luni de la sus-pomenita intamplare a devenit un morman de moloz (???????!!!!!!!!!!!)
Da imi aduc aminte ca am fost si la construirea noi Scoli Generale nr. 1,unde am apucat sa invat un an si trebuia sa venim de acasa cu papuci de casa sa nu stricam parchetul proaspat pus ,am carat mobilier in vacanta mare de la fosta scoala la noua scoala si a fost ultima oara cand am vazut atelierele de practica de la subsolul scolii.
Biserica Greco catolica a fost pusa in functie, sfintita, prin 2010.Fatada are un aspect modern, corpul bisericii este primit donatie de afara , deoarece este o constructie demontabila.
Foarte interesant. Trebuie să o văd și eu. Mulțumesc.
Despre comert. O sa prezint cateva amintiri care mi-au ramas in memorie despre comert. Nu am lucrat in domeniu si poate amintirile mele pot fi subiective. Prin anii 50 inca se simteau urmarile Razboiului al II- lea Mondial in aprovizionarea cu alimente,imbracaminte si bunuri de uz indelungat. In primii ani painea era numai neagra, dar de foarte buna calitate. Acum se pare ca a devenit un lux desi nu este originala.Toata lumea avea cartela de paine.Culoarea cartelei era in functie de ocupatia membrului de familie.Cea mai tare era cartela de miner, adica luai cea mai mare cantitate de paine. Daca erai functionar luai mai putin, pentru ca nu faceai efort fizic,copii daca imi aduc bine aminte luam o ratie de 250 gr pe zi, un sfert de paine.
De multe ori mergeam dupa paine si daca era calda imi mancam ratia pana acasa.Peste cativa ani a aparut painea semi si painea cu cartofi. Am vazut intr-o zi o satra de tigani nomazi cu vreo 20 de carute. Au oprit la militie si bulibasa a intrat cu un catastif in sediu. A iesit cu un militian care i-a numarat pe cei ce formau satra.Militianul a semnat. Au mers impreuna la magazinul de paine. Sefa de acolo i-a spus militianului ca ei nu au cartele, asa ca le vinde paine numai cu aprobare de la primarie. Si au plecat cei doi la primarie sa obtina aprobare. Untul, untura, marmelada, halvaua veneau ambalate in lazi mari de 20 kg si erau de buna calitate si fara E-uri! Uleiul era la inceput numai varsat, venea la alimentara in butoaie de 200 l, de unde se extragea cu o pompa de mana. Mult timp dupa aceia, am fost in trecere pe la depozitul ICRA si am vazut cum se curata un depozit de ulei, care era practic un bazin betonat. Am ramas surprins ce mazga se scotea din acel bazin, inclusiv niste lighioane mici care odata au chitcait. In privinta bauturilor spirtoase de baza erau rachiul , vinul si romul. Daca priveai prin sticla pe spatele etichetei scria Imbuteliet MAT. Nu stiu nici acum ce inseamna MAT dar am aflat unde este, deoarece fiind in primi ani de liceu in perioada verii m-am angajat la depozitul de reparat ambalaje-lazi, depozit vecin cu MAT-ul. Cei ce lucrau acolo majoritatea erau zilieri. La locul de munca ajungeam pe traseul Gara , moara de faina, bodega Oltul, MAT si in fine Depozitul de ambalaje. Reparam lazi , le incarcam in camion si apoi le incarcam in vagoane CFR. La ora noua seful de depozit se punea la masa si nu putea incepe masa fara una mica, asa ca zilnic mergem la vecini, care imi dadeau un ceainic plin cu tuica fiarta. MAT-ul avea o linie ferata peste drum. Acolo erau trase vagoanele cisterna cu bautura. Se introducea un sorb pe la partea superioara a vagonului si cu o pompa se aspira bautura ce curgea pe o teava pozata pe deasupra drumului pana in cladire, in niste bazine. De aici cu o intalatie de imbuteliere se umpleau sticlele. Intr-o zi ma chema seful si ma intreaba ce port sub pantaloni, izmene sau chiloti. Am raspuns ca port chiloti si atunci spune, hai cu mine. Mergem la un vagon ce se descarca si operatia era oprita deoarece cazuse sorbul in cisterna. Seful zice, trebuie sa-i ajutam pe oamenii astia, daca nu platesc penalizari la CFR. Te dezbraci, te bagi in cisterna si cu piciorul cauti sorbul. Cand il gasesti il agati cu carligul si il tragi afara. Am avut noroc ca vinul in cisterna era la jumatate si era caldut din cauza soarelui. M-am dus in MAT , am fost spalat cu furtunul cu apa calda si am primit 50 de lei, o suma mare la acea vreme. Peste ani cand mergeam cu colegii la un vin fiert la crama Cotnari ,le povesteam intamplarea, dar nu se ingretosau. Crama era intr-o cladire pe colt, in dreapta bisericii evanghelice a etnicilor germani, cladire demolata. Intrarea se facea pe strada care merge la piata . Usa era confectionata in forma de butoi iar in crama ajungeai coborand pe niste scari inguste. In interior era tot timpul aproape intuneric deoarece lumina naturala intra pe niste ochiuri de geam situate aproape de tavan. Vinul era vin varsat imbuteliat la MAT si fiert cu scortisoara de Uzonovici, seful cramei. Pe la 12 noaptea seful se punea in usa si striga sa il auda toata lumea-ora inchiderii !! gata copii mergem acasa si venim si maine. Si tot repeta timp de aproape o ora pana cand pleca si ultimul ..copil. Revin la comert. Se dadeau si cartele de faina. Femeile mai faceau paine de casa la cuptor sau brutarie. Pe vremea aia oamenii cresteau porci sau cumparau porci toamna tarziu. Dupa anii 50 a urmat o perioada de imbunatatire radicala a aprovizionarii cu alimente si a calitatii comertului. Au fost modernizate unitatile comerciale , dotate cu vitrine si utilaje de pastrare a alimenelor,concomitent cu imbunatatirea prezentarii produselor in vitrine si galantar, firme cu neon, numeroase unitati noi de prestari servicii catre populatie. Magazinele gemeau de marfa diversa si proaspata. Carnea era ieftina si nimeni nu mai crestea porci in gospodarie. Gospodinele mergeau la magazin si cumparau salam sau parizer cate 50 -100 gr pentru micul dejun, proaspat, cat se consuma in