Privind apusul acesta te întreb pe Tine, Doamne, Te întreb:

– Cum ai putut să-mi sădești în ochi atâta frumos, iar în suflet atâta deznădejde?

Și de ce mă mistuiesc aceste cuvinte, de ce în ecouri turbate se lovesc de neîncăpătorii pereți ai unui suflet pe care L-ai lăsat atât de limitat? De ce?

IV

"Am cutreierat ani în șir mările

și când ne-am întors ne-am dat seama

cât de puțin ne îndepărtasem de țărm.

De fapt, nu ne îndepărtasem deloc.

Eram tot acolo și iubeam aceleași lucruri

numai că eram mai bătrâni

și ne venea greu să surâdem.

Ne-am pierdut la Troia obiceiul de a surâde ușor.

Și iubim altfel, mai trist.

În rest suntem aceiași și iubim aceleași lucruri,

iubim…"

[Octavian Paler]

Cu-adevărat că Troia aceea sălășluiește în fiecare dintre noi. Și se cheamă timp, vârstă sau singurătate, iar fiecare are o Troia a lui.