Vineri seara am plecat mai târziu de la muncă. Oricum, nu mă grăbeam. Dar urma să mă grăbesc, trei ore mai târziu, să nu-mi pierd trenul cu biletul achiziționat în prealabil.

Ce-i drept, eram încă destul de proaspăt, vineri fiind, mulțumită cafelei cu lapte preparate în cantități generoase, așa că nu avea să îmi fie somn pentru încă multe ore, de atunci încolo.

Numai că în tren era o căldură infernală, sistemul de încălzire fiind setat pentru temperaturi de iarnă, afară fiind temperaturi de toamnă incipientă, ceea ce m-a epuizat fizic, psihic și intelectual, și asta nu doar din cauza setei groaznice ce m-a făcut să sufăr ca un câine în călduri ci și faptului că trebuia să fiu vigilent…

Totuși, am avut noroc și am ațipit un pic între patru și cinci dimineața, până când copilul unei familii de retardați a început să țipe prin vagon, ațâțat de bunica sa atât de retardată, încât nici nu putea să vorbească. Amu, să nu mă înțelegeți greșit, n-am nimic cu oamenii, ei sunt bolnavi fără voia lor etc. Doar povestesc niște fapte aici.

No, întrucât plămânul tânăr și, încă, nefumător țipa de se cutremurau șuncile din bagajele călătorilor pe o un diametru de trei vagoane, unul dintre controlori a venit și le-a spus ălora să nu mai țipe, fiindcă vor fi dați jos din tren.

Ei bine, asta nu m-a făcut să dorm mai bine. De fapt, nu m-a făcut să mai dorm deloc. Ceea ce a început să-mi dea junghiuri emoționale (eram bosumflat) și apoi spinale, fiindcă stând zi și noapte pe scaun fac impulsurile nervoase bătături pe sinapse…

Ajung în Gara de Nord, am dat checkin pe Foursuare, după care m-am îndreptat spre metrou. Și m-am pierdut. Că eu căutam magistrala patru iar la gară era semnalizată doar magistrala unu. Probabil n-au mai avut bani și de un semn de-ăsta de plastic la preț de bordură de marmură sidefată a la Videanu.

No, sun un prieten, îmi explică și înțeleg sistemul de metrou din București din primul minut, după ce m-am prins unde mă rătăcisem….

Ajung la amicul de mai sus, bem o cafea, băgăm o jumară, după care se face timpul să o tai și eu, fiindcă trebuie să mă loghez la NH Hotels București și, eventual, să și dorm un pic.

No, ajung la hotel, mă cazez, urc în cameră, mă pun să fac un duș și constat că ăștia au produse de igienă ecologice și de bună calitate. Să zicem că gelul de duș ecologic a fost cum a fost, cam de un patru din cinci, în schimb șamponul ăla ecologic a fost de vis și mi-a făcut părul ca de bebeluș, moale și plăcut la atingere de nu vă pot descrie.

Să zicem că era cam 11,45 când m-am pus în pat. Dar vai, să nu încep așa…

Eram obosit, eram terminat psihic, eram rupt în gură de somn ca un pisoi drăgăstos în al cărui mâncare s-a injectat cafea ness concentrată. No, dar când fesele, coapsele și apoi zona lombară au atins patul acela făcut la comandă special pentru NH Hotels, dintr-o dată viața mea a devenit mai frumoasă, mai moale și mai confortabilă…

Moliciunea asta a saltelei precum sânul de femeie era precum revelația atotcuprinzătoare a dragostei la prima atingere, era precum mângâierea iubitoare a buzelor călduțe și umede pe piept și pe buric și mai jos, sau precum cea mai frumoasă odă adusă întinării trupești într-un amoros joc de-a v-ați săturatelea, era ca un vin bun după o masă gustoasă într-o companie plăcută, era semnificativ de bine.

După un duș cald cu produse de calitate, somnul mi-a fost la fel de dulce și de liniștitor precum senzația de împlinire absolută pe care doar o iubire incipientă și apoi reconfirmată până la maturitate ți-o poate da, nu știu cum să explic mai bine de atât.

În fine, ce vreau să spun este că ăștia de la NH Hotels au niște paturi mișto rău de tot, făcute la comandă special pentru ei. Camerele sunt Ok, sunt curate și ordonate, cu tot ce ai nevoie pus la îndemână, dar paturile sunt cele mai tari și sunt în special recomandate cuplurilor (așa dor m-a luat de gheruța mea, oioioi).

Și nu, aceasta nu este o reclamă plătită, ci o odă adusă unui pat plăcut precum o guriță drăgăstoasă. Mai ales că, dacă nu dormeam atât de bine, chiar dacă puțin, deveneam și mai irascibil…