ziua aceia. Si lumea era mai civilizata . Aprovizionarea cu lapte, iaurt si smantana se facea la patru jumate-cinci dimineata cand magazinele nu erau deschise. Lazile cu marfa ramaneau in fata magazinului. Multi din cei ce mergeau la servici la cinci jumate se auto serveau cu lapte si puneau in loc sticlele goale cu banii in ele , luau smantana si lasau banii pe cutiile din lazi. Despre haine- In anii 50 foarte multa lume purta pufoici de culoare maronie si gri, binenteles mai ales muncitorii. Cred ca erau din stocurile armatei ruse. Mai tarziu au aparut pufoici de culoare albastra, mai fine, de productie romaneasca. Erau pufoici si pentru copii. Paltoanele se dadeau de asemenea pe cartela si erau de slaba calitate. Pentru maturi erau de tipul raglan in doua culori, maroniu si verde. Tot atunci a aparut moda ,mai ales la copii, pantalon pana sau pantalon de schi, de culoare bleumarin, ingusti la glezna, cu elastic pe sub talpa. Binenteles ca se purtau iarna cu ..bocanci de schi ,care erau de slaba calitate. A aparut achizitionarea bunurilor cu plata in rate ,asa ca toata lumea isi schimba garderoba de Pasti si de Craciun. Nu exista second hand. La scoala, fetele purtau o uniforma neagra cu guler alb, baietii o camasa neagra cu guler alb. Prin anii 60 au aparut uniformele costum si chipiu bleumarin la baieti, rochita pepita si sort albastru, pentru ciclul primar, sarafan bleumaren cu bluza bleu la liceu, pentru fete. Ca bunuri de folosinta indelungata imi amintesc ca in ani 50 au aparut primele masini de spalat rufe, cu o singura cuva, de culoare verde, cu motor rusesc. Rufele se storceau manual cu un storcator cu doi tamburi din cauciuc natural de culoare alba, storcator ce se fixa pe masina de spalat cand se storceau rufele. Acum un an am avut surpriza cand am intrat la cineva in casa, sa vad pe hol o masina din cea descrisa mai inainte . Arata ca noua, vopseaua originala si mergea perfect. Si avea cel putin 55 de ani.Cu timpul comertul a inceput sa se degradeze tot mai mult ajungand o afacere pentru cei ce lucrau in domeniu. Dupa anii 80 a devenit insuportabil.Atat de crunta era situatia incat au aparut si bancuri. Unul a facut scandal in bar. A fost legitimat de politie si la profesie a declarat ca e macelar. Simtind ca este pe drumul cel bun, politistul se prezinta la domiciliul recalcitrantului. La usa iese sotia. Aici sta macelarul X. Nu tovarase, sotul meu se lauda ca e macelar.El saracul e inginer.
Foarte, foarte interesant! Cu siguranță nu știam acestea. Când mă gândesc că am fost civilizați odinioară…
@Lala :
Foarte interesant comentariul dvs. si ma bucur ca ati revenit. Mi-ati starnit nostalgii cu randurile pe care le-ati scris, intrucat mi-am amintit de fosta crama care era situata pe actuala strada Carol Schreter. N-am intrat niciodata acolo, dar imi amintesc (vag, intrucat eram mic) ca treceam prin fata ei si mi se parea ciudata acea intrare in forma de butoi, asa ca tatal meu a trebuit sa-mi explice cu lux de amanunte ce este acolo.
Referitor la aprovizionarea magazinelor din anii 60, pot sa confirm ca ea a continuat si in anii 70, cand magazinele gemeau de marfa, preturile erau relativ mici, iar oamenii nu faceau stocuri de alimente in casa, cumparand doar atat cat aveau nevoie. Imi amintesc ca eram foarte suparat cand mama ma trimitea la alimentara de peste drum ca sa cumpar 5 oua sau o jumatate de kg de zahar si ii reprosam ca, din cauza ca cumparam cantitati mici, trebuie sa ma duc mai des la alimentara, rapindu-mi astfel din timpul de joaca, iar mama replica ca nu are de ce sa cumpere mai mult, deoarece vrea sa aiba tot timpul produse proaspete in casa, pe care le gasim oricand la magazin.
Tragedia a venit in anii 80, cand am fost supusi la (probabil) cea mai cumplita curba de sacrificiu din istoria moderna a Romaniei.
Pe vremea noastra era si munca patriotica ,si cules de fructe de padure,si tabere PTAP,si sortat cartofi,toate acestea erau modul nostru de socializare ,tin minte ca stiam majoritatea colegilor din scoala sau liceu pentru ca inevitabil cumva interactionam undeva cu ei la toate aceste actiuni.
Foto 46 Colonia Teodorescu. In dreapta este paraul Maleia si in dreapta paraului este acum Piata agroalimentara.Se vad turlele Bisericii Romano catolice, in stanga si ale Bisericii Evanghelice, in dreapta. Foto 47 este aceiasi zona. Strada din fata este in prelungirea strazii Timisoara ce coboara pe la Compania Nationala a Huilei, se intersecteaza cu strada Carol Schreter, trece peste linia ferata spre fostul Cazinou al muncitorilor, fost Teatru vechi, fost UACCVJ-unitatea de administrare camine si cantine VJ, care dupa privatizare nu mai stiu cum o cheama. Binenteles ca gardul din planul apropiat nu mai exista de mult. Din cele doua fotografii se observa ca linia ferata Petrosani- Lupeni nu era inca construita. Cand te gandesti ca aceste case au acum 100 si mai bine de ani!! Colonia se numea Teodorescu dupa numele primului director general al proaspetei pe atunci-1920- Societatii Anonime Romane Petrosani.
Pentru Lala :
Referitor la foto 46, va rog frumos sa-mi spuneti, daca stiti, acel pod care se vede in dreapta, este acelasi pod de lemn care era in spatele pietei in anii 60-70, sau era unul anterior acestuia? Daca este acel pod, inseamna ca am trecut de zeci de ori pe el in copilarie, cand mergeam cu parintii in vizita la un unchi care locuia in colonie pe str. Radu Sapca. Obisnuiam sa scurtam drumul prin piata, coboram scarile din spatele pietei (in coltul vestic al pietei, langa actuala piata a tiganilor-scari actualmente inchise circulatiei), apoi traversam Maleia pe podul sus-pomenit iar apoi mergeam pe traseul descris de dvs. la comentariul pentru foto 47.
Din cate imi dau seama, foto 46 a fost facuta aproximativ de pe locul unde este acum terasamentul caii ferate.
Astept un raspuns, daca se poate.
Pentru Horatiu :
In scoala nr. 1 noua n-am apucat sa invat, am terminat gimnaziul exact in vara lui 1981, iar cladirea s-a dat in folosinta in toamna acelui an. Dar, daca tot veni vorba de munca patriotica, am “prestat” si eu vreo saptamana in acea vara la cladirea noua, carand caramizi si tot felul de materiale cu roaba. Am avut noroc ca am scapat repede de “corvoada”, intrucat se apropia ziua de 23 August si ne-au luat pe toti la repetitii pentru defilare imbracati in… uniformele PTAP-ului sus-pomenit. Pentru gazda noastra Robin Molnar, ca si pentru toti cei mai tineri, care n-au trait acele vremuri, PTAP insemna “Pregatirea tineretului pentru apararea patriei” si era o activitate obligatorie, in care ne imbracam in niste uniforme speciale de culoare albastra (pe care parintii nostri erau obligati sa ni le cumpere din “comertul socialist”) si eram pusi sa facem un fel de instructie militara (inclusi trageri cu arme cu aer comprimat, iar in ultimul an de liceu chiar si cu carabine de tip ZB, trageri pe care le faceam in poligonul Maleia). Toata suflarea liceului participa la acest PTAP (inclusiv fetele).In vacantele de vara se organizau si tabere PTAP de 2 saptamani, in care elevii erau cazati in caminul liceului (nu aveau voie acasa decat duminica) si se facea de asemenea pregatire militara. Aceste tabere erau facultative, participa doar cine voia (si cererea era destul de mare, uneori se intampla sa nu fie locuri pentru toata lumea !)
Tot ca “munca patriotica de vara”, in vara lui 1982 am participat la ultimele lucrari de finisaj ale noului (pe atunci) stadion Jiul, unde am pus chiar glii cu iarba pe terenul principal si am ajutat echipa de electricieni care monta stalpii de iluminat.
Despre sortatul cartofilor ce sa mai zic ? Si in ziua de azi, cand merg spre Vulcan sau Lupeni si vad curtea fostului depozit de legume-fructe (gard in gard cu actualul complex Visul Imaginatiei de la Iscroni) imi amintesc de aceasta activitate, care ne dadea ocazia noua, baietilor, sa “socializam” cu populatia feminina de la celelalte licee din Vale, ca de cele din liceul nostru eram satui.
Pentru Florin Muresan-Aveti dreptate, poza a fost facuta dinspre zona actualei cai ferate. Podul din fotografie a fost refacut, tot din lemn, dupa regularizare paraului , indiguirea malului drept, operatii executate odata cu constructia Pietei agroalimentare. Cand se cobora pe treptele de la piata, inainte de intrarea pe pod, la stanga, exista o straduta cu case particulare mici si cochete. Aici locuiau, printre altii, d-na Vacaru, profesoara de sport la sc. gen. nr. 4, familia Sandor compusa din parinti si trei fete , dintre care Magdalena a fost un bun cadru didactic la Liceul Industrial si la Laboratorul de perfectionare al SCSM Salvamin. Hala Pietei agroalimentare la momentul constructiei era cea mai moderna din Romania. Avea centrala termica propie pentru incalzire pe timp de iarna si prepararea apei calde, spatii de cazare moderne pentru taranii care ramaneau peste noapte in piata, dusuri pentru baie. Pacat ca in timp, atat inainte de 89 cat si dupa s-au facut tot felul de adaugiri si interventii neinspirate pe intreg perimetrul Pietei cat si in apropierea ei incat la ora actuala este un bazar.
Pentru Lala si pentru Florin Muresan.
Imi permit si eu unele completari.
Referitor la fotografia 46 – Colonia Teodorescu, a fost construita pentru functionari. Randul de case ce se vede pe malul drept al paraului Maleia este strada in care la numarul 1 am stat eu din anul 1951 pana in 1962, iar parintii mei au continuat sa stea acolo pana in 1987. Strada se numea in acea vreme strada Decebal. Cum se numeste azi, nu stiu.
Podul de lemn dela capatul de jos al strazii a existat si in anii 50, dupa cum cred ca exista si azi.
Casa noastra cu numarul 1, avea o fatada spre Maleia si una spre actuala strada Carol Schreter. Pe latura spre strada Schreter, era un cuptor din caramida, in care locatarii strazii isi coceau painea, dupa o planificare pe zile si ore.
La capatul opus al strazii Carol Schreter, la intersectia cu Mihai Viteazu, Era daca tin eu bine minte renumita crama de care ati vorbit. Inainte sa fie crama, adica tot prin anii 50, era club, unde sus era biblioteca si sala de lectura, iar jos in pivnita erau parca doua mese de ping pong, iar joi seara se tineau “joile tineretului”. Mai tine cineva minte toate astea?
Pentru Lala:
Pe d-ra prof. Magdalena Sandor am avut placerea s-o cunosc personal, mi-a fost profesoara de electrotehnica si de automatizari in liceu, fiind chiar coordonatoarea proiectului meu de la bacalaureat (era una din profesoarele mele preferate, datorita pasiunii mele pentru electrotehnica).
In ceea ce priveste piata agroalimentara- o parte din neajunsurile de care pomeniti se datoreaza faptului ca o parte din spatiile care apartineau “complexului” pietei au fost instrainate imediat dupa 1990, ceea ce face ca in prezent sa nu mai poata exista o viziune si o coordonare unica in ceea ce priveste sistematizarea zonei.
Pentru ebummy :
Este interesant si comentariul dvs. Ma bucur ca am invatat foarte multe lucruri pe care nu le stiam despre orasul meu natal gratie acestui blog.
Pentru Lala,
Mi-am adus aminte din intamplare ca ati intrebat ce inseamna MAT.
Este Monopolul Alcoolului si Tutunului. La vremea respectiva alcool si tutun, numai statul avea voie sa comercializeze.
Pentru ebummy , Intradevar cartierul era pentru functionarii inferiori, de exemplu oficiantii, contabili, s.a. Functionarii superiori locuiau in alta parte, de exemplu pe Enachita Vacarescu-foto 82. Acum in casa din stanga este Parohia Romano Catolica. Strada pe care ati copilarit se numeste tot Decebal. In casa in care ati copilarit locuieste familia Tatarca, mama si fica ocupand cele doua apartamente. Si ca sa va rascolesc amintirile tot pe aceiasi strada a locuit familia lui Kicy Pop, vanatorul. Tot pe aceiasi strada a locuit si locuieste si in prezent familia Crisan. Despre MAT, am ras si mi-am adus aminte ca asa este. Multumesc.
Pentru Lala,
Ce mica e lumea. Familia Țățârcă s-a mutat in apartamentul de langa noi prin anii 75, oricum dupa ce eu am plecat de acasa. El era ziarist la ziarul „Steagul Rosu”. Probabil a murit de atunci.
Familia Crisan, el deasemeni ziarist la „Steagul Rosu”, ea sefa de personal la ICPMC, aveau doua fete, dintre care una s-a maritat cu Suhanek (asta dupa ce si-a facut operatie estetica la nas).
Kisci Pop, nu stiu in care casa a stat, dar parca prin anii 70-80 statea intr-unul din blocurile din fata la cartierul Carpati.
Voiam sa va intreb de D-na Vacaru. Era una nemaritata sau divortata cu ochelari cu lentile groase? Daca da, atunci ar trebui sa aiba 100 de ani daca traieste. Avea o fata de aceiasi varsta cu mine care a plecat de mult din petrosani si i-am pierdut urma.
D-na Vacaru la un moment dat era profesoara de sport si la Scoala Profesionala de Comert care a functionat pe strada fosta 23 August (acum se pare Timisoara), langa sediul Securitatii.
Pentru Ebummy- Tatarca nu mai traieste. Stiu ca el a urmat cursurule scolii Jdanov din Bucuresti pentru sriitori si ziaristi, de fapt o scoala politica. Adevarat si el si Crisan lucrau la ziarul Steagu Rosu, unde redactor sef pe vremea aceia era Magdalin, daca nu ma insel, decedat si el. Nici d-na Vacaru nu mai traieste. Ea era singura cu fica ei, o fata inaltuta, roscata la par si cu ochelari puternici ca si mama ei. S-a maritat cu ing. Plopsoreanu , care era profesor pe la Liceul Industrial. Prin 1970-71-72 s-au mutat la Deva. Kisci Pop a locuit si pe strada ce ducea spre Slatinioara, unde este Liceul de informatica. Locuia int-o casa peste drum de blocul turn de pe aceasta strada. Ulterior s-a mutat intr-o casa in spatele Muzeului mineritului . Cand intrai la el in curte coborai pe niste trepte pana la casa. De fapt in aceasta casa si-a gasit sfarsitul.
Pentru Lala. Multumesc mult Domnule.
Dar vad ca i-ati cunoscut pe lucratorii dela “Steagul Rosu” aproape … ca si mine. Mai tin minte pe Branea, pe Fülesi care apoi a plecat la Bucuresti, doi ziaristi tineri la vremea aceia: Straut, care a devenit un bun scriitor de carti pentru copii si Dumitrescu care tin minte ca nu putea rosti litera R si avea o sotie pe care o chema … Aurora asa ca a botezat-o Sanda. Da si desigur il mai tin minte pe administratorul ziarului care era … tatal meu.
Va multumesc pentru aduceile aminte.
Apropo, stiati ca Kisci Pop a jucat fotbal?
O seara buna.
Am auzi de aceste nume si in plus de tinerii B.Bogdan si Tony Hogmann, plecati la minerit. Dl Straut a implinit 80 de ani in ianuarie si s-a retras definitiv la Deva , unde locuieste fica sa. Nu am stiut ca K. Pop a fost fotbalist dar avea picioare de fotbalist. Multa sanatate!
Foto 30 Cel mai probabil este un funicular intre minele Deak si Praga. La momentul executarii pozei funicularul transporta lemn. Sigur trasporta si steril amestecat cu resturi de carbune, deoarece in plan apropiat se vede o halda. Pe halda cativa oameni scotocesc dupa carbune. “Recolta” de carbune a fost incarcata in saci , depozitati la baza pilonului din departare.
Foto 37. Cel mai probabil este depozitul de lemn de la Gara Mica situata in dreptul actualului UMIROM. Cladirile de la Gara Mica erau toate din lemn, inclusiv gara, pana prin anii 50. Probabil este un funicular ce transporta lemnul din acest depozit la mina Praga, situata foarte aproape pe dealul din dreapta. Lemnul se folosea pentru sustinerea galeriilor si abatajelor. Funicularul transporta trei bucati de lemn, adica un cadru de sustinere a galeriei. Doua lemne sant șorolite la un capat, rotunjite in forma convexa, al treilea e pentru grinda. Tragem concluzia ca in acele timpuri lemnul se pregatea la suprafata, nu in subteran cum s-a procedat mai tarziu. Dupa grosimea lemnului, cadrul pregatit era pentru sustinerea unei galerii principale cu o durata mare de functionare.
Rectificare la foto 37. Lemnul era șorolit la capat in forma concava. Scuze.
Foto 54. Deasupra Tribunalului apare in fotografie o cladire mai mare, este fostul Azil de batrani, desfintat si transferat la Lonea , transformat ulterior in Clubul studentilor. La inceput clubul avea un bar cu bauturi spirtoase si tonomat, pana int-o zi cand rugbystii ”suparati” l-au demolat. De atunci la bar se bea numai cafea si suc si au inceput sa intre in bar tot mai multe studente, lucru benefic pentru socializare. La club functiona un laborator foto, se scotea o revista a studentilor, exista o foarte buna formatie de dansuri populare.Pe strada mai sus de club era casa familiei Margulescu , baiatul familiei, Sica, era profesor de sport la Sc. gen. nr. 1 si portar la handbal la Stiinta Petrosani si ulterior antrenor al acestei echipe. In prezent este antrenor la CSM Bucuresti, handbal fete, divizia A. Tot in acea perioada era portar si Florea Alexandru ,un portar foarte bun, in prezent profesor la Universitatea Petrosani. Tot la handbal , la SSE Petrosani in Divizia B feminin, a jucat doamna Krausz, in prezent profesoara la Universitatea Petrosani. Tot in acea perioada a fost portarita la aceiasi echipa doamna profesoara Vaduva, fosta Gorgy Elza. Dansa a predat chimia la Liceul industrial si la Liceul teoretic. Pe locul cladirilor amintite astazi este corpul nou al Universitatii, pe aceiasi parte cu terenul Scolii sportive.
Foto 120. Initial cladirea era construita a fi depozit central de materiale. Din mers a fost recopartimentata si din 1952 a functionat aici Directia Generala Sovrom Carbune. Era una din societatile mixte sovieto-romane, creata pentru recuperarea pierderilor de razboi suferite de sovietici in al II al Razboi Mondial. Directorul general al societatii era si ministru adjunct al Ministerului Minelor. De aici se coordona activitatea de exploatare, repartizare si vanzare a intregii cantitati de carbune produsa in Romania. Dupa lichidarea Sovrom in cladire a functionat CMVJ, actuala Companie Nationala a Huilei. Parcul in care era situata cladirea era superb, dominat in special de trandafiri. In acele timpuri, cum intrai pe poarta, in partea stanga exista un frumos teren de volei cu zgura rosie. De multe ori i-am vazut jucand , printre altii, pe medicul stomatolog Malide (d), pe ing. topo Mitrica, s.a. In prezent pe acel loc este un garaj. In dreapta cladirii functiona o sera de flori. Cred ca la momentul fotografiei minerul din stanga era singur. Ulterior a fost adus si al doilea miner, ce initial era amplasat in Petrila, intr-un mic scuar din fata casei lui Haidu Iuliu, primul Erou al muncii socialiste din minerit.
Bună dimineața tuturor,
Cu speranța că vă va plăcea, permiteți-mi să vă prezint o nouă colecție de pe site: Locomotivele cu aburi de la Depoul CFR Petroșani. Vizionare plăcută!
Robin
Foto 99. Cartierul Cluster, romanizat Claster, cu sensul pe care il are si azi cuvantul. In plan apropiat podul peste Maleia. In stanga fosta casa a familiei Pich, baiatul lor era acum cativa ani director de spital pe la Alexandria. Inainte de demolare in casa respectiva functionau mai multe unitati din comert: magazin de televizoare, depozit papetarie pentru librarii. In prezent pe locul respectiv este parcul de distractii al pensionarilor: sah, table, rumy si vociferari. In dreapta in primele doua cladiri erau scolile, azi demolate. Pe locul lor este azi Biserica ortodoxa Sf. Treime si Hotel Onix. Strada din poza a fost Kossut Layos, dupa 1918 Regele Ferdinand, dupa 1947 Republicii, dupa 1989 botezata 1Decembrie 1918. Ce va urma? Cea mai frumoasa descriere a centrului vechi, in stil alert cu foarte multe si surprinzatoare amanunte este realizata in Petrosaniul de altadata de Ghiocel o7. Femeile au avut intodeauna mai multa sesibilitate si un ochi antent la detalii. Felicitari !
Inainte de Republicii, daca imi amintesc bine, a fost str. Gh.Gh.Dej
Nu m-aș mira. Pe vremea aia străzile aveau numele dușmanilor poporului.
Foto 52. Poza este facuta de pe actualul sens giratoriu de langa Biserica romano-catolica Sf. Barbara. In locul celor doua cladiri in prezent s-a construit Procuratura. Poza este realizata dupa 1921 cand de facto intra in functie Societatea Anonima Romana Pentru Exploatarea Minelor De Carbuni Petrosani. Noua societate este cu capital mixt romano-ungar, partea romana fiind reprezentata de un grup format din 19 unitati bancare romanesti, partea ungara fiind reprezentata de societatea Salgo-Tarjan. Banca viticola a Romaniei este unul din actionari. In aceasta cladire locuia prin anii 60-70 familia Martz (Merț), domnul a fost profesor de fizica(un bun baschetbalist) la Grupul Scolar Minier Petrosani, ce functiona in cladirea unde azi isi desfasoara activitatea Colegiul M. Eminescu. Doamna era profesoara de pian la Scoala populara de arta. In prezent locuiesc in Germania. Revenind la Grupul Scolar Minier Petrosani trebuie amintit ca era o scoala cu traditie, ai carei absolventi posedau solide cunostinte teoretice si practice. De altfel foarte multi dintre ei au urmat liceul si studii superioare. In dreapta cobora Stiberdomb-ul pe unde Ghiocel07 se dadea cu sania. Mai la stanga erau treptele pe unde Emilia impreuna cu mama ei coborau spre colonie , in vizita la bunici. Emilia, medic in Bucuresti, este fica unui foarte cunoscut inginer minier , Emil Muru ,fost director la mai multe exploatari miniere din Valea Jiului. Om cu realizari profesionale deosebite, discret , asa cum a plecat dincolo. Emilia realizeaza cea mai frumoasa descriere a coloniei de jos, din cate am citit eu, in Locul de unde-Amintiri din colonie. De Emil Muru am sa scriu mai mult cand voi aminti de Petrila.
Emil Muru?
Pentru Lala :
Am banuit ca in foto 99 este zona de care pomeniti, avand in vedere ca era vorba de strada Regele Ferdinand, dar nu am fost sigur 100%. Intr-adevar, in casa din stanga a functionat libraria mic-gross, unde , pe vremea cand eram in scoala generala, ne-a trimis de cateva ori directoarea sa ajutam la transportul materialelor de uz didactic cumparate de scoala. Libraria nu avea iesire directa la strada sau vitrina, se intra intr-un fel de gang (ca o anticamera) si de acolo in libraria propriu-zisa. Dupa demolarea cladirii libraria mic-gross s-a mutat pentru o vreme in apropiere, mai exact la parterul Casei Ianza. Lipit de librarie se gasea magazinul de aparate radio-tv, care dupa demolarea cladirii a functionat o scurta perioada de timp in Piata Centrala (aproximativ in spatiul unde este acum magazinul Carmolimp), dupa care s-a mutat in zona Parangul din Aeroport (mai exact in spatiul care se gaseste chiar langa restaurantul Ciser) pana in 1982, cand s-a mutat la proaspat-deschisul magazin universal Jiul.
Referitor la foto 52, Stiberdomb-ul de care pomeniti este cumva acea straduta care coboara in panta catre zona garii si se termina la trecerea peste calea ferata? Pe acea straduta, pana prin anii 80 a existat o cladire in care functiona un dispensar medical si policlinica cu plata.
De la acel dispensar cand erau fratii mei mici veneau acasa la noi o asistenta si o doctorita si le faceau copiilor vaccinurile ce erau obligatorii si consultatii.
Tin minte ca odata am fost trimis sa ridic un concediu medical pt. mama mea care statea acasa cu fratele leu mai mic care avea otita,a fost singura data cand am fost la acel dispensar.
Ultima oara cand am intrat in acel dispensar a fost in primavara lui 1985, cand, inainte de absolvirea liceului, a trebuit sa mergem cu toata clasa sa ne facem nu-stiu-ce analize medicale. Mi se pare ca cladirea a fost demolata in perioada cat eu am fost in armata (toamna 85-iarna 87).
Pentru a mi face dosar pt. admiterea din clasa a IX-a am avut nevoie de o adeverinta pe care am luat-o de la dispensarul din Piata Victoriei in spate la blocul cu restaurantul Minerul,dispensarul de care zici si tu nu mai era functional,interesant ca nu pot face legatura intre numele tau si persoana ta ,pentru ca ar trebui sa ne cunoaste.
Sunt multe lucruri de povestit despre orasul vechi,despre oamenii si viata lor in perioada de dinainte de “89 ,acum vad in ziare ca tot centrul orasului se reconstruieste ,oare peste vreo 20 de ani ne uitam la pozele de acum 2-3 ani si ne minunam ca si acum cand le vedem pe cele de acum 20 de ani?
Indraznesc sa te intreb care ti-este numele de familie, asa poate ne lamurim.
Lupu Horatiu
Horatiu, iti spun doar atat (sper sa fii acel Horatiu Lupu pe care-l cunosc eu) : mina Dalja, sectorul VII, formatia de electricieni AGR (unde mai erau Marius Greu si Nelu Timis). Acum iti dai seama despre care “Florin” e vorba? Ne-am intalnit ultima oara acum vreo 3 ani si ceva la un examen la facultate (o restanta).
Amintirile dumneavoastra despre librarie sant foarte exacte. Sefa la aceasta librarie era doamna Anghel si la dansa gaseam intodeauna hartie de calc de calitate superioara, nemteasca cum ii spuneam. Am zambit cand am citit traseul magazinului de televizoare. Nu imi aminteam locatia din Aeroport. Cu aceasta ocazie mi-am amintit ca am cumparat un televizor de acolo. Ca am vorbit de televizoare imi amintesc ca televiziunea s-a introdus in Valea Jiului in 1966 si s-a inaugurat cu ocazia Campionatului Mondial de Fotbal din Anglia. Televizoarele erau Temp, rusesti si Stassfurt, din fosta RDG. Un televizor costa cam 3000 de lei in conditiile in care salariul minim era de 600 de lei, daca nu gresesc. Da, pe strada poreclita Stiberdomb, pe la mijlocul ei functiona un dispensar medical.
Foto 127. In stanga, in departare, se vede colonia . Cele doua tribune si pavilionul dintre ele au fost ulterior inlocuite de tribuna principala(din lemn) care a ars. In locul mantinelei de pe marginea terenului s-a construit un gard de sarma. Poarta de intrare in stadion era cu cca. 30 metrii mai la sud de intrarea actuala in parcul Carol. Cum intrai pe poarta, in partea stanga, era un teren cu zgura rosie folosit pentu volei si baschet. In dreapta portii stadionului , era un teren cu zgura rosie , folosit pentru handbal(SS Petrosani- fete si Stiinta Petrosani-baieti, ambele in divizia B) si ulterior tenis de camp Jiul Petrosani , divizia A. Lipit de acest teren, la nord, se afla o vila(identica cu cea de pe Enachita Vacarescu, unde este Parohia romano-catolica), vila ce avea o gradina foarte frumoasa. In aceasta vila a functionat la un moment dat UTC-ul(uniunea tineretului comunist, juniorii membrilor PCR, piticii fiind pionierii. Ulterior a fost sediul Clubului Jiul, dar fiind prea la vedere a fost mutat pe Enachita Vacarescu, unde e azi parohia amintita mai inainte. Pe locul tribunei a II-a s-a construit hotelul HP. Perpendicular pe terenul principal(in vest) era terenul de antrenament cu zgura neagra. Pe locul gol din stanga caselor de colonie a fost construit cartierul Dimitrov, dupa proiecte tip sovietice. In In Valea Jiului astfel de cartiere mai sunt in Lonea ,Petrila, Vulcan, Paroseni, Lupeni, Uricani. In tara am vazut astfel de cartiere- blocuri in Bucuresti, orasul Victoria-Sibiu, Stei(fost Dr. Petru Groza)-Bihor. In strainatate am vazut in Bulgaria, Ungaria, fosta Cheoslovacia ,fosta RDG si Polonia. Revenind la stadion , trebuie remarcat ca mantinela de pe marginea terenului se justifica deoarece se organizau manifestari hipice. Si prin anii 50 se organizau cu ocazii mai speciale astfel de manifestari. Imi amintesc de d-l Lupsa(d) care lucra la Intreprinderea locala 6 August si avea niste cai foarte frumosi care faceau ture pe pista stadionului, cai ce participau si la defilarile de 1 Mai si 23 August.
Pacat ca comunistii aia jego**…au distrus multe din cladirile care puteau sa schimbe intr-un anume fel orasul astazi.
Felicitari pentru initiativa.
Da ,acum stiu erai coleg cu ei ,interesant sa ne intalnim aici o zi buna in continuare si ne mai scriem aici daca nu se supara dl.Robintel.
OK, sper sa mai vorbim, o zi buna si tie!
Pentru Lala :
Referitor la comentariul dvs. de la foto 127, sunt nedumerit de pozitionarea pe care ati dat-o intrarii in vechiul stadion, cu 30 m mai la sud fata de actuala intrare in parcul Carol Schreter. Din amintirile pe care le am despre vechiul stadion (si care sunt destul de numeroase, avand in vedere pe de o parte ca am copilarit in zona, jucand chiar si tenis de camp pe terenul sus-pomenit, iar pe de alta parte ca tatal meu a fost soferul fotbalistilor de la Jiul vreo 4 ani), cred ca ati pozitionat aceasta intrare cam prea la sud (adica prea inspre HP), dar cine stie, poate ma insel eu.
Si fiindca ati adus vorba de cartierul Dimitrov, ati putea sa ne spuneti cam care este intervalul de timp in care s-au construit aceste blocuri sovietice? Eu am lucrat in urma cu mai bine de 20 de ani la Apararea Civila in cadrul Primariei si am citit atunci niste documente vechi in care se spunea ca cele 4 adaposturi civile existente in cartierul Dimitrov au fost amenajate in anii 1958-59, dar eu am impresia ca blocurile au fost construite cu mult inainte de data amenajarii acestor adaposturi. Oare ma insel sau nu?
Multumesc pentru un eventual raspuns.
Pentru Florin Muresan:
Pozitionarea intrarii in stadionul Jiul am facut-o din memorie, avand in fata ochilor o sectiune transversala (imaginara) nord-sud prin stadion, luand in calcul urmatoarele: aleea de langa Casa de cultura ce insoteste parcul pe directia est-vest, era o strada de colonie. Pe partea stanga a strazii erau un sir de case (prima fiind vila de care am amintit in postarea anterioara) intre care si magazia lui Mihai Cocarla. Intre magazie si Tribuna a-I-a erau cam 10-15 metri. Tribuna a-I-A avea latimea dubla fata de Tribuna a-II-a. Spatiul intre tribuna si gardul de sarma era mai mare la prima tribuna ca la cea de a doua. Spatiul intre tribuna a- II-a si bloc era foarte mic. Repet este o aproximare. Cand am vorbit de Dimitrov ma refeream la terenul gol din stanga caselor de colonie (din foto 127), teren pe care s-au construit cele trei careuri de blocuri cuprinse intre strazile 9 Mai si Aleea Florilor, plus gradinita si blocul magazin, ce aveau arhitectura de care am amintit in postarea anterioara. Cred ca prin 54- 55 au fost gata. Nu cunosc ca in aceste blocuri sa fie amenajate adaposturi antiatomice, mai ales ca in proiectul blocului se prevedeau spatiile de la subsol cu aceasta destinatie. Nu am lucrat in domeniu dar stiu ca un astfel de adapost trebuia sa contina camere oarbe fara geamuri , ale caror pereti nu dadeau in exterior, camere cu geamuri ce aveau in fata geamurilor un zid ce prelua suflul, bucatarie, toaleta, sistem de ventilatie, trapa de salvare-evacuare in cazul cand blocul se prabusea. Stiu ca adaposturi antiatomice au fost amenajate in blocurile mici , cu fatada placata cu caramida aparenta, cele fara curte. Si asta dupa sigla vopsita pe zidul lor.Probabil ca intre constructia blocurilor si amenajarea efectiva a adaposturilor a existat un decalaj de cativa ani.
Pentru Lala:
Multumesc pentru lamuriri. Cele 4 spatii cu rol de adapost de protectie civila (nu anti-atomica!) cred ca exista si azi, dupa cum urmeaza:
-la subsolurile celor 3 blocuri situate imediat in spatele blocurilor unde se afla in prezent sediul Omniasig (fosta alimentara “Mignon”) sunt 3 adaposturi, care sunt si acum marcate pe peretii blocurilor;
-la subsolul primei scari de bloc pe dreapta de la intrarea in careul urmator blocului cu fosta alimentara din Dimitrov se gasea un punct de comanda pentru apararea civila. Acest punct de comanda era dotat cu sasuri metalice cu inchidere etansa, posturi telefonice fixe, instalatie de filtroventilatie a aerului actionata cu motor electric asincron trifazat si o centrala de alarmare care, prin circuitele telefonice ale Romtelecomului permitea pornirea centralizata a tuturor sirenelor de alarma din oras. Celelalte 3 adaposturi aveau de asemenea sasuri metalice si instalatii de filtroventilatie.
In 1991 toate aceste instalatii erau inca functionale (mai putin vreo 3-4 circuite telefonice de comanda ale sirenelor care fusesera taiate inca dinainte de 1990 si nu se mai remediasera-unul din aceste circuite in permanenta defect era cel care comanda sirena de la fosta Fabrica de lapte din Livezeni). Astazi nu mai stiu ce mai exista in functie din aceste dotari.
Foarte interesant comentariul dumneavoastra. Multumesc si sa… batem in lemn, sa nu avem nevoie de aceste instalatii.
Da, batem, batem.
Calea ferata prin Defileul Jiului a fost inceput prin anii 20 si finalizata in timpul lui Antonescu ,comunistii poate au mai facut lucrari mai mici pe Jiu.Nu poate fi vorba ca ea sa fi fost construita in anii 50.Oricum ei si-au arogat meritul de a fi facut aceasta lucrare.
Este pentru prima dată când aud una ca asta!
Pentru Petre:
Ma indoiesc sincer de spusele dumneavoastra, intrucat am avut un unchi (a murit in 1986) care a fost brigadier pe “santierul tineretului” Bumbesti-Livezeni si care mi-a povestit cum si cat s-a muncit acolo la sfarsitul anilor ’40.
Poate ati vrut sa va referiti la soseaua din defileu, care intr-adevar este mai veche decat calea ferata.
Constructia caii ferate a inceput efectiv in 1924 cu mai multe interuperi. A fost inaugurata in 1947. Ultimii 12 km au fost facuti de brigadieri. De fapt nici nu conteaza. Este o opera de arta si trebuie sa ne inclinam in fata celor ce au realizat aceasta lucrare, tinand cont si de tehnica precara din perioada 1924-1947. Dupa 1990 s-au construit cateva mici ziduri de sprijin la calea ferata, foarte urate, din beton , fara nici o legatura cu ceea ce s-a construit inainte din piatra. Autoritatile statului cand aproba astfel de lucrari, ar trebui sa acorde o mai mare atentie si aspectului estetic al lucrarilor si integrarea lor in ansamblul mai vechi. Acum se lucreaza la amenajarea hidrotehnica a Jiului pe defileu. Sant curios cum va arata defileul dupa finalizarea acestor lucrari. Brigadierii de la Bumbesti-Livezeni ii puteai recunoaste dupa gura de tunel tatuata pe brat. Un activist de partid cu functii importante, mai de mult, prin Vale , se lauda pe la toate sedintele ca a fost brigadier la Bumbesti-livezeni. Am intrebat un brigadier veritabil si mi-a spus ca activistul a fost doua luni pe santier si a dezertat .- Spunei sa-ti arate bratul sa te convingi, are bratul gol!
Ce bun ar fi fost un nume… =))
Pentru Petre, Lala, Florin Muresan, Robin Molnar,
Observ ca comentarea unor fotografii vechi sau noi, se transforma intr-o lectie de istorie locala. Foarte bine, dar sa avem grija sa respectam istoria.
Antonescu a facut multe si mai bune si mai putin bune pentru Romania.
Ca sa fiu sincer, nu sunt un “fan Antonescu”, dar sunt un adept al adevarului istoric. Adevarul istoric arata ca in perioada 1941-1944, s-a lucrat intens la calea ferata (chiar daca s-a folosit si munca detinutilor politici internati in lagarul dela Tg. Jiu). In acesti ani, prim ministru era Antonescu. Deci Dl. Petre are dreptate.
Dar si Dl. Lala are dreprate. Calea ferata nu s-a incheiat pana la schimbarea regimului in Romania si nu s-a dat in folosinta. Mai mult decat atat, multe lucrari terminate pana in 1944, s-au deteriorat si necesitau refaceri substantiale.
Partidul Muncitoresc Roman a inventat munca voluntara a tinerilor brigadieri, care munceau fara bani, hranindu-se cu ideologie comunista.
Romania era la pamant cu infrastructura (partial din cauza ca nu a avut niciodata o infrastructura propriuzisa si partial din cauza distrugerilor razboiului). De bani pentru investitii ce sa mai vorbim. (Daca vi se pare ca istoria se repeta la diferenta de 50 de ani, sa stiti ca totul e posibil).
Si atunci s-au infiintat acele santiere ale tineretului, dintre care cele mai renumite au fost:
– Calea ferata Bumbesti – Livezeni
– Calea ferata Salva – Viseu
– Conducta de gaz metan Agnita – Botorca
Santierul Bumbesti – Livezeni de care ne ocupam, a functionat in perioada 1947-48 si a terminat lucrarile caii ferate la data de 28 Octombrie 1948. Inaugurarea oficiala a avur loc la 1 noembrie, in cinstea aniversarii marii Revolutii Socialiste ce se sarbatorea la 7 noembrie. (Aveam 10 ani si locuiam in Petrosani).
Dl. Lala are dreptate, nu prea conteaza daca s-a lucrat cu detinuti politici sau cu tineri entuziasti, daca prim ministru a fost Antonescu sau Petru Groza, este o lucrare inginereasca la cel mai inalt nivel, daca tinem seama de nivelul tehnic al vremurilor.
Trebuie avut in vedere ca proiectarea s-a inceput in timpul primului razboi mondial, ca trasarea a inceput in 1924, ca nu exista GPS, ca topografii trebuiau sa fie alpinisti pentru a face fata sarcinilor.
Lucrarea contine 39 tunele in total cca. 8 km., care s-au sapat fara masini tip “Demag”, fara directionare cu laser si fara multe altele.
Ceiace nu s-a scris la vremea respectiva, constructia a costat viata a cca. 60 de tineri brigadieri. Acesta a fost numarul cel mai mic de victime de care am auzit.
Asa ca ma alatur celor spuse de Dl. Lala: Tot respectul pentru cei ce au realizat o asemenea bijuterie tehnica cu mijloace atat de precare.
Vă mulțumesc frumos!
Pentru ebummy: Aveti dreptate , inaugurarea a avut loc in 1948. Multumiri pentru precizarile facute.
Pentru Robin Molnar: Puican, fost brigadier si carciumar, un om de treaba ,cu o viata zbuciumata, de roman. Dumnezeu sa-l odihneasca.
Am înțeles, mulțumesc. Să-i fie țărâna ușoară.
Bun seara,
Permiteți-mi să vă invit într-o excursie virtuală la Casa Memorială I.D. Sîrbu din Petrila. Vă doresc vizionare plăcută.
Robi, dragule, la poza 113, cladirea aceea cu multe conexiuni de telegraf e cladirea postei, inaungurata in 1901, devenita Hotel Central, dupa construirea postei mari, care acum s-a mutat si ea.
Cât de mult s-a schimbat în timp!
Robin,
Desi intru si comentez pe-aici de ceva vreme (iata ca s-a facut un an si ceva), abia acum am citit in preambulul postat de tine ca “ti s-a atras atentia ca aceasta colectie ar apartine CNH”. Aceasta “atragere de atentie” contine cumva in subsidiar, ascunse printre randuri, si “oaresce” pretentii legate de drepturi de detinere legala? Daca raspunsul este afirmativ, nu prea inteleg cum s-a facut stapana CNH pe trecutul nostru (si nici nu ma intereseaza), dar in situatia in care aceste fotografii chiar le apartin, i-as intreba oare de ce nu au facut ei primii gestul (absolut minunat) de a le pune la dispozitia publicului? Oare intentionau sa le transforme in taitei si sa-si faca o supa cu ei?
În mod evident, nu mi s-a transmis nimic pe cale oficială, deci momentan nu-i niciun bai. Din moment ce am găsit colecția de fotografii pe internet și din moment ce aceasta nu era adusă la cunoștința publicului într-o formă organizată, am considerat că cineva trebuie să facă asta, am așteptat doi ani, am văzut că nu se încumetă nimeni, așa că m-am apucat de treabă și a ieșit materialul de mai sus.
De ce n-au făcut primii colecția publică? Pentru că nu e în domeniul lor de activitate. Sau nu-i interesează. Nu știu.
Nu a fost nimic oficial, nu e nimic de comentat, nu știu ce să spun, consider că prin aducerea lor la cunoștința publicului am făcut un serviciu cetățenesc de onore și demnitate națională, istorică și culturală.
In imaginea/fotografia 109,este Biserica Sfantul Nicolae de langa Liceul Mihai Eminescu.
Interesant, nu știam! Mulțumesc!
Sunt curios ce parere ai de noul centru al Petrosaniului.
Este foarte frumos. Iar Brădetul este senzațional!
Frumos 🙂 multe amintiri. M-am nascut in Petrosani. Si ma bucur sa revad locuri dragi.
Multumesc
Să fii sănătoasă!
Forbidden
You don’t have permission to access /images/gallery/2009/Primite/Fotografii-vechi/Petrosani/strada-din-colonia-miniera-petrosani-1.jpg on this server.
Additionally, a 403 Forbidden error was encountered while trying to use an ErrorDocument to handle the request.
**
Asta imi da la orice poza. Verifici te rog?
Confirm, undeva este o problemă